Vacanța e aici și mulți dintre noi plecăm, am plecat sau suntem chiar acum prin țări străine, așa că roamingul ne este de folos.
Sondajul de marți: Aveți roaming inclus în planul vostru tarifar? (2023)
Vara este deja aici și perioada vacanțelor a început. Prin urmare, pentru că mulți dintre noi suntem plecați prin țări străine, sau planificăm astfel de excursii, cred că este momentul potrivit să vedem cum stăm cu roamingul pe abonamentele sau cartelele personale.
Opinie nepopulară: nu ai nevoie de abonamente scumpe pentru roaming
După cum ați putut vedea aici, la final de februarie am fost prezent în Barcelona, la Mobile World Cogress 2023.
Informație utilă pentru cei care schiază prin alte țări: roaming prin eSIM!
Dacă tot e sezon de schi, m-am gândit să vă ajut puțin în ceea ce provește optimizarea costurilor. 🙂
Rezultate sondaj: Aveți roaming inclus în planul vostru tarifar?
De când a apărut tehnologia GSM, roamingul a fost una dintre cele mai scumpe, dar și mult-râvnite opțiuni de telefonie. Asta pentru că, într-o lume dominată de consumerism și travel, este (aproape) imposibil să nu călătorim în alte țări.
Sondajul de marți: Aveți roaming inclus în planul vostru tarifar?
Sunt în Germania zilele aceste și mi-am adus aminte că am tot vrut să fac acest sondaj anterior, dar le-am tot considerat pe altele mai importante.