Dacă tot am discutat ieri despre cum ar putea semnaliza mai ușor o civilizație extraterestră existența lor, haideți să ne uităm și la cât de probabil este ca acest lucru să se întâmple.
Venus ar putea fi mai asemănătoare cu Terra decât credeam noi
Despre Venus, am mai vorbit aici, deși se află la o distanță care variază de la aproximativ 40 de milioane de km până la aproximativ 259 de milioane de km de Terra.
Cineva a creat tot Universul în… Minecraft
Într-un joc în care poți construi aproape orice, un tânăr de 18 ani a petrecut două luni pentru a crea și a împărtăși întregul univers observabil.
Am aflat de ce Jupiter nu este ”regele inelelor”
Ambele sunt planete gigant, gazoase și alăturate. Prin urmare, ce o face pe Saturn atât de specială încât are inele, iar Jupiter nu…?
De ce Uranus și Neptun au culori diferite?
V-am mai spus pe aici că fiu-miu este pasionat de spațiu. Bine, nu mai e la același nivel, că i-am cumpărat Minecraft pe smartphone acum ceva vreme…. Dar ăsta micu’ mă mai pune în dificultate cu întrebări din domeniu.
Planetele gigant ar putea fi indiciul pe care îl căutam
Omenirea caută tot mai intens noi lumi pe care să le colonizeze. Sau, în primă fază, încearcă să le identifice pe cele care ar putea susține viața, așa cum o știm noi!
Ce ne spun dunele de pe Pluto și Venus despre respectivele planete?
Cum este să te afli pe suprafața planetei Marte? Dar pe cea a lui Venus? Sau chiar mai departe, cum ar fi pe Pluto sau pe Titan, luna lui Saturn?
Cafeluța IT 28.04.2022: noi metode de phishing, legislația privind controlul conținutului on-line și știri din știință
Dacă e dimineață, e momentul pentru o cafea bună și câteva știri interesante: Poliția Română avertizează asupra unor atacuri de phishing care vizează utilizatori serviciilor de telefonie mobilă. [sursă] Uniunea Europeană a aprobat legislația privind controlul conținutului on-line. [sursă] Ce s-ar întâmpla cu sistemul nostru solar dacă o cometă ar lovi Terra. [sursă] O explicație […]
Noi teorii despre Venus
Venus este o planetă obișnuită șă fie pe locul doi: este a doua planetă de la Soare, al doilea corp ceresc ca strălucire, după Lună (noaptea) și cea de-a doua planetă din memoria colectivă a omenirii, după Marte! În fapt, este cea mai explorată planetă din sistemul nostru, exceptand Terra!
NASA confirmă că sunt peste 5.000 de planete descoperite
La facultatea de jurnalism ni s-a spus în continuu că nu trebuie să dăm doar cifre seci, ci să le echivalăm sau să le comparăm cu ceva. Prin urmare, ca să respect indicația, vă spun că, la început de deceniu 90, secolul trecut, aveam doar două lumi cunoscute în afara galaxiei noastre!
Are fiecare stea planete care o orbitează?
În 1992, astronomii au descoperit prima planetă din afara sistemului solar. De atunci, telescoapele au observat mii de exoplanete, care orbitează nu numai stele similare cu soarele, ci și în sisteme de stele binare; stele mici și reci numite pitici roșii; și chiar stele ultradense cu neutroni.
Care este cea mai rece planetă din sistemul nostru solar?
Fiecare dintre planetele din sistemul nostru solar primește căldură de la astrul nostru solar. În principiu, cu cât sunt situate mai aproape de soare, cu atât beneficiază de mai multă căldură. Iar asta e valabil pentru oricare sistem solar.
Cum va influența colonizarea planetei Marte evoluția umană?
Dacă tot am discutat despre noi metode de a coloniza Planeta Roșie, să vedem cum ar afecta acest lucru evoluția speciei umane.
De ce planetele orbitează în jurul soarelui în același plan?
V-am spus că fiu-miu este pasionat de spațiu?* Cred că de câteva ori deja. Doar că de la el îmi vin și idei de articole. Pentru că, mai nou, Google s-a prins și el de asta și îmi recomandă știri și video-uri din domeniu.