Faptul că Elon Musk are planuri mari pentru o colonie umană pe Marte în jurul anului 2050 nu este o noutate. Ba chiar, omul a spus și scris destul de multe despre asta.
NASA a preluat pasa de la fondatorul SpaceX, și a început să antreneze patru voluntari pentru o misiune pe Marte, cu toate că Stanley Glen Love (om de știință american și astronaut) că este sceptic cu privire la un eventual succes al acestei viitoare misiuni.
Cu tehnologia actuală, calculele NASA estimează că o misiune cu echipaj pe Marte și înapoi, plus timpul petrecut la suprafață, ar putea dura undeva între doi și trei ani. „Trei ani despre care știm cu siguranță că sunt realizabili”, spune Michelle Rucker, care conduce echipa de arhitectură pe Marte a NASA în cadrul Direcției de Explorare Umană și Operațiuni a agenției.
Conform unor studii recente, ale UCLA, se pare că patru ani ar fi perioada maximă pe care un om ar putea-o petrece pe Planeta Roșie. Deci este exclusă ideea lui Musk de a realiza o colonie permanentă acolo…
Motivul este unul relativ simplu, dar abia acum demonstrat – peste această perioadă, radiațiile la care ar fi supuși astronauții (cau coloniștii?!) ar fi mortale.
Eu zic că am ratat ocazia să îl întrebăm pe David Bowie despre asta, doar ”știa” el ceva despre viața pe Marte…
Sursa: unilad.com
Hai ca nu ii primul hype pe care il rostogoleste. Sa nu uitam de hyperloop pe care l-a folosit ca sa traga niste sfori si sa ii iasa niste banuti din asta. Nu poti sa ii negi contributia pe care a avut-o prin diverse domenii (ca promotor) dar E. Musk e overrated …
Aici e discutabil – e nevoie de un nebun frumos ca sa rostogoleasca ideile, dar ar fi nevoie si de ceva mai mult realism ca termene si analiza. Degeaba duce el acolo oamenii, daca mor pe capete de la radiatii.