De când am instalat sistemul fotovoltaic, una dintre întrebările pe care le-am auzit constant a fost: „Dar iarna? Merită să ai panouri când e frig, noros și ziua durează 8 ore?” Ei bine, am datele reale de la invertor pe cinci luni complete — noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie și martie — și pot să-ți răspund cu cifre, nu cu estimări. Dacă ești curios de ce merită sau nu un sistem fotovoltaic în România iarna, articolul ăsta e pentru tine.
Am ales intenționat să includ noiembrie și martie ca „buffer”, adică două luni de tranziție care arată cum se comportă sistemul când iarna își intră în drepturi, dar și când se schimbă anotimpul.
Pentru exemplificare grafică, am generat și niște grafice cu ajutorul Perplexity AI, la care i-am dat toate datele invertorului, în format XLS, și i-am zis să le proceseze.
Varianta video
Dacă tot am avut discuția asta la îndemână, am filmat și un clip pe aceași temă, așa că dacă preferi varianta video, nu cea scrisă, uite-l mai jos.
Producție lunară — realitatea în cifre
Cea mai slabă lună al iernii a fost ianuarie 2026: 213 kWh produși în toată luna, cu o medie de 6,9 kWh pe zi. Ca să înțelegi cât de puțin e asta: în aceeași lună consumul casei a fost de 773 kWh. Practic, panourile au acoperit mai puțin de 30% din necesar.
Pe cealaltă parte, în martie s-a arătat deja primăvara: 920 kWh produși, medie zilnică de 29,7 kWh și doar 11 kWh cumpărați din rețea în toată luna. Diferența dintre ianurie și martie e de aproape 4x — și asta fără nicio modificare la sistem.
| Lună | Producție (kWh) | Consum (kWh) | Cumpărat din rețea | Medie zilnică PV |
|---|---|---|---|---|
| Nov ’25 | 327,8 | 747,9 | 443,3 kWh | 10,9 kWh/zi |
| Dec ’25 | 239,2 | 674,8 | 445,3 kWh | 7,7 kWh/zi |
| Ian ’26 | 213,4 | 773,0 | 565,3 kWh | 6,9 kWh/zi |
| Feb ’26 | 466,1 | 539,9 | 168,8 kWh | 16,6 kWh/zi |
| Mar ’26 | 920,7 | 538,2 | 11,3 kWh | 29,7 kWh/zi |
Ziua absolut minimă? 7 ianuarie 2026 — 0,0 kWh. Nici măcar un watt. Nori groși toată ziua. Ziua maximă din perioada analizată? 15 martie — 40,5 kWh. Aceeași instalație, aceeași orientare, alt anotimp.
De unde vine energia iarna — rolul bateriei
Fără baterie, panourile iarna sunt mai puțin utile decât par. Produci la amiază când casa consumă puțin, injectezi în rețea la 0,39 RON/kWh, și noaptea cumperi înapoi de la 1,07 RON/kWh. Cel puțin astea au fost prețurile din contractul meu de energie peste iarnă// Nu e o afacere bună.
Cu bateria instalată, situația se schimbă puțin. Energia produsă ziua se stochează și se folosește seara și noaptea. În cele 5 luni analizate, bateria a descărcat 720,5 kWh — energie care altfel ar fi fost cumpărată din rețea. La 1,073 RON/kWh, asta înseamnă 773 RON economisiți exclusiv din descărcare.
| Lună | Descărcare baterie | Economii baterie (RON) |
|---|---|---|
| Nov ’25 | 133,5 kWh | 143 RON |
| Dec ’25 | 98,3 kWh | 105 RON |
| Ian ’26 | 98,4 kWh | 106 RON |
| Feb ’26 | 171,9 kWh | 184 RON |
| Mar ’26 | 218,4 kWh | 234 RON |
Chiar și în ianuarie, luna cea mai slabă, bateria a livrat 98 kWh. Nu e mult în contextul unui consum de 773 kWh, dar înseamnă că în fiecare noapte din ianuarie ai avut curent din panouri, nu din rețea. Asta se simte în factură.
Cât valorează cu adevărat un kWh iarna
Ca prosumator, am avut peste iarnă (că între timp am schimbat abonamentul) două prețuri relevante: 0,391 RON/kWh pentru ce injectez în rețea și 1,073 RON/kWh pentru ce… evit să cumpăr. Diferența e de 2,74x — adică autoconsumul e de aproape trei ori mai valoros decât exportul.
Asta înseamnă că orice kWh pe care îl produci și îl folosești direct în casă (sau îl stochezi în baterie pentru seară) valorează triplu față de ce ai da în rețea. Iarna, când produci puțin, e și mai important să nu irosești nimic.
Beneficiul financiar total pe cele 5 luni, calculat cu prețurile reale:
| Lună | Economii evitare rețea | Venit injectat | Total |
|---|---|---|---|
| Nov ’25 | 327 RON | 10 RON | 337 RON |
| Dec ’25 | 246 RON | 3 RON | 249 RON |
| Ian ’26 | 223 RON | 3 RON | 226 RON |
| Feb ’26 | 398 RON | 34 RON | 432 RON |
| Mar ’26 | 565 RON | 154 RON | 719 RON |
| Total | 1.760 RON | 204 RON | 1.964 RON |
Când se trezește sistemul din iarnă…
Pragul psihologic pe care l-am observat în datele mele este 1 februarie. De la acea dată, producția zilnică a sărit constant peste 10 kWh și dependența de rețea a scăzut sub 50%. Până atunci — noiembrie, decembrie, ianuarie — sistemul „supraviețuiește”, reduce factura, dar nu te face independent.
Februarie a adus prima zi cu 26 kWh produși. Martie a confirmat că sezonul cald a început: 40,5 kWh pe 15 martie, consum de 538 kWh în toată luna și doar 11 kWh cumpărați din rețea. De la acel punct, sistemul trece de la „economisit” la „produs”.
Concluzie — merită fotovoltaicul iarna?
Depinde ce așteptări ai. Dacă te aștepți la independență energetică în decembrie-ianuarie, o să fii dezamăgit. Dacă te aștepți la o reducere reală a facturii și la un sistem care lucrează pentru tine și în sezonul rece, datele spun că merită.
În 5 luni de iarnă, sistemul meu a generat un beneficiu de ~1.964 RON din care 773 RON vin exclusiv din baterie. Fără baterie, o bună parte din producția de la amiază ar fi mers în rețea la 0,39 RON/kWh în loc să fie folosită acasă la valoarea de 1,07 RON/kWh. Bateria nu e un accesoriu de lux — iarna e componenta care face o diferență semnificativă.








Bun articol
Probabil ai scris in alt articol dar ne poti spune cate panouri solare ai(sunt curios si cum se calculeaza numarul de panouri/putere instalata), de care si ce baterie?
Daca nu, un link catre articol 😀
Invertor Deye 12 kW
11 kWp panouri instalate, dar jumatate pe NE, jumatate pe SW.
Baterie de 15-16 kWh din China.
Tot e bine ca ei 3 jumatati 🙂
Spune-ne ce suprafata ocupa panourile si care ar fi costul total al instalatiei azi?
@piuir: fixed cu jumatatile…
Invertorul e vreo 8000 lei, bateria a fost 6500 lei, un panou e vreo 3-400 lei. Faceti voi calculul.
Infim mai putin decat am dat eu prima data cand le-am instalat.
Si suprafata ocupata in mp de panouri?
Depinde de cat de mare e panoul. Cele de 500W sunt mai mari decat cele de 400W, deci trebuie sa-ti alegi cu grija configuratia ca sa optimizezi acoperirea pe acoperis.
Si totusi ramane intrebarea: cati mp are instalatia ta la care ai facut aceasta analiza? Vreau sa stiu ce suprafata ocupa ca sa imi fac o idee! 20mp? 300? As vrea o cifra cat mai exacta daca ai.
Pai poți calcula si singur… iar instalația mea nu va fi si instalația ta.
Solutia este supradimensionarea
Logic ar fi un sistem de 3-4 ori mai mare
Si asa am probleme cu supratensiunea, nu merita sa-l supradimensionez pentru 1-3 luni pe an.
https://youtu.be/gsCA1A2M7x0