Zilele acestea, un zvon și-a făcut loc prin multe redacții de tech din Europa: OPPO și OnePlus plănuiesc un exit din Europa.
Pentru că nu ne stă în fire să preluăm știri de dragul traficului (ar fi interesant câte din publicațiile locale au verificat știrea din trei surse, independente!), am așteptat să vedem ceva mai mult decât niște informații rostogolite de pe un site pe altul, fără o documentare prealabilă. Ei bine, nu a trebui să ”săpăm” prea mult, doar până în 2021.
Așa am aflat că Nokia a dat OPPO în judecată, pentru utilizarea unor brevete. Rezultatul a fost că anul trecut, instanța a decis că telefoanele OPPO și OnePlus nu mai pot fi comercializate în Germania!
Prin urmare, faptul că ambele companii se vor retrage din Marea Britanie, Germania, Franța și Țările de Jos, nu ar trebui să ne mire. Dar nici nu ar trebui să sperie fanii brandurilor, zic eu…
Pentru că vă explicam mai sus că suntem o publicație care se respectă, am cerut un punct oficial și din partea celor două companii, pe car eîl puteți citi mai jos:
OPPO și OnePlus se angajează să rămână pe toate piețele europene existente. Am avut un început excelent în 2023, cu lansări de succes ale mai multor produse în Europa și avem o gamă de produse viitoare pentru restul anului. Ca întotdeauna, OPPO și OnePlus vor continua să ofere mai multe produse inovatoare și cele mai bune servicii din clasa lor pentru utilizatori în continuare.
Pe de altă parte, dacă chiar ar pleca din Europa, cele OPPO și OnePlus ar putea fi ușor înlocuite de realme și vivo, alte două branduri ale BBK Electronics.
Lasa un comentariu!