Din zorii civilizației umane, am privit spre cer încontinuu. Iar imaginația, știința și literatura ne-au deschis noi orizonturi de explorare spațială.
Din păcate, după aselenizarea Appolo 11 din 1969, nu am mai făcut niciun pas în ceea ce privește explorarea de lumi noi și stranii, căutarea de noi forme de viață și noi civilizații, mersul cu curaj acolo unde nimeni nu a mai fost vreodată.
Tot ce putem spera este ca după Selena, satelitul nostru natural, urmașii noștri să nu se oprească la Marte (ținta recentă a NASA), ci să se uite spre Saturn, sau mai departe. Rămâne să vedem doar când vom face acest pas. Poate Elon Musk, cu ideea lui năstrușnică, poate tot mai curajoasa Chină, poate bătrâna NASA sau, cel mai probabil, o alianță de state care vor dedica fonduri, oameni și timp, pentru idealul acesta.
Răspunsul la această întrebare este punctul central al unei noi lucrări publicate pe arXiv de către un grup de cercetători din SUA, China și Olanda. Abordarea lor este foarte teoretică, dar este probabil mai precisă decât estimările anterioare și oferă o idee rezonabilă despre momentul în care ne-am putea aștepta să vedem oameni în sistemul solar exterior. Cel mai târziu, ei cred că am putea ajunge în jurul lui Saturn este anul 2153.
Modul în care se poate începe un astfel de calcul este complicat, așa că cel mai bine este să începem cu elementele de bază, care în acest caz implică un pic de calcul. Pentru a înțelege când oamenii vor ajunge mai departe în sistemul solar, autorii au avut nevoie de două variabile – distanța și timpul. În acest caz, distanța este definită ca fiind distanța de la Pământ pe care oamenii au parcurs-o, iar timpul este definit ca fiind început la începutul cursei spațiale, în 1957, când niciun om nu părăsise încă Pământul.
Un alt punct de date critic este momentul în care oamenii au ajuns pe Lună, în 1969. La o distanță de 0,0026 UA, nu era foarte departe în sistemul solar, dar a fost un început. Următorul pas în explorare este încă speculativ în acest moment, dar autorii au stabilit două scenarii diferite pentru momentul în care omenirea va ajunge pe Marte.
Având în vedere ferestrele de lansare, ei estimează că primii oameni vor pune piciorul pe Planeta Roșie, în mod realist, în 2038, dată la care este planificat programul Artemis al NASA. Dar ei recunosc, de asemenea, că, având în vedere istoricul întârzierilor din ultima vreme al programului de explorare spațială umană, ar putea fi chiar și în 2048. Folosind acest punct de plecare separat, ei dezvoltă o cronologie „întârziată” a celorlalte etape de explorare și, întrucât este exponențială, are un impact corespunzător de mare asupra datelor altor etape importante.
Atingerea planetei Marte nu este, cu siguranță, singurul factor care influențează explorarea restului sistemului solar. Autorii folosesc alte două variabile – bugetul NASA și nivelul tehnologiilor de explorare spațială.
Utilizarea bugetului NASA ar putea părea relativ părtinitoare, deoarece agenția reprezintă o singură țară, chiar dacă aceasta are cel mai amplu program spațial din lume. Cu toate acestea, acesta poate acționa ca un indicator pentru finanțarea explorării spațiale în general, deși sectorul privat a câștigat mai multă atenție în ultima vreme. Există, fără îndoială, dezbateri în cadrul comunității spațiale cu privire la faptul dacă prima persoană care va ajunge pe Marte va fi chiar de la o agenție guvernamentală. Oricum ar fi, utilizarea bugetului NASA ca variabilă în ecuație deblochează o relație liniară relativ simplă între timp și un buget neajustat la inflație.
Progresul tehnologic este mai greu de cuantificat, dar autorii folosesc un model al numărului de lucrări publicate într-un anumit an care menționează explorarea spațiului cosmic ca indicator al nivelului de tehnologie necesar pentru a finaliza aceste misiuni. Relația pe care au găsit-o pentru această măsură a numărului de lucrări în timp este exponențială, atingând recent un maxim de aproape 2.000 de lucrări pe an.
Această combinație de relații liniare și exponențiale are ca rezultat o ecuație care poate fi rezolvată prin introducerea punctelor de date pentru distanța și timpul de la începutul cursei spațiale, prima aselenizare cu echipaj pe Lună și prima amartizare (încă ipotetică) cu echipaj pe Marte. Din acest model încep să se desprindă datele etapelor importante. Omenirea ar putea ajunge la centura de asteroizi în 2073, la sistemul lui Jupiter în 2103 și, în cele din urmă, la Saturn încă din 2132. După cum s-a discutat mai sus, există unele diferențe potențiale semnificative bazate pe incertitudinea descinderii planificate pe Marte. Cu toate acestea, tendința generală este una de explorare exponențială, atât timp cât continuăm cu nivelul actual de progres tehnologic și nivelurile bugetare. Aceasta ar fi muzică pentru urechile oricărui fan al spațiului.