La șase luni distanță de la articolul care anunța lansarea lui Nokia 1.3, iată că ne pregătim și de review. L-am primit ieri de la agenția care se ocupă de contul Nokia și îl voi folosi daily driver câteva săptămâni.
Deși este un smatphone entry-level, la nivel de construcție nu se simte deloc asta. Ba chiar mi-a trebuit ceva vreme să descopăr că are capacul din spate detașabil, ca la vechile telefoane mobile. În schimb are un lag generos, oarecum de înteles, dacă ne gândim ce preț are. 🙂
Este un terminal folositor dacă ai nevoie de telefon, mai puțin de partea lui smart. Însă îl văd foarte bun pentru copii sau pentru cei în vârstă.
Ca de obicei, aștept întrebările voastre în rubrica de comentarii.
Functioneaza VoLTE si VoWiFi pe el? (Evident si reteaua pe care functioneaza)
Dupa ce ii faci (toate) update-urile de android, mai are acelasi lag?
E la ultima iteratie de Android si tot cu lag e. Deranjant e ca nu am apucat sa raspund la telefon din 3 apeluri deloc. Pur si simplu suna, dar degeaba dau pe ecran cu degentul. VoLTE si VoWiFi cica are, dar eu am sim de Digi si nu pot testa. Ca telefonul nu e inregistrat in retea ca fiind unul pentru asa ceva
Telefonul nu trebuie sa fie inregistrat in retea ca telefon compatibil VoLTE si VoWiFI.
Trebuie doar sa ai tu activate serviciile respective si telefonul sa aibe setarile pentru reteaua ta.
Ca sa vezi daca telefonul are setarile poti sa verifici in meniul *#*#4636#*#* daca poti activa VoLTE Provisioned sau Wifi Calling Provisioned.
Iar daca tu ai activat VoLTE de la operator poti sa verifici in contul tau Digi. (Serviciul asta nu se activeaza automat ci trebuie cerut in call center.)
Ar fi interesant un articol pe tema VoLTE si VoWiFi si diponibilitatea lor la operatorii din Romania.
Din cate stiu Digi, Vodafone si Orange ofera aceste servicii, dar sunt diferente ca de exemplu:
– VoWiFi de la Digi se poate folosi si din strainate (a inlocuit „Digi Oriunde”) dar nu poate fi folosit pe iPhone
– VoWiFi de la Vodafone si Orange nu poate fi folosit in strainatate (decat poate cu VPN)
Nu am cerut la Digi acest serviciu, cel putin nu pana acum. Am sa vada daca apuc sa fac asta sa si testez pentru voi
Daca vrei sa testezi acum si pe viitor VoLTE si VoWiFi poti sa iti cumperi cartele prepay la Vodafone si Orange.
La Digi e disponibil doar la abonament, dar ma gandesc ca ai abonament si nu cartela prepay.
Ca sa vezi ca ai serviciile active poti sa incerci efectuarea apelurilor prin WiFI in mod avion. (Pe Samsung-urile recente ar trebui sa functioneze serviciile de la toti cei trei operatori)