
GTA VI a fost confirmat momentan doar pentru PlayStation 5 și Xbox Series X|S, așadar, la momentul lansării, va fi limitat tehnologic și nu va oferi cea mai bună fidelitate grafică. Consolele de jocuri au avantajul prețurilor mici, însă nu oferă nici pe departe dotările unui PC de gaming high-end. Și cum jocul va fi destul de solicitant, sunt șanse foarte mari ca framerate-ul să fie limitat la 30 de cadre pe secundă.
Însă, conform unor informații apărute recent, GTA VI ar putea rula la 30 fps doar pe PlayStation 5, respectiv Xbox Series S|X, în timp ce pe PlayStation 5 Pro ar putea sosi cu un mod de performanță, capabil să asigure 60 fps. Conform celor declarate de @DetectiveSeeds, un reviewer și leakster de gaming, inginerii de la Sony colaborează activ cu Rockstar la optimizarea jocului și implementarea tehnologiei de upscaling PSSR, care ar permite atingerea unor performanțe superioare celorlalte console. Desigur, informația e departe de a fi oficială, însă trebuie să avem în vedere hardware-ul lui PlayStation 5 Pro este mult mai puternic în comparație cu varianta de bază și Xbox Series X|S, așadar o eventuală creștere a framerate-ului pare cât se poate de plauzibilă.
GTA6 has been, and continues to hit 60fps while being optimized for the PS5 Pro on multiple graphical settings. PS engineers are assisting with the optimization due to the new tech being implemented and rolled out with a current target date of May 2026. They are also assisting… https://t.co/IKDPfFZc5S
— Detective Seeds (@DetectiveSeeds) July 19, 2025
GTA VI este programat pentru lansare pe data 26 mai 2026 pentru PlayStation 5 și Xbox Series X|S, urmând ca, cel mai probabil, să ajungă și pe PC în decurs de 2, 3 ani.
Via Hot Hardware





Participa si tu la discutie!