
Producătorii de smartphone-uri din China se tem de repercusiunile războiului economic cu Statele Unite, existând oricând riscul introducerii unor restricții de utilizare a anumitor tehnologii din vest. Și cum procesoarele mobile sunt printre cele mai vulnerabile în fața unor eventuale sancțiuni, chinezii au început de ceva timp să-și proiecteze propriile procesoare.
Așa a procedat și Xiaomi, iar SoC-ul propriu Xring O1 a debutat oficial într-un produs disponibil comercial. Și nu discutăm despre un SoC cu performanțe scăzute sau medii, așa cum este în cazul procesoarelor desktop chinezești, ci de unul foarte puternic, comparabil cu ceea ce oferă Qualcomm și MediaTek. Acesta este realizat prin procesul TSMC N3E pe 3 nm și integrează un cluster CPU cu 10 nuclee: 2 x Cortex-A925 la 3.9 Ghz, 6 x Cortex-A725 la 1.9 – 3.4 Ghz, respectiv 2 x Cortex A-520 la 1.8 Ghz, împreună cu un GPU RM Immortalis-G925 cu 16 nuclee și un NPU cu 6 nuclee și putere de calcul de 44 TOPS.

Iar performanețele sale nu sunt doar pe hârtie, Xring O1 obținând, conform Xiaomi, peste 3 milioane de puncte în AnTuTu, aproape cât Snapdragon 8 Elite și 3000 puncte și 9000 puncte în testele single core, respectiv multi core din GeekBench 6. Totodată, pe lângă puterea de procesare impresionantă, SoC-ul Xiaomi suportă memorie RAM LPDDR5T, stocare UFS 4.1, conectivitate USB 3.2 Gen 2, Wi-Fi 7 și integrează un ISP (procesor de imagine) Xiaomi cu 3 nuclee.
În ceea ce privește dotările terminalului ce îl integrează, Xiaomi 15S Pro este identic cu modelul prevăzut cu procesor Qualcomm Snapdragon 8 Elite, având ecran LTPO AMOLED la rezoluție QHD+ și cu rată de refresh de 120 Hz, 3 camere foto de 50 MP (wide, ultrawide și 5x telephoto) și acumulator Si-Ca cu capacitate de 6100 mAh și încărcare la 90 W. Rulează Xiaomi HyperOS 2, bazat pe Android 15 și sosește în variantele de culoare Black și Blue.

Va fi disponibil exclusiv în China la un preț de pornire de 5499 CNY (aprox. 3400 lei) pentru configurația de bază cu 16 GB RAM și 512 GB spațiu de stocare. Cel mai probabil, nu va ajunge vreodată oficial pe alte piețe.
Via GSMArena







mda, vor matura cu vesticii foarte curand!