Astronomii au reușit să reconstruiască pentru prima dată, pas cu pas, istoria unei galaxii spirale gigante din afara Căii Lactee, folosind ceva ce ei numesc „arheologie spațială” – citirea amprentelor chimice din gazul acesteia.
Ținta a fost NGC 1365, o spirală barată văzută „față în față”, unde echipa condusă de Lisa Kewley (Harvard și Center for Astrophysics) a folosit date foarte detaliate din sondajul TYPHOON pentru a măsura cum este distribuit oxigenul în nori individuali de gaz, de la centru până în brațele spirale. Oxigenul și alte elemente grele trădează unde și când au explodat generații de stele, cât gaz a intrat sau a ieșit din galaxie și ce urme au lăsat ciocnirile cu galaxii pitice de-a lungul a circa 12 miliarde de ani.
Ca să transforme aceste „urme chimice” într-o poveste cronologică, cercetătorii au comparat hărțile de oxigen ale lui NGC 1365 cu simulări numerice din proiectul Illustris, care urmăresc evoluția a aproximativ 20.000 de galaxii, cu gaz, stele, găuri negre și chimie, de la scurt timp după Big Bang până azi. Au găsit un „geamăn” în simulări care se potrivea foarte bine cu observațiile și, de acolo, au extras scenariul cel mai probabil: centrul lui NGC 1365 s-a format devreme și s-a îmbogățit rapid în oxigen, în timp ce gazul din zonele exterioare s-a acumulat încet, în valuri, prin ciocniri repetate cu galaxii pitice și fluxuri de gaz rece, brațele spirale formându-se relativ târziu. Pe scurt, galaxia a pornit ca un sistem mic și dens și a ajuns un gigant elegant prin multe „înghițiri” succesive de pitice, nu printr-o singură fuziune uriașă.
Ce mi se pare foarte interesant este că acest studiu pune bazele unei noi discipline, „arheologia extragalactică”, unde nu mai analizăm doar stelele din Calea Lactee, ci și gazul din galaxii îndepărtate, ca să le aflăm trecutul. Metoda e puternică tocmai pentru că cere colaborare strânsă între cei care fac observații și cei care construiesc simulări: fără orice jumătate, povestea lui NGC 1365 ar fi fie o poză statică frumoasă, fie doar un model teoretic fără ancoră în realitate. Iar faptul că NGC 1365 seamănă destul de mult cu Calea Lactee ridică niște întrebări savuroase: am crescut și noi, în mare, la fel, sau galaxia noastră ascunde un scenariu complet diferit, pe care abia începem să îl ghicim prin astfel de „investigații criminalistice” cosmice?
Participa si tu la discutie!