Deși percepute drept limitate de către mulți, iPhone-urile au și numeroase avantaje, în principal în ceea ce privește securitatea. Din câte susține Apple, datorită ecosistemului închis și a numeroaselor mecanisme de securitate integrate în iOS, iPhone-urile, spre deosebire de smartphone-urile cu Android, nu au fost niciodată ținta atacurilor malware și sunt cele mai sigure dispozitive mobile de pe piață.
E adevărat, până acum, au existat cazuri izolate în care persoane importante au fost vizate de atacuri informatice țintite și coordonate de actori statali, cu ajutorul unor vulnerabilități și instrumente extrem de complexe, cum ar fi Pegasus, însă în cazul utilizatorilor de rând, atacurile realizate prin malware, spyware sau ransomware nu au avut niciodată succes. Iar odată cu lansarea noilor modele Phone 17 și a sistemului de operare iOS 26, Apple îmbunătășeste și mai mult securitatea și introduce un nou mecanism denumit Memory Integrity Enforcement (MIE), care asigură integritatea sistemului în cazul atacurilor țintite.
Conform celor declarate de Apple, MIE este primul mecanism de acest fel integrat pe un sistem de operare mobil și asigură un nivel de protecție aproape impenetrabil la nivel de kernel și procese de tip user-space. Mai mult, compania americană a testat noul sistem în combinație cu cele mai sofisticate amenințări spyware din ultimii trei ani, iar în mai toate cazurile MIE a reușit să blocheze sau să îngreuneze considerabil atacurile informatice.
Via Techspot






Lasa un comentariu!