Curg informațiile de la noul telescop spațial James Webb, care ne desconspiră tot felul de informații interesante despre galaxia noastră și despre cele maimult sau mai puțin alăturate.
Noile date parvenite pe Terra dezvăluie informații detaliate despre atmosfera unei exoplanete gigantice, gazoase, cu calități asemănătoare cu Jupiter. WASP-96b locuiește la aproximativ 1.150 de ani lumină de noi, trasând o buclă în jurul propriului soare în doar 3,5 zile terestre. Temperaturile sale sunt mai mari de 1.000 de grade Fahrenheit (aproximativ 538 de grade Celsius). Măsurând lumina stelară care a trecut prin atmosfera exoplanetei, Webb a reușit să detecteze semnătura inconfundabilă a apei și chiar a găsit dovezi de nori. Pe o planetă atât de arzătoare ca aceasta, norii sunt cu adevărat altceva. Este atât de fierbinte încât rocile se pot condensa în aer așa cum o face apa aici pe Pământ. Ceea ce înseamnă că pe WASP-96b, norii sunt făcuți din nisip.
Până în prezent, astronomii au descoperit peste 5.000 de astfel de exoplanete cu ajutorul altor telescoape spațiale și observatoare terestre. Ei sunt destul de pricepuți în a discerne, în momentul descoperirii, orbita, masa, densitatea și alte proprietăți fundamentale ale unei exoplanete. Și devin din ce în ce mai buni la obținerea de informații despre atmosferele lor. Misiunea Webb va pune în mișcare acest efort special, dezvăluind detalii ascunse în ținte pe care astronomii le-au studiat deja, descoperind necunoscutele lumilor la care nu au putut ajunge până acum și detectând, poate, moleculele pe care știm că sunt asociate cu prezența vieții.
Webb observă atmosfera exoplanetelor în acest fel: Telescopul spațial își îndreaptă privirea spre un sistem stelar și așteaptă, bucurându-se de lumina care îi ajunge. Când o planetă intră în vizor, mișcându-se – din perspectiva noastră – pe fața stelei, lumea blochează un pic din lumina stelară. Dar o parte din lumină reușește să treacă și se filtrează prin atmosfera planetei în drumul său spre exterior. Lumina ajunge la Webb purtând semnăturile chimice ale oricăror gaze din acele nori. Detectoarele telescopului descompun lumina, precum o prismă de sticlă care împarte lumina soarelui în culorile curcubeului. Astronomii analizează aceste date, identificând semnele moleculelor și compușilor cunoscuți și apoi le afișează pe toate pe un grafic cunoscut sub numele de spectru.
În spectrul WASP-96b, vârfurile indică prezența vaporilor de apă. Pentru a observa dovezile de nori și ceață de acolo, este util să fii un astronom experimentat. „Atunci când există nori și ceață în atmosferă, aceștia vor face ca vaporii de apă – acele semnături, acele cocoașe mari pe care le vedeți – să fie atenuate, așa că vor fi de fapt puțin mai mici decât ne așteptam”, a explicat Lewis. „Acest lucru se datorează faptului că lumina trece, de asemenea, prin acei nori și ceață, iar acest lucru diminuează puterea acelei caracteristici a vaporilor de apă”.
Când NASA a publicat instantaneul atmosferei lui WASP-96b, Lewis și colegii ei s-au grăbit să vadă cum se compară rezultatele cu alte observații ale exoplanetei, în special cu cele ale Telescopului Spațial Hubble. Webb a petrecut doar câteva ore observând exoplaneta și steaua sa și, cu toate acestea, barele de eroare ale noilor date erau mult mai mici decât cele ale eforturilor anterioare, care au necesitat mai mult timp, a spus Lewis. Iar Hubble nu a detectat niciun semn de nori. Spectrul exoplanetei părea la fel de magic pentru oamenii de știință din domeniul exoplanetelor precum acel câmp adânc plin de galaxii a fost pentru cercetătorii de galaxii. La fel cum Webb poate produce câmpuri profunde pline de galaxii într-o fracțiune din timpul necesar lui Hubble, a spus Lewis, „putem face același lucru cu exoplanetele, unde trebuie să observăm planeta, să zicem, doar o dată sau de două ori, spre deosebire de 10 ori”, pentru a găsi micile caracteristici care îi interesează cel mai mult.
Astronomii doresc să folosească Webb pentru a depista compuși mai interesanți decât apa, cum ar fi oxigenul, metanul și dioxidul de carbon – sau, mai bine, mai mulți în aceeași atmosferă. „Dacă ați lua niște apă și niște metan, le-ați pune într-o cutie și le-ați lăsa la temperatura camerei pe Pământ, acestea s-ar combina în dioxid de carbon și nu v-ați aștepta să rămână metan”, mi-a spus Megan Mansfield, astronom la Universitatea din Arizona, care va folosi Webb pentru a studia exoplanetele. „Singurul motiv pentru care avem metan în atmosfera Pământului este pentru că este produs în mod constant de viață”. Găsirea unei combinații particulare de gaze care nu ar trebui să apară împreună, doar dacă o formă de viață produce cel puțin una dintre ele – acesta este visul.
Oricât de intrigantă ar fi o astfel de detecție, Webb nu ne va arăta o dovadă definitivă a existenței vieții extraterestre. Telescopul spațial poate doar să ne dezvăluie prezența a ceva intrigant, lăsându-i pe astronomi să afle cauza exactă. Astronomii sunt încă blocați într-o dezbatere aprinsă cu privire la originile unui gaz care ar putea fi prezent în atmosfera lui Venus, iar această planetă este chiar alături. Acest tip de muncă va fi și mai dificil atunci când oamenii de știință vor avea de-a face cu planete aflate la mulți ani-lumină distanță. „Nu cred că vom putea spune neapărat că există cu siguranță viață pe o planetă, dar cred că este posibil să găsim câteva planete foarte interesante pe care am dori să le urmărim”, a declarat Mansfield – potențial cu un telescop spațial complet nou. Când astronomii au început să vorbească pentru prima dată despre construirea unui telescop precum Webb, în urmă cu peste 30 de ani, exoplanetele nu fuseseră încă descoperite. Abia mai târziu, pe măsură ce știința exoplanetelor a început să înflorească într-un domeniu real, au fost adăugate capacitățile tehnice necesare.
Dar până la apariția următorului mare telescop spațial, Webb ne va familiariza cu gama de atmosfere extraterestre din cosmos. Aproape un sfert din primul an de observații ale telescopului va fi dedicat studierii exoplanetelor. Astronomii pot căuta alte tipuri de gaze atmosferice și alți nori mai ciudați. Aceștia pot chiar să folosească datele pentru a deduce ce s-ar putea afla sub nori și pentru a face predicții despre suprafețele extraterestre. Ei pot formula teorii despre cum și când s-au format aceste planete, spunându-ne povești mai bune despre lumile de dincolo de noi, inclusiv despre planete mici, stâncoase, precum Pământul, care orbitează la o distanță potrivită și confortabilă față de steaua lor – lumi potențial locuibile.
Când NASA spune „locuibile”, nu înseamnă că am putea trăi acolo sau chiar să le vizităm. Chiar și cele mai apropiate planete vecine ale noastre, situate la 4,2 ani-lumină depărtare, în sistemul stelar cunoscut sub numele de Proxima Centauri, ar fi nevoie de nave spațiale robotice minuscule, echipate cu puțin mai mult decât niște camere de luat vederi și curiozitate, pentru a ajunge la ele câteva decenii. Telescopul Webb ne poate ajuta să ne familiarizăm mai bine cu tot felul de lumi extraterestre, dar nu putem să ne minunăm decât de la distanță, uitându-ne la date – la micile vârfuri și văi de pe un grafic – pentru a ne ghida visele cu ochii deschiși despre cum ar putea fi aceste locuri. Cunoașterea masei unei exoplanete este, fără îndoială, utilă din punct de vedere științific, dar nu ne zguduie prea tare mintea. Norii de nisip, însă? Asta este destul de neașteptat.
Mi se pare interesant că aflăm despre aceste planete ciudate și fermecătoare, după ce am aflat despre luna cu ploaie de diamante!
Lasa un comentariu!