Nu-mi vine să cred că a trecut un an de când am luat mașina. A trecut atât de repede, încât nu-mi pot imagina. Atât de multe s-au întâmplat într-un timp scurt, că pare că totul s-a întâmplat ieri. Dar timpul nu minte, așa că vreau să readuc în discuție mașina, pentru că s-a făcut (aproape) un an de la achiziție, am 25.000 km și trei schimburi de ulei, și consider că merită să vin cu niște păreri după toată această experiență.
Acomodarea
Evident că, în funcție de om și de mașină, există un timp de acomodare. Eu m-am împăcat cu mașina foarte repede, în doar câteva zile. Însă sunt anumite acțiuni care necesită timp, cum ar fi învățarea proporțiilor mașinii, anumite unghiuri, distanța de frânare în caz de urgență și comportamentul general în toate tipurile de climat.
Când am făcut review-ul era cald afară, însă între timp am mers cu mașina și prin Austria, a văzut Germania, Elveția, Liechtenstein, Grecia, Turcia, Austria și Ungaria. Am călătorit cu portbagajul full până exploda, am mers pe zăpadă, pe soare, am mers cu viteză maximă, am evitat obstacole prin mișcarea elanului… practic, m-am confruntat cu orice condiție pe care o poate întâlni un șofer. A văzut chiar și circuit.
Aspecte remarcate în timp
Multe nu ar fi de zis, pentru că am acoperit destul de multe în review-ul de la vremea respectivă, pe care îl găsiți în continuare AICI. Totuși, după un an, pot spune că sunt anumite lucruri care îmi plac și care nu îmi plac.
Lucruri care imi plac
-
Puterea – pentru mine este o mașină puternică. Chiar dacă pentru unii sunt „doar” 200 CP, pentru mine este mult. Mașina îți oferă putere atunci când vrei să depășești și ai toată încrederea în ea. Nu te lasă la greu, nici măcar în urcare. Curaj să ai, că mașina se duce. Îmi place treaba asta.
-
Consumul – o să discutăm mai jos puțin.
-
Ergonomia de la interior – faptul că sistemul de climatizare este fizic și pot să-l controlez fără să intru în tabletă este un mare lucru pentru mine. Îmi mai place și sistemul multimedia, foarte ușor de folosit și foarte rapid. Îmi mai place poziția de condus, nici sub mașină, dar nici peste mașină. Cotiera e bine plasată, suportii de pahar sunt utili.
-
Sistemul audio – o să-l trec și la părțile negative. Se aude foarte bine, bass profund, tweeterele sunt poziționate corect și se aud bine și ele. Nimic de reproșat nici la capitolul volum. E ce trebuie!
-
Interiorul este de calitate și asta contează enorm. Deși este piele și plastic moale aproape peste tot, acestea combinate duc la o extra atenție din partea șoferului când vine vorba de întreținerea interiorului. Trebuie să hidratezi pielea destul de des, bordul trebuie curățat periodic de praf, să nu se îmbibe și multe altele. Și cu toate astea, calitatea este una foarte bună a materialelor si nimic nu scârțâie. Nu am niciun greier în mașină, nimic nu trosnește și nimic nu este de o calitate îndoielnică.
-
Direcția – o ador la cât este de precisă pe viraje. Îți permite să faci niște manevre rapide, nu are lag și este super precisă în segmentul ei de preț. Mi-a zis Luci Popa ca o sa-mi placa si nu l-am crezut.
-
Suspensia – o să o trec în ambele părți. Ca parte pozitivă menționez că este foarte confortabilă în oraș în ciuda jantelor pe 18 cu balon mic, și pe viraje sau atunci când conduci mai sportiv știe să își facă treaba neașteptat de bine. Este peste ce îți poți imagina că ar putea face Toyota. Are brațe independente și pe spate, deci este o suspensie bine gândită, doar că pe puntea față este foarte zgomotoasă uneori.
-
Purificatorul de aer Nanoe-X de la Panasonic – folosesc clima pe „auto” în 99% din timp și știe imediat să facă trecerea la recirculare când simte un miros urât de afară. De exemplu, noxele lui Petrică cu Golf 5. Nu intră niciun miros în mașină și asta îmi place mult.
-
Accesul din aplicație și cheia digitală – da, mașina are aplicație. Pot controla climatizarea, pot să o încui și să o descui, am și cheie digitală deci pot să o deschid doar cu telefonul și să plec la drum. Pot vedea locația în timp real pe hartă, pot deschide portbagajul și am și informațiile despre consum. Plus alte lucruri, cum ar fi programarea la dealer.
-
Radio prin internet – când am ieșit prima dată cu mașina din țară, în Grecia, nici nu mi-am dat seama că prin Bulgaria și Grecia ascultam KissFM/ProFM sau ce post era în momentul respectiv. Abia după am realizat că am radio prin internet. Nu merg toate posturile, dar oricum, e mișto tare funcția și calitatea este muuult mai bună. Se întâmplă chiar și prin București, când semnalul la radio este slab în anumite zone, să treacă automat pe conexiunea de internet și imediat îmi dau seama pentru că are o mică întrerupere, dar calitatea semnalului e de 10 ori mai bună.
-
Sistemele active de siguranță – cel mai tare îmi place că mă avertizează la deschiderea ușii, atât pe față cât și pe spate, dacă trece o mașină sau un pieton/biciclist. Îmi mai place și că atunci când dau cu spatele și nu am vizibilitate, mașina mă avertizează din ce parte se apropie o altă mașină, iar dacă eu nu sunt atent îmi frânează singură.
Lucruri care nu imi plac
-
Scaunele sunt scurte și înguste – par a fi gândite pentru chinezi/japonezi, că ei sunt mici de statură în general. Dacă ești masiv, așa ca mine, nu o să te simți bine în ele, deși ele în sine nu sunt niște scaune rele. Ai loc la umeri, te susțin bine pe lateral, dar dacă ești mai dolofan, nu o să stai confortabil.
-
Antifonarea – nu cred că e un secret pentru nimeni. Pe generația asta de Corolla, dar și pe modele precum RAV4, Highlander sau C-HR, antifonarea este slabă rău de tot. Atât de slabă încât Dacia stă mai bine la acest capitol și nu e nicio glumă. Nu pot spune că e un zgomot care provine de undeva anume, de la roți sau de la oglinzi. Este un zgomot general care se aude în toată mașina. Când am pus roțile de iarnă, sunetul s-a redus drastic deci și anvelopele Falken de fabrică sunt foarte zgomotoase și au partea lor de vină. Tot rămâne o mașină cu o antifonare slabă în segmentul ei de preț. Ca idee, Mazda 3 pe lângă Corolla este de 10 ori mai bine antifonata.
-
Sistemul audio – da, se aude bine, dar atâta timp cât stai pe locurile din față. În spate este atât de dezamăgitor încât nu vă puteți imagina. Lipsește bass-ul în totalitate, se aude înfundat, se aude și mai încet deci o dezamăgire totală!
-
Suspensia – este zgomotoasă când trec peste denivelări în accelerare. Dacă uit să încetinesc la un limitator de viteză sau mi se pare că nu este atât de înalt, dar în realitate este, suspensia față produce un zgomot ciudat. Când primește acel șoc, mai ales în accelerare, senzația e extrem de neplăcută. N-am întâlnit în viața mea asemenea sunete ciudate, care îți dau impresia că se rupe mașina în două. În mod normal, când trec peste denivelări, linii de tramvai sau circul pe un drum pietruit, nu se aude nimic, din contră, este foarte silențioasă. Problema apare doar la șocurile bruște în amortizoare, ceea ce, inevitabil, se mai întâmplă.
-
Spațiul în mașină pe locurile din față – mașina este mai scundă și mai îngustă decât fostul Megane 3. Fac parte din aceeași clasă, însă deși portbagajul este generos, locurile din față sunt ușor înghesuite. Ca idee: în Megane, dacă îmi puneam mâinile la ceafă, puteam să stau cu coatele drepte. În Corolla nu, că n-am loc de stâlp pe partea stângă și pe dreapta mă lovesc de nevastă-mea. O să ziceți: „hai frate, stai cu mâinile la ceafă în mașină, ce poziție e asta?”. E poziție de om normal care vrea să se mai întindă la un drum lung. Însă nici măcar asta nu e problema. Am dat un simplu exemplu, căci nu e vorba doar de mișcarea asta, ci de simplul fapt că locurile din față sunt parcă prea apropiate.
-
Rezervorul mic – nu știu dacă e neapărat ceva rău. Mai mult de 30 litri n-am băgat niciodată. Practic, reușesc să fac București – Cluj cu un plin când e cald afară, iar când e frig – cum a fost în ianuarie, ajung de la București până la OMV-ul de la Margina (acolo unde se întrerupe autostrada A1 spre Timișoara). Deci na, iarna e o problemă, că atunci consumă mai mult. Există și o parte pozitivă: te face să oprești mai des, în caz că ești la volan de multe ore.
-
Sistemul Keyless Entry/Go este prost gândit. Nu i-am înțeles logica și nici nu mă mai chinui să o fac. Pe scurt: atunci când te duci la mașină și pui mâna pe clanță, ea se deschide. Frumos, elegant, așa și trebuie. Când vrei să o închizi și mai ai și bagaje în mână trebuie să o „mângâi” pe clanță 🙂 Nu era suficient să mă îndepărtez de mașină ca să se închidă? Nu aveți idee de câte ori am lăsat mașina deschisă doar pentru că pur și simplu uitam să o „mângâi” pe clanță.
- Mai multe dotari – tinand cont ca este echiparea de top, speram sa primesc niste scaune electrice si ventilate. Exista pe C-HR, as fi vrut sa existe si pe Corolla, macar pe echiparea de top. Dar na, stiam deja ca nu exista, deci nu pot sa spun ca este un minus ci o dorinta de a mea.
Consum
Am scos datele din aplicație și am făcut acest tabel. Puteți vedea, fără să vă mai zic eu ceva, cum s-a mers cu mașina. Sunt interesante aceste date. Eu sunt multumit de consum, mi se pare chiar mic, iar numarul de km facuti in mod electric este impresionant.
| IUL | AUG | SEP | OCT | NOV | DEC | IAN | FEB | MAR | APR | MAI | IUN | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Ore conduse în total | 60h37m | 84h6m | 82h14m | 69h | 53h13m | 60h50m | 92h53m | 51h2m | 54h20m | 69h56m | 46h42m | 64h42m |
| Ore conduse pe electric | 42h43m | 54h11m | 56h17m | 50h24m | 32h14m | 41h5m | 43h45m | 31h31m | 37h44m | 42h47m | 32h33m | 42h54m |
| Km totali | 1288.4 | 2864 | 2497.5 | 1406.4 | 1417.8 | 1005 | 4945.3 | 964.5 | 1130.8 | 2588.8 | 1134.5 | 2154.9 |
| Km electric | 627.8 | 1194.1 | 1135.6 | 599.7 | 616.6 | 483.8 | 1207 | 464.6 | 525.6 | 828.1 | 527.8 | 901.8 |
| Viteză medie | 21km/h | 34km/h | 30km/h | 20km/h | 27km/h | 17km/h | 53km/h | 19km/h | 21km/h | 37km/h | 23km/h | 33km/h |
| Consum mediu | 6.1L/100km | 5.6L/100km | 5.5L/100km | 6.6L/100km | 6.6L/100km | 7.1L/100km | 6.2L/100km | 7L/100km | 6.6L/100km | 6.1L/100km | 6.4L/100km | 5.9L/100km |
| Raport conducere electric | 49% | 42% | 45% | 43% | 43% | 48% | 24% | 48% | 46% | 32% | 47% | 42% |
Aș mai cumpăra mașina?
Dacă m-aș întoarce în timp cu informațiile de acum, da, pentru că știu cum am ajuns să aleg Toyota și nu s-a schimbat nimic între timp la niciun alt producător. Nici n-au apărut alte modele care să mă atragă și care să respecte cerințele mele.
Dar un lucru sigur n-aș mai face: pe viitor nu aș mai cumpăra o Toyota, ci aș merge direct pe un Lexus. Simt nevoia de o antifonare mai bună, de scaune mai confortabile și, bineînțeles, de un sistem hibrid cu adevărat rafinat. Fiabilitatea e deja un punct forte, iar în opinia mea, niciun alt producător nu oferă un echilibru mai bun între motorizare, sistem hibrid și fiabilitate decât Toyota.
Alți producători abia acum încep să se prindă cum funcționează un sistem hibrid, în timp ce Toyota lansa deja Prius în 1998. Așa că, oricât de rafinate sau silențioase ar fi alternativele de la Hyundai sau Renault, nu se pot compara cu experiența și reputația japonezilor în acest domeniu.
Sigur, unele modele pot părea mai bine construite sau mai elegante, dar degeaba ai o caroserie atractivă și un interior bine finisat dacă motorizarea nu e la înălțime. Uite, de exemplu, Peugeot, Citroën, DS sau Opel – îmi plac, au design, confort, tehnologie, dar oferă motorizări de tip 1.2 mild hybrid care nu inspiră deloc încredere. Chiar și Renault Rafale, o mașină superbă din multe puncte de vedere, vine cu un motor în trei cilindri de 1.2 litri.
Așadar, pe viitor, dacă nu ajung să am infrastructura pentru o Tesla, atunci o să mă aleg cu un Lexus. Sau, cine știe, poate scot nemții sau francezii ceva mai bun. Recunosc, îmi place Mercedes și BMW. Și dacă aș fi bogat, în sensul să-mi permit reparațiile și timpul pierdut prin service cu modelele lor, mi-aș lua. Dar sunt sărac, așa că îmi cumpăr Toyota/Lexus.




































Poti antifona mașina, chiar si singur daca esti priceput. Daca nu la un atelier e cam 3000 euro. Si tot nu plătești sigla Lexus si reviziile de preț de Lexus
Frumos mini review. Cateva intrebari am pentru tine. : Cum de ai schimbat uleiul de 3 ori deja la 25.000 km ???
In urma cu 5 luni am achizitionat o Toyota CH-R Plug-in Hybrid Premiere Edition…si cei de la Toyota mi-au spus ca la 15.000 de km e primul schimb de ulei.
A 2-a chestie: Desi la noi in Ro nu se mai vinde aceast varianta Premiere Edition, pe Toyota nu exista scaune ventilate pe CH-R. Si eu am intrebat cand am luat-o si mi-au spus ca nici macar asta nu are ventilatie , care e varianta de top peste Exclusive , Luxury sau GR Sport.
In rest sunt de acord cu tine in tot. Ce nu suport cel mai mult: sistemul Keyless Entry si cam atat….ca „GO” nu exista. Si eu am uitat-o de fffff multe ori descuiata ca nu se blocheaza usile cand te indepartezi de masina. Dar vizavi de acest aspect, un tip pe youtube explica si logica Toyota din spate si dc nu au facut asa ceva , si cica nici nu se gandesc sa faca pe viitor. Sa sper ca nu e asa, si o sa faca pe modelele urmatoare. Consumul este aprox 90% la fel si la mine pentru ca si eu pe CH-R am motorul de 2 litru cu 220 de cai aprox. Cunosc 2 persoane care au varianta bybrid simplu si consumul in oras vara este undeva la 4.5….dar oricum sub 5 cu clima pornita. Nu am apucat sa o testez la frig…..am prins doar vreo saptamana de temp sub 10 grade si atunci am avut aproape 7 consum. Presupun ca daca nu am bateria incarcata, iarna mananca 7 sau peste 7 in oras cand este foarte frig afara. In rest toate cele bune, sa o stapanesti sanatos si fara accidente in continuare.
Aia cu schimbul uleiul la 15.000 km este doar o recomandare. Tu ai dreptul sa il schimbi cand vrei. In plus manualul oricatei masini mentioneaza intervale de schimb alternative, in functie de cum e folosita masina.
In principiu, uleiul este ieftin si daca ai cum sa il schimbi tu (ca sa nu platesti service-ul) atunci nu ajungi sa ai gaura in portofel.
Daca citesti cartea masinii spune clar ca uleiul se schimba mai devreme in conditii severe de utilizare. Conditii severe de utilizare sunt cele actuale defapt, caci cele optime sunt realizate de ei in laborator si nu au nici o legatura cu realitatea. 15.000km pentru aceasta masina este ENORM. Eu fac schimbul la 7000km cu tot cu filtre, practic o revizie completa. La 7000 uleiul este negru iar motorul deja alt sunet, neplacut. Dupa schimbarea uleiului se simte clar o diferenta. Pana si uleiul la cutie se schimba, conform producatorului AISIN, la 20.000km. O sa-l schimb acum la 30.000 cand ma duc la revizie.
Am testat generația noua și cea dinainte dar nu mi-a plăcut deloc cum se aude motorul la viteze mari, pe autostradă, iar eu conduc în mare parte pe autostradă.
Dar tare am sperat că era mașina hibridă potrivită pentru mine
De care Lexus ai lua?
Imi place NX-ul