Procesorul Cell, ce si-a facut debutul in consola gaming de la Sony, Playstation 3, este un chip mult mai puternic si mai destept decat s-au asteptat la inceput proiectantii sai. Cei de la Toshiba, una dintre companiile care participa la producerea acestui procesor, s-a gandit sa foloseasca imensa putere de calcul a Cell-ului si in lumea PC-ului.
Asa ca a pregatit notebook-ul Qosmio G50, cu un Cell integrat. Dupa cum bine stiti, Cell-ul din PS3 este alcatuit din opt unitati sinergice de procesare (dintre care una dezactivata) si un element de procesare de interlegatura (un CPU dual core Power PC de la IBM pe post de controller). Dar Toshiba foloseste acum un derivat, cu doar patru astfel de unitati sinergice de procesare, denumit SpursEngine SE1000 (cu frecventa la 1.5 GHz, 128 MB memorie XDR si consum de 10 – 20 W).
Chip-ul lor este gandit sa degreveze CPU-ul sistemului de procesarea video. Insa asta face si un GPU integrat de generatie mai noua. Doar ca acest Cell ofera in plus functii ca scalare HD a unui film normal (transforma un film din format SD in fullHD), codeaza mpeg4 in timp real, accelereaza realizarea unui DVD video.
Chiar mai mult: recunoaste feţele de pe pelicula, permitand cautarea dupa chipul unei persoane o anumita scena din film. Si cu ajutorul webcam-ului din dotare, permite controlarea player-ului video cu gesturi manuale.
Qosmio G50 va include un CPU Intel Core 2 Duo, placa video nVidia GeForce 9600M GT, doua HDD-uri de cate 250 GB si 5400 rpm, doua tuner-e TV digitale si display 16:9 de 18.4†(46.7 cm). Va avea o greutate de 4.9 Kg, autonomie de minim patru ore, si un pret de aproximativ 2700 $ la lansarea sa din Japonia din vara aceasta.
Impreuna cu G50 gama Qosmio va mai fi completata de modelele F50, mai cuminte, cu GPS integrat, si X305, cu o configuratie de varf pretabila gaming-ului.
