Venus este o planetă obișnuită șă fie pe locul doi: este a doua planetă de la Soare, al doilea corp ceresc ca strălucire, după Lună (noaptea) și cea de-a doua planetă din memoria colectivă a omenirii, după Marte! În fapt, este cea mai explorată planetă din sistemul nostru, exceptand Terra!
Până în prezent, Venus a fost explorată de peste 40 de nave spațiale. La începutul anilor ’90, sonda NASA Magellan a cartografiat 98% din suprafața planetei. Am putea spune că suntem familiari cu ce este pe Venus, nu? Cu toate acestea, programul de explorare al acesteia s-a finalizat odată cu cel al misiunii sondei mai sus amintite, focusul mutându-se spre lună, iar apoi, spre Marte.
Recent, însă, interesul pentru Venus a crescut din nou. Acest lucru se datorează, în parte, noilor date de înaltă rezoluție obținute de către Venus Express al Agenției Spațiale Europene (ESA) și de către orbitatorul japonez Akatsuki și, în parte, datorită interesului manifestat de comunitatea științifică față de exoplanete. Progresele din domeniul științei materialelor permit electronicii să supraviețuiască mai mult timp condițiilor fierbinți și acide de pe Venus, ceea ce face ca misiunile in situ să fie mai realiste.
Dar de ce am merge, sau de ce am trimite misiuni pe o planetă atât de inospitalieră? Este greu de crezut că orice fel de formă de viață ar putea să mai existe pe suprafața ei, chiar dacă modele climatice sugerează că planeta noastră vecină ar fi putut fi locuibilă încă de acum 700 de milioane de ani.
Dacă acest lucru este adevărat, ar trebui să rămână indicii în atmosfera sa. Oceanele antice, de exemplu, ar fi trebuit să se evapore, deoarece planeta este uscată acum. Dar lucru acesta ar fi însemnat și că particulele de oxigen, mai grele decât cele de hidrogen, ar fi trebuit să fi rămas captive în atmosferă. Unii cercetători, precum Sasha Warren, de la Universitatea din Chicag0, sugerează că aceste molecule ar fi prinse printre rocile bazaltice din fluxurile de lavă. Modelul lor de istorie atmosferică a lui Venus eliberează posibilitatea ca pe planetă să fi existat cândva apă la suprafață.
„Este posibil ca oxigenul să fi reacționat cu rocile de bazalt de la suprafață”, spune Warren. „Bazaltul are mult fier în el, iar fierul poate fi oxidat, putând bloca [oxigenul] în mineralele din crustă. Acesta ar putea fi motivul pentru care nu îl vedem astăzi în atmosferă”.
Cu toate acestea, alte studii sugerează că Venus nu a avut niciodată prea multă apă. Cedric Gillman (Universitatea Rice) și colegii săi au construit un model computerizat pentru a cerceta trecutul apei pe planetă: când și cât de multă a fost livrată și unde a dispărut. Modelul include modalități prin care apa a ajuns pe suprafața planetei, cum ar fi gazarea vulcanică și livrarea prin intermediul cometelor, precum și multiple modalități prin care apa a scăpat din atmosferă.
Simplitatea relativă a schimburilor de gaze de pe Venus, în comparație cu Pământul, a permis echipei să dea timpul înapoi și să deducă istoria volatilă a planetei, spune Gillman. Calculele lor sugerează în cele din urmă că, dacă Venus a avut oceane antice, acestea au conținut doar 1/10 din apa pe care o au astăzi oceanele terestre.
Un alt punct de interes pentru cercetători este un tip de teren venusian cunoscut sub numele de tesserae. Unii au sugerat că aceste regiuni de roci deformate și pliate reprezintă cea mai veche crustă conservată de pe Venus. Ca atare, ele ar putea arunca lumină asupra catastrofelor globale pe care Venus le-a suferit în trecutul său.
Acest lucru ar fi surprinzător, deoarece Pământul și Venus au aceeași vârstă și compoziții similare, dar mantaua planetei noastre nu a mai avut formațiuni la scară largă, cum ar fi tesserae, cel puțin din perioada jurasică.
Din păcate, nu cunoaștem nimic despre compoziția acestui tip de sol, ceea ce este destul de important atunci când se datează formațiunile geologice. Această nouă analiză, la care se adaugă faptul că nu știm de fapt din ce sunt făcute tesserae, pune sub semnul întrebării presupunerea că acestea sunt universal antice. Dar de ce s-ar prezenta Venus ca fiind „geologic mai tânără” decât Pământul?
Richard Ghail (Royal Holloway University of London), membru al echipei, explică: „Venus s-ar putea să se răcească mai puțin eficient, deoarece stă efectiv sub o pătură la 450 de grade Celsius”, spune el. Tectonica plăcilor, care apare doar pe Pământ, este, de asemenea, mult mai eficientă în reciclarea căldurii din nucleu, adaugă el.
Studiile de cercetare prezentate la LPSC arată clar că până și cele mai elementare întrebări legate de istoria lui Venus rămân larg deschise. A găzduit cândva Venusul antic apă? Sau chiar oceane? Pot formațiunile actuale de la suprafață să facă lumină asupra trecutului planetei? Acestea sunt întrebări la care viitoarele misiuni pe planeta noastră soră vor ajuta să răspundă.
Și, ca să aducem discuția în prezent, Rusia declarase la finalul deceniului trecut că plănuiește să exploreze planeta Venus. Doar că, pare-se, au avut alte priorități, cât Mercur era în retrograd…
Sursa:skyandtelescope.org
„și, în parte, datorită interesului manifestat de comunitatea exoplanetelor”. Exoplaneta=o planeta care își are orbită în jurul altei stele decât Soarele.
corectat. merci
asta e materia neagra, forta ce tine corpurile ceresti in orbite. si posibil universul nu se expandeaza ci doar lumina calatoreste diferit in timp ce se contracta clusterele de galaxii, probabil e tinuta si ea in „orbita” si nu se mai deplaseaza dupa un punct..