După incidentele din 6 ianuarie 2021, YouTube a decis să suspende contul președintelui american pe o perioadă nedeterminată, însă Donald Trump a considerat această măsură injustă și incompatibilă cu prevederile constituționale din Statele Unite, așa că a amenințat cu o acțiune în instanță. Însă, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în astfel de situații, disputa nu a mai ajuns să fie judecată, iar ambele părți au ajuns la înțelegere. Alphabet, compania mamă YouTube, a dat curs solicitărilor președintelui american și îi va plăti acestuia despăgubiri în valoare de 24.5 milioane de dolari. Din câte se arată în documentele legale, banii nu vor ajunge în buzunarele lui Trump, ci vor fi direcționați către o organizație non-profit, responsabilă de întreținerea parcului național al Statele Unite, precum și către ceilalți implicați în proces și afectați de măsurile YouTube.
YouTube a restaurat contul lui Donald Trump în 2023, după ce acesta a anunțat că intenționează să candideze din nou pentru funcția de președinte, însă acțiunile legale din partea președintelui american nu au fost retrase. Acțiuni similare au existat și în cazul celorlalte companii de social media, Meta și Twitter, care au închis conturile lui Trump, iar în ambele situații s-a ajuns la înțelegeri. Meta a plătit 25 milioane de dolari despăgubiri, iar X, fostul Twitter, 10 milioane de dolari.
Via Bloomberg






Practic toate firmele au spalat banii prin „organizatie non-profit” catre Trumpi
Lobby/coruptie next level Amerikahh
Acum urmeaza favorurile
Mai lasa drogurile
Prostia se plătește,închidem noi conturi,cenzurăm opinii pe motiv că sunt privați,atunci du-te in korea de nord