ASUS a prezentat la CES 2019 un laptop din seria ZenBook. Se numeste S13 sau UX392 si este echipat cu un ecran de 13.9 inch, o carcasa eleganta metalica si hardware performant pentru a putea lucra fara probleme si rapid. Este un laptop pentru productivitate, elegant si care poate fi transportat usor.
Ecranul are tehnologie NanoEdge, procesoarele fac parte din a 8-a generatie Core i5 si i7, iar placa video, caci are si asa ceva, este Nvidia MX150. Aspectul ecran-carcasa este de 97%, o valoare foarte mare.
Carcasa are doar 12,9mm grosime, este monobloc si ascunde si un SSD cu interfata PCIe x4 de 1TB. Are toate porturile necesare si o certificare militara MIL-STD-810G. Este cel mai subtire laptop din lume cu o placa video dedicata. Nu este cea mai puternica, insa pentru jocuri de tip CS:GO sau LoL te poti baza pe ea.
Procesoarele disponibile sunt i7 8565U si i5 8265U. Panoul este IPS Full HD, are difuzoare Harman Kardon, o baterie de 50Wh si cantareste doar 1.1Kg.