Deși nu am scris live despre evenimentul de lansare al seriei 8 a Google Pixel, aveam în plan acest tip de articol.
Menționez de la început, dacă nu este clar din titlu, că articolul de față este unul de opinie și nu reprezintă neapărat părerea întregii redacții. De asemenea, pentru că nu am avut ocazia să testez vreunul dintre modele live, editorialul se bazează strict pe specificațiile software și hardware dezvăluite de producători și pe review-urile din mediul online, din străinătate.
Pentru început, dacă tot le-am menționat, să vedem cu ce specificații vin cele două modele de bază:
Google Pixel 8 | Apple iPhone 15 | |
Display | 6.2-inch LTPS OLED Actua Display | 6.1-inch Super Retina XDR OLED Display |
rezoluție de 1080 x 2400 la 428 ppi | rezoluție de 2556 x 1179 la 460 ppi | |
luminozitate HDR de 1.400 nits, luminozitate maximă de 2.000 nits | luminozitate HDR de 1.600 nits, luminozitate maximă de 2.000 nits | |
Always-on display | Da | Nu |
Rată de refresh | 120Hz – 60Hz | 60Hz |
Culori | Obsidian, hazel, rose | Negru, galben, albastru, verde, roz |
Memorie și capacitate RAM | 128GB/256GB | 128GB/256GB/512GB |
8GB RAM | 6GB RAM | |
Procesor | Tensor G3 | A16 Bionic |
Sistem de operare | Android 14 | iOS 17 |
Camera principală | 50MP main | 48MP main |
12MP ultrawide | 12MP ultrawide | |
CAmera selfie | 10.5MP | 12MP |
Senzori | Senzor de deblocare cu amprentă sub display | Face ID |
Face Unlock | ||
Baterie | 4,575mAh | 3,349mAh |
Charging | 27W pe cablu | 27W pe cablu |
18W wireless cu Google Pixel Stand | 15W MagSafe wireless charging | |
12W QI | 7.5W QI | |
4.5W reverse wireless | 4.5W reverse pe cablu | |
USB-C | Da | Da |
Price | De la 799 euro | De la 969 euro |
Protecție ecran | Gorilla Glass Victus | Ceramic Shield |
Primul motiv poate părea subiectiv, dar cum majoritatea telefoanelor din lume, dar și din România, rulează sistemul de operare de la Google, o trecere la iOS poate fi privită cu neîncredere de cineva care are de ales între cele două modele.
În plus, unul dintre principalele avantaje ale seriei Google Pixel, chiar și în fața altor telefoane care folosesc același OS, este că rulează Android pur, fără adaosuri sau personalizări inutile. Aceasta oferă utilizatorilor o experiență Android autentică și acces la actualizări rapide la ultima versiune a sistemului de operare. În contrast, iPhone 15 rulează iOS, care este, de asemenea, o platformă excelentă, dar nu oferă aceeași flexibilitate și personalizare.
Al doilea aspect este camera foto. Deși sunt relativ similare, Google a folosit întotdeauna procesarea software pentru a oferi calitate superioară fotografiilor. Iar asta este extrem de important pentru majoritatea utilizatorilor, care sunt de tip poin and shoot și nu caută tot felul de combinații speciale ale senzorilor oferiți. De aceea, este mult mai reconfortant să știi că faci o serie de fotografii, iar AI (inteligența artificială) le procesează pentru un rezultat superior. Unde mai pui că AI oferă și o altă gamă de artificii, la fel de utile. Pixel 8 Pro vine cu Magic Editor, care folosește inteligența artificială generativă pentru a vă permite să schimbați aspectul fotografiilor, precum și cu Best Take, care captează mai multe fotografii pentru a se asigura că o singură expresie ciudată nu strică o fotografie de grup. De asemenea, va apărea în curând și o funcție Zoom & Enhance care ajută la umplerea oricăror goluri care pot fi mai vizibile la o mărire a fotografiei.
Video Boost va fi, de asemenea, lansată mai târziu în acest an, oferindu-vă posibilitatea de a îmbunătăți calitatea tuturor videoclipurilor pe care le realizați. Aceasta include o versiune centrată pe video a funcției Night Sight pentru utilizarea în condiții de iluminare slabă.
Dacă ați crezut că Magic Eraser este excelent pentru îmbunătățirea fotografiilor, Audio Magic Eraser s-ar putea să vă dea pe spate. Dacă ați avut vreodată un videoclip care a fost ruinat de niște zgomote de fundal nepotrivite, fie că este vorba de trafic, vânt, construcții, lătrat de câini sau orice altceva, Pixel 8 Pro îl poate scoate în întregime.
Posesorii de iPhone 15 Pro Max vor trebui să încerce să înregistreze filmări fără ca acel sunet enervant să le stea în cale. Ceea ce este mai ușor de spus decât de făcut, mai ales dacă surprindeți ceva într-o situație de moment. Este mult mai ușor să filmezi, să obții imaginile de care ai nevoie și să lași AI să se ocupe de toate lucrurile pe care nu vrei să fie acolo.
Un display mai luminos vine cu o mulțime de avantaje, cel mai important fiind capacitatea de a vedea mai clar ecranul telefonului în aer liber sau în alte medii puternic iluminate. Și, în ceea ce privește luminozitatea ecranului, ecranul Super Actua de la Google ar putea fi cel mai luminos din lume – chiar mai luminos decât cel al iPhone 15 Pro Max.
Potrivit Google, Pixel 8 Pro poate atinge 1.600 de nits de luminozitate HDR și are o luminozitate maximă de 2.400 de nits. iPhone 15 Pro Max are aceeași luminozitate HDR, conform specificațiilor oficiale ale Apple, dar luminozitatea sa de vârf ajunge la 2.000 de nits. Asta este destul de mult mai mic.
La capitolul de suport software, Google rămăsese puțin în urma competiției, indiferent că discutăm despre Samsung, Xiaomi sau Apple. De obicei, Apple oferă asistență software pe termen lung pentru telefoanele sale, însă acesta se oprește la limita celor cinci ani de la lansare.
Pixel 8 Pro, pe de altă parte, are promisiuni de șapte ani de actualizări software. Asta ne permite utilizarea fără probleme pân în 2030 și la lansarea a ceea ce putem doar presupune că se va numi Google Pixel 15. Promisiunea include, de asemenea, actualizări software complete, inclusiv noi versiuni Android și actualizări de securitate.
Apple ar putea să facă un pas înainte și să se asigure că iPhone 15 Pro va supraviețui și după 2030, dar există, de asemenea, șanse mari să nu o facă. Fără o dată de expirare fermă a accesului telefonului la actualizări complete de iOS, aceasta oferă Pixel 8 Pro un avantaj destul de clar.
La nivelul acumulatorului, tot Google Pixel 8 câștigă, pentru că are capaitate mai mare și viteză superioară la încărcarea QI! Unde mai pui că iPhone 15 Pro pare să aibă probleme cu reverse charging pe fir…
Să recunoaștem – toți folosim, într-o mai mare sau mai mică măsură, serviciile Google, fie că vorbim despre navigare, motorul de căutare, stocarea fotografiilor sau a documentelor, clientul de e-mail sau browserul. Prin urmare, nu este de mirare că și aici Pixel 8 este în avantaj. Google oferă o suită de servicii și aplicații extrem de utile pentru utilizatori, de la Google Maps la Google Photos și Google Assistant. Aceste aplicații sunt integrate strâns în seria Pixel, ceea ce face ca experiența utilizatorului să fie mai fluentă și mai eficientă pentru cei care folosesc serviciile Google în mod regulat. În timp ce iPhone 15 oferă acces la numeroase aplicații de calitate, nu se poate compara cu nivelul de integrare oferit de Pixel 8 pentru utilizatorii Google.
Poate ultimul motiv, dar cu siguranță nu cel mai lipsit de importanță, este cel financiar. Pixel 8 este adesea considerat mai accesibil decât iPhone 15, iar asta nu este valabil doar pentru această serie, ci și pentru precedentele. Cu toate că ambele telefoane sunt la un nivel de preț premium, Pixel 8 poate fi o opțiune mai atractivă pentru cei care doresc performanță de top, dar nu doresc să plătească o sumă exorbitantă. Diferența de aproape 1000 lei este demnă de luat în calcul, chiar dacă prețurile de pornire sunt oricum destul de ridicate…
În concluzie, deși seria iPhone 15 de la Apple oferă o experiență excelentă pe smartphone-uri, seria Google Pixel 8 aduce în discuție unele caracteristici care pot face diferența pentru mulți utilizatori. Alegerea finală depinde, desigur, de preferințele personale ale utilizatorilor și de prioritățile lor în ceea ce privește un smartphone…
Diferența dintre pixel și restul este că un pixel o să meargă mai bine cu fiecare actualizare… de exemplu… după un an o sa ai poze mai bune, baterie mai optimizata… funcții noi și imbunatatite… la restul… in cel mai bun caz… cum l ai luat așa moare… asta daca nu îți merge mai prost cu noua versiune de OS 🙂
De acord cu idea că un Pixel devine mai bun cu fiecare update.! Am insa oarece dubii privind cei șapte ani de actualizări promiși de Google pentruseria 8 de Pixeli… Oare va mai exista linia Pixel peste 7 ani? Cine știe ce „piruetă” face Google .
@Daniel-Marian Merezeanu asta cu 7 ani de actualizari e ceva ce vrea sa reglementeze si sa impuna UE.
Nu prea vad rostul intrebarii tale referitor la linia Pixel. Daca telefonul actual primeste 7 ani de actualizari, atunci ce conteaza ce fel de telefoane se vor vinde peste 7 ani?
Sa speram ca, fiind un telefon de nisa, google nu o sa se opreasca din fabricarea lui in cativa ani 🙂 Altfel, cei 7 ani de actualizari, devin inutili. Ma bucur in schimb ca, facand miscarea asta, forteaza practic si alti producatori sa majoreze perioada de suport.
Respect opinia ta , dar din tot ce ai zis nu rezulta absolut nicaieri de ce ar fi mai bun un Pixel 8 decat un Iphone 15 sau macar 14 ba chiar 13 sau 12 , poate le nivelul lui 11 sa fie . Cand ai un procesor cu o putere pe jumatate ca cel din Iphone 15 nu poti sa spui despre optimizarea OS-ului deoarece IOS este superior si mai bine optimizat . Tensor 3 este o reinterpretare personalizata a penultimei aditii de la Exynos care nu a fost tocmai o lumina.
Asta cu puterea procesorului este irelevanta atata timp cat nu o sa putem testa iOS pe Tensor/Snapdragon sau Android pe procesoarele Apple ca sa vedem rezultatele reale. Iar iOS-ul o fi optimizat pt propriul hardware, dar si Google face acelasi lucru pt Pixel, dar IOS nu e superior Android-ului, cele doua sisteme de operare sunt foarte apropiate in cea ce ofera, diferenta tine de preferintele fiecaruia.
IOS chiar este superior Androidului si beneficiaza de 3 aditii suplimentare si este dezvoltat in house impreuna cu tot ansamblul hardware care beneficiaza din plin de lipsa de fragmentare caracteristica Android . Cine spune altceva nu a folosit in viata lui in paralel ambele OS-uri .
Tot respectul pentru parerea ta ,dar nu rezulta nicaieri din cea ce ai postat superioritatea lui Pixel in fata lui Iphone 15 , din contra . Pixel 8 este cel mult egal cu iPhone 11 , nici macar pe la 12 nu ajunge . Cand folosesti un procesor ca Tensor 3 bazat pe penultima aditie personalizata a lui Exynos care nu prea a fost o lumina , e greu sa ai pretentii . Iar optimizarea softului , Android curat , etc… nu merge cand il ai in fata IOS si nici macar OneUI de la Samsung . Toate Pixeluri de pana acum au fost esecuri mai mult sau mai putin .
Pixel chiar sunt niste telefoane de luat in considerare, mai ales ca acum suporta VoLTE si 5G in Romania, iar VoWiFi va fi disponibil din decembrie.
aia cu pozele falsificate trebuie sa dispara! nu-mi vine sa cred ca exista….si ca cineva vrea asa ceva…
Parerea mea e ca ambele generatii sunt momentan de sarit. Din generatiile recente de la Apple cea mai reusita mi s-a parut a 13-a, mai ales modelul 13 Pro Max.
Google vine cu 7 ani de actualizari majore de OS, ne bucuram toti, dar hai sa fim seriosi, la momentul respectiv telefoanele vor ajunge fie uitate printr-un sertar pentru backup, fie cu 2 baterii schimbate, fie sparte, fie donate parintilor, bunicilor, etc, care doresc cat mai putine schimbari si nici nu-i intereseaza ce versiune de iOS sau Android ruleaza pe telefon. Nu vor mai servi ca daily drivers. Poate o sa vedem cate unul la Bolt/Uber folosit strict pentru comenzi.
Galaxy S7 a fost lansat in urma cu 7 ani – de ar fi avut actualizari de OS pana acum nu cred ca un procentaj semnificativ al acelui model ar mai fi fost folosit. E obosit moral.
Sa nu mai vorbim de faptul ca chipset-urile Tensor nu sunt la momentul lansarii cele mai rapide…cum vor imbatrani inca nu stim. Iar Google nici nu vinde foarte mult incat sa merite efortul celor 7 ani de actualizari majore de OS. Mi se pare ca a devenit un simplu concurs ca si „hai sa ne-o masuram a cui e mai lunga”.
In plus, au marit si preturile. Singurul atu la ora actuala pentru cei 100 de euro in plus per model ramane partea asta de actualizari, care pentru mine nu e un motiv sa cumpar. 4 ani, hai 5 ani de actualizari majore de OS mi se pare un numar suficient si respectabil. Dupa 5 ani nici nu ma mai intereseaza. Altii nici masinile nu si le tin 4 ani.
Si „magia” editarii pozelor pe care o face Google deja mi se pare de prost gust. Sunt suficiente software-uri pentru editat poze, nu am nevoie ca telefonul sa imi adauge zambete artificiale. Vreau autenticitate, nu poze gata editate dupa cum crede AI-ul lui ca asa e reusit. Lasa-ma sa fac poze proaste daca doar atata stiu sa fac.
ati gresit ceva in articol la pret , la noi in tara pixel 8 este mai scump decat iph 15 cu vre-o 300 lei desi in america are pretul cu 100$ mai mic decat iph 15 , nu-mi explic cum dar na …… nu stiu cum se asteapta google sa faca vanzare , ca nici seria 7 nu au vandut mai bine decat iph 14 pe nici o piata desi ala era cu 200$ mai ieftin