La 17 ani de la introducerea portabilității numerelor de telefon în România, bilanțul arată o adopție masivă: peste 13,6 milioane de numere au fost transferate între rețelele de telefonie mobilă și fixă, fără ca utilizatorii să-și piardă identitatea digitală.
Serviciul, reglementat de ANCOM, le oferă românilor libertatea de a-și păstra numărul atunci când schimbă operatorul, contribuind la o piață telecom mai competitivă, iar numerele de acum sunt cu 2,6 milioane mai mari decât acum doi ani.
Doar în primele nouă luni ale anului 2025, au fost portate peste 1 milion de numere, dintre care 96% sunt mobile. DIGI România conduce detașat cu 578.518 numere mobile primite, urmat de Vodafone (193.265), Orange (171.127) și Telekom Mobile (39.158). Pe segmentul fix, Orange a atras cele mai multe portări (14.273), urmat de DIGI (8.008) și Vodafone (5.443).
Din 2008 până în prezent, au fost portate în total 13.644.710 numere – dintre care 12,4 milioane mobile și 1,2 milioane fixe. Anul 2014 a marcat o creștere exponențială, cu peste 500.000 de portări, iar din 2021 încoace, fiecare an a depășit pragul de 1 milion de numere portate.
ANCOM administrează sistemul IT care gestionează portabilitatea și oferă suport operatorilor, dar și utilizatorilor, prin platforma dedicată. Aici se pot verifica pașii necesari pentru portare, dar și rețeaua în care este activ un număr.
Portabilitatea rămâne un instrument esențial pentru libertatea de alegere în telecom, iar cifrele arată că românii continuă să valorifice acest drept, păstrându-și numărul, dar alegând oferta care li se potrivește cel mai bine.
Ca o notă personală, nu pot să nu remarc faptul că DIGI a atras în acest an mai multe portări decât ceilalți operatori la loc. 🙂








Lasa un comentariu!