
Intel a anunțat oficial noua familie Xeon 7, cunoscută sub numele de cod Diamond Rapids, o generație de procesoare server destinată centrelor de date, infrastructurii AI, cloud-ului, HPC și aplicațiilor enterprise. Noua serie este importantă nu doar prin saltul de performanță promis, ci și pentru că procesoarele sunt fabricate pe nodul Intel 18A-P, o versiune optimizată a procesului Intel 18A. Lansarea este programată pentru 2027, iar Intel poziționează această serie ca un pas important atât pentru divizia sa de procesoare server, cât și pentru strategia Intel Foundry, unde 18A și 18A-P trebuie să demonstreze că pot concura cu cele mai avansate procese de fabricație din industrie.
Diamond Rapids va succeda actualelor generații Xeon 6 și va fi o platformă orientată către performanță per thread. Intel vorbește despre o creștere de aproximativ 50% a numărului de nuclee față de Xeon 6, ceea ce ar putea duce configurațiile de top spre zona de 192 de nuclee P-core, dacă raportarea la modelele Granite Rapids cu 128 de nuclee se confirmă. Spre deosebire de Clearwater Forest, care folosește exclusiv nuclee E-core, Diamond Rapids va fi o familie bazată pe nuclee de performanță. Un detaliu esențial este procesul de fabricație. Xeon 7 „Diamond Rapids” va fi fabricat pe Intel 18A-P, o versiune optimizată a nodului Intel 18A. Acest proces ar trebui să aducă creșteri importante de performanță și eficiență față de 18A, iar pentru Intel este una dintre cele mai importante validări ale planului său de a redeveni competitiv în zona de producție de cipuri.
Platforma va aduce și modificări majore la nivel de I/O și memorie. Intel a confirmat suport pentru PCIe 6.0 și o dublare a lățimii de bandă a memoriei față de generația Xeon 6. Informațiile disponibile indică un subsistem de memorie DDR5 pe 16 canale, posibil cu suport pentru MRDIMM de generație nouă, ceea ce ar putea duce lățimea de bandă spre 1.6 TB/s per socket. Pentru aplicațiile AI, baze de date mari, virtualizare și workload-uri HPC, acest salt este la fel de important ca numărul de nuclee. Arhitectural, Diamond Rapids va folosi un design de tip SoC scalabil, cu latență uniformă la accesarea memoriei. În imaginile prezentate de Intel se observă un design cu mai multe chipleturi și die-uri I/O mari, o abordare similară cu cea folosită în zona procesoarelor server moderne pentru a crește numărul de nuclee și lățimea de bandă fără a construi un singur die monolitic uriaș.
Intel nu a oferit încă lista completă de modele, frecvențe, consum sau detalii finale despre cache, însă informațiile actuale indică o platformă high-end care va concura direct cu viitoarele procesoare AMD EPYC bazate pe Zen 6. Important este că Diamond Rapids nu reprezintă doar încă o generație Xeon, ci și un test major pentru Intel 18A-P. Dacă performanța, consumul și randamentul de producție vor fi la nivelul promis, Xeon 7 ar putea deveni una dintre cele mai importante lansări Intel pentru servere și stații de lucru de înaltă performanță din ultimii ani.
Sursa: Tweaktown






Participa si tu la discutie!