După povestea cu logo-ul redesenat, să revenim la subiecte mai seriase despre Nokia. 🙂
Asta pentru că brandul finlandez este cunoscut mai degrabă pentru smartphone-uri, nu-i așa? Lăsând la o parte trecutul glorios din era telefoanelor mobile ne-inteligente și pariurile pierdute pe SymbianOS sau Microsoft, îmi aduc aminte că, în 2017, la relansarea lor, era plină Hanovra de reclame la noile lor modele. Și nu numai Hanovra…
La recenta ediție a MWC 2023 de la Barcelona, unde am fost și eu prezent, Nokia a anunțat două viitoare smartphone-uri: Nokia Magic Max și Nokia C99.
Cel mai interesant model este primul enunțat mai sus, cel care poate fi semnalul revenirii Nokia pe plan global sau distrugerea ultimei șanse. Știrile neconfirmate spun că Nokia Magic Max va fi disponibil în trei configurații de memorie diferite: 8GB, 12GB și 16GB de RAM cu opțiuni de stocare de 256GB și 512GB. Se va lansa cu Android 13 din fabrică cu Snapdragon 8 Gen 2 sub capotă. De asemenea, se pare că va avea un ecran AMOLED de 6,7 inci cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz și cu protecție Corning Gorilla Glass 7.
Dispozitivul va dispune de o configurație triplă a camerei foto pe spate, cu senzor principal de 144 MP, senzor ultrawide de 64 MP și obiectiv teleobiectiv de 48 MP. Zvonurile au sugerat o baterie masivă de 7950 mAh, care se poate încărca, de asemenea, de la 0 la 100 în câteva minute, datorită încărcătorului rapid de 180 W. Dacă va fi așa, este posibil să nu se vândă oficial în Europa, din cauza reglementărilor, de aceea nu prea știu cât de reală e partea asta…
Zvonurile spun că prețul de pornire va fi de aproximativ 550 de dolari. Nu există niciun fel de informație în ceea ce privește data de lansare, dar este posibil ca aceasta să fie apropiată.
Apropo, v-am scris aici despre standul Nokia de la MWC 2023.
Sper ca vor avea succes. Dincolo de faptul ca sunt fan Nokia, chiar e nevoie de un brand european puternic pentru a echilibra piata telefoanelor.
Pai asta e chinezesc , nu prea mai e european .
Brandul Nokia e european, la fel si HMD care e responsabil de telefoanele Nokia din prezent.
Wikipedia:
„HMD Global Oy, branded as HMD and Nokia Mobile, is a Finnish mobile phone manufacturer. The company is made up of the mobile phone business that Nokia sold to Microsoft in 2014, then bought back in 2016. „
Cat timp sari asa direct cu “max” si “magic” e clar ca te cam zbati ca pestele te uscat sa iesi in evidenta prin marea de androide. Eu zic ca sansele de a ajunge macar in top 5 sunt nule, indiferent de artificiile facute. Nokia a fost ok pe vremea cand dadeai cu telefonul de perete, culegeai bucatile de pe jos, le asamblai si functiona iar. Acum nu se mai testeaza chiar asa…. Nokia e istorie.
Sa vedem, apoi comentam.