Iată că Hidroelectrica s-a ținut de cuvânt: începând de azi, are aplicație mobilă!
Chiar dacă asta nu ar trebui să fie o știre în 2023, la destul timp după ce a intrat pe piața furnizării de energie electrică, iată că merită menționat aspectul…
Aplicația solicită înregistrarea pentru crearea unui cont, în baza codului numeric personal și al locului de consum (POD). Sistemul identifică utilizatorul în baza datelor din contractul de furnizare după care îl informează pe utilizator că s-a creat contul său în aplicație și ulterior trimite un link de activare a contului pe adresa de email. Din păcate, ca orice lucru românesc, nu cred că se așteptau la atâtea cereri de înrolare, deci mailurile de confirmare mai întârzie. De aceea, personal, am de gând să o testez de mâine. 🙂
iHidro permite urmărirea graficului de consum lunar, transmiterea indexului, vizualizarea facturii, dar şi a istoricului facturării şi plăţilor. În aceeaşi aplicaţie se pot realiza și anumite proceduri, precum Schimbare furnizor, Schimbare titular de contract, Contracte vânzare cumpărare pentru prosumatori şi Contractare furnizare loc nou de consum. Momentan nu se pot plăti facturile de acolo!
iHidro este disponibilă atât în Google Play, cât și în Apple App Store, dar nu și în magazinul de aplicații al Huawei.
Sursa: economica.net