FeRAM vine de la Ferroelectric Random Access Memory si reprezinta noul standard de memorie pus la punct de Toshiba. Ce aduce in plus FeRAM-ul? Viteze de transfer de pana la 1.6 GB/sec, teoretic de opt ori mai mare decat cel mai rapid RAM din ziua de azi.
Dar aceasta tehnologie este inca la inceput, Toshiba realizand chip-uri de doar 16 MB, si intr-un proces tehnologic destul de vechi, de 130 nm. Totusi au reusit ceva extraordinar: au reusit sa ambaleze acest FeRAM sub forma de DDR2, compatibila cu actualul standard si cu voltajul de 1.8 V.
FeRAM mai are un avantaj fata de RAM-ul normal: nu-si pierde datele cand nu mai are curent electric. Deci ar putea fi folosit si ca o forma de stocare foarte rapida. Insa mai avem de asteptat pana ce FeRAM-ul va fi o alternativa viabila, mai ales din punct de vedere al capacitatii.