In urma feedback-ului primit de la clienti si comercianti, Sony a decis sistarea productiei si distributiei versiunii mai ieftine de PlayStation 3. HDD-ul mai mic, de doar 20 GB, nu era singurul dezavantaj pe care il avea aceasta varianta a consolei fata de fratele mai mare: lipseste atat conexiunea Wi-Fi, cat si sloturi pentru card-uri de memorie (SD, CF, MS).
Conform Sony, pe teritoriu Statelor Unite, PS3 cu 20 GB a reprezentat 1 / 5 din consolele PS3 produse, dar doar 1 / 11 din cele vandute. Drept urmare nu se vor mai gasi PS3-uri cu 20 GB in afara de cele cateva ramase prin magazine. Bineinteles, la aceasta decizie a contat mult faptul ca Sony pierdea mai mult la varianta cu 20 GB decat la cea cu 60 GB.