Recunosc că nu a fost ideea mea, ci a lui Alex, după ce a scris știrea de aici. Dar cred că subiectul se pretează rubricii acesteia.
În al doilea rând, subiectul a apărut, după cu a arătat colegul meu, în Cluj, iar articolul inițial a fost scris de o bloggeriță (sper că există cuvântul!) de acolo: Bianca Tamaș. 
Și acum, să vă spun de ce nu cred eu că rezolvarea găsită de cafenelele din Cluj nu este una ok, cel puțin pe termen lung. Bineînțeles, este posibil să mă înșel, mai ales că nu am mai vizitat orașul ardelean de ceva vreme, iar localurile menționate în articol sunt mai mereu ocupate, spune Alex.
Prima problemă care apare prin interzicerea aceasta o reprezintă faptul că, momentan, deja lumea abuzează de spațiul de acolo și fără laptopuri. Adică, chiar și în Timișoara mea, am descoperit multe localuri – nu doar cafenele – unde lumea comandă ceva simplu, un suc, o cafea, o bere, iar apoi se întinde la depănat amintiri de pe vremea în care erau tineri ei. Mai nasol este dacă perioada respectivă coincide cu perioada în care erau tineri Șora sau Iliescu, pentru că este posibil să plece de acolo a doua zi. 🙂
Prin urmare, dacă patronii vor să eficientizeze folosirea spațiului lor, ar trebui să pună o limită de timp pe care o poți petrece acolo, indiferent de consumație, sau de sume cheltuite. Spre exemplu, dacă mâine facem o întâlnire a redacției aici, în Timișoara, și vrem să povestim vreo două-trei ore, fără laptop, să putem face asta fie dacă ne mutăm pe la trei localuri, fie dacă rămânem la unul, dar consumăm de minim 150 lei de persoană, în tot acest timp. Moment în care, nu mai este deloc relevant dacă ocup o masă pentru sporovăială sau pentru a scrie un articol pe blog…
Am mai văzut o situație similară, acum câți ani, la un SPA din oraș, care oferea bilete de intrare de o zi. În principiu, cei de acolo au gândit-o așa: noi oferim acces pentru o zi, iar cine vine nu stă chiar de când deschidem până închidem. Iar, dacă totuși stau, câștigăm din vânzările de la restaurant, că oamenii nu au voie să vină cu mâncare de acasă și nu vor sta toată ziua la regim, mai ales dacă folosesc și sauna. Doar că nu au luat în calcul două categorii sociale: pensionarii și studenții. Amandouă erau cu venituri mici, mult timp liber (bine, la studenți asta presupunea chiul, dar te mai uiți la asta când poți ieși cu prietenii sau cu iubi o zi întreagă la SPA, pe un preț de nimic?) și inventivitate maximă. Știți care a fost rezultatul? S-a impus o limită de 4 ore, pentru că veneau câte unii, ocupau șezlonguri și vestiare și nu consumau nimic, că aveau sandviciuri cu ei și le consumau în vestiar (scuzați repetiția!). Compania pierdea pentru că eu, om cu job, veneam la 17 acolo și nu mai găseam loc. Iar cei ca mine mai luau o bere, o porție de cartofi prăjiți sau o înghețată.
A doua problemă apare atunci când românul, inventiv de altfel, va comanda întâi, iar apoi va scoate laptopul. Cum îl mai dau afara chelnerii pe cel care a comandat deja? Și, dacă chiar încearcă asta, ce vor zice organele de control, când vor fi sesizate. Apropo, la ce foame de bani are statul acum, se vor sesiza din oficiu… Riscă patronii amenzi sau suspendarea activității doar pentru a da afară clienți care, atenție!, plătesc consumația? Riscă angajații să fie concediați când clientul va face scandal și va chema managementul? Eu zic că nu, în ambele variante, sau vor fi prea puțini care vor face asta.
A treia chestie care apare aici este legată de tipul muncii pe care o poți face din cafenele. Nu cred că merge cineva să facă importuri de salarii de la o cafenea, să verifice facturi de la restaurant sau să facă ședințe de evaluare anuală de la berărie. Mai degrabă vor fi cei ca mine, care vor scrie o știre sau un articol, dar care nu vor sta mai mult de o oră, că nu scriem ca Eftimie! Sau, corporatiști care vor duce copiii la înot și vor sta la barul de lângă cu laptopul în brațe, fără a face mare lucru. Sau, mai sigur, vor fi cei care vor primi un telefon pe drum că e nevoie urgent de rezolvat ceva simplu și vor opri în drum să bea și o cafea.
Pe de altă parte, ce facem cu cei care nu lucrează de pe laptop? Dacă jobul meu presupune multe conferințe telefonice, pe care le pot face de acasă, de la birou, din parc, de la mama acasă sau din cafeneaua preferată? Și, cum sunt conferințe, le pot face pe Teams, Webex, Whatsapp sau orice alt suport, de pe telefon, tabletă, desktop sau laptop. Va mai fi dat afară sau interzis clientul care stă două ore cu căștile de la telefon în urechi? Dar cel care folosește o tabletă, mai ales dacă e una mică?
Ce vom face cei care avem întâlniri de afaceri pe care clienții le cer în afara birourilor? Sau cei care avem interviuri prin cafenele? Mi s-au întâmplat amândouă, pentru că persoanele care m-au invitat au preferat să facem totul într-un mediul mai puțin business. Drept e că, la vremea respectivă, Banca Transilvania (altă companie cu sediu la Cluj!) avea o cafenea de business chiar în Piața Unirii, locul clasic de ieșit la cafea, din Timișoara. Vor risca să îi dea afară pe doi oameni de afaceri din local, știind că ăia au vreo 200 de angajați care comandă sau pot comanda de acolo cafea și gustări pentru serviciu? Sau vor face asta cu riscul de a nu mai găzdui clasicele petreceri de Crăciun corporatiste? Aș zice că nu…
Pentru că nu sunt deloc absurd, spuneam chiar de la început, nu am vreo problemă cu o taxă de consum, care ar transforma cafenele în ceva de genul bub-urilor de shared office. În traducere liberă să pot veni la cafenea cu laptopul, telefon sau cu registrul de clienți tipărit, ca să lucrez, dar plătesc o taxă de 50 de lei. Sau să pot sta doar o oră, să zicem, apoi să eliberez masa. Pentru că au dreptate și proprietarii de localuri când spun că nu le este deloc profitabil să aibă clienți care stau jumătate de zi cu laptopul în față și consumă o cafea și o apă plată, fără lămâie!
La final, am să vă dau trei exemple personale, când am folosit sau am experimentat, situații de genul celor de mai sus. Prima a fost înainte de pandemie, când eram liber de la serviciu și am primit un mesaj pe grupul de redacție cu niște știri care trebuiau scrise. Pentru că eu eram liber, dar pruncii erau la școală, i-am lăsat acolo, am mers la o cafenea, mi-am scos chromebook-ul din rucsac (îl aveam pentru o întâlnire pe care o aveam programată mai tărziu), am comandat o cafea și, după 30 de minute, m-am ridicat. Asta pentru că oricum terminasem de scris, dar și pentru că nu ar fi fost normal să atârn acolo…
Mai târziu, cum vă spuneam, aveam o întâlnire de afaceri. Și, pentru că era deja programată la o terasă, am rămas acolo încă o oră, pentru un alt articol pe care l-am scris. Însă, pe lângă cafeaua comandată anterior, mi-am luat și ceva de mâncare, că tot era prânz și mai aveam de așteptat să termine copiii școala.
A treia poveste este din pandemie, de la Viena. Cu ocazia unei vizite de acolo, am vizitat și orașul. Fiind încă pandemie, se purta încă mască și era nevoie de dovadă de vaccinare sau de trecere prin boală. Cum era încă primăvară, nu erau multe terase deschise, dar era plin de cafenele pe lângă catedrala Sf. Stefan. Ne-am oprit la una și am descoperit o grămadă de oameni care erau cu laptopurile deschise. Nu am văzut vreun afiș cu timp limitat pentru ei sau cu vreo taxă de plătit…
Ca să nu o mai lungesc, cred că titlul este destul de elocvent – acest tip de comportament al patronilor de cafenele este o non-soluție, iar singura variantă cu adevărat ok este ca lumea să își folosească bunul simț din dotare (mă refer și la patroni, dar și la clienți)…
Voi ce părrere aveți despre subiect? Ar fi foarte interesant dacă ar fi printre voi și un patron de local, care ar vedea problema poate altfel decât noi, clienții.