Pe 14 mai 2020 marca românească Dacia a împlinit 15 ani de când Renault a transformat-o într-o marcă europeană. Totul a pornit de la un singur model, binecunoscutul Logan.
În 15 ani Dacia a ajuns la aproape 9 modele și la anunțarea unuia electric, care urmează să intre pe piață în 2021, a vândut 6.4 milioane de bucăți în Europa și a ajuns la o cotă de piață de 3.8%.
Cele mai emblematice modele sunt Logan (1.8 milioane vândute din 2004), Sandero (2.1 milioane vândute) și Duster (1.6 milioane vândute din 2010).