După cum poate știți, Apple încearcă de ceva timp să convingă dezvoltatorii de jocuri să-și porteze titlurile AAA pe iOS, iPadOS și macOS, însă lansările de până acum nu s-au bucurat de prea mare succes. Ultimul exemplu este port-ul Resident Evil 7 care, în decurs de două săptămâni de la lansare, a înregistrat sub 2000 de exemplare vândute și încasări de doar aproximativ 28.000 dolari, iar asta fără a lua în calcul comisionul Apple de 30%.
Conform AppMagic, Resident Evil 7, în versiunea demo disponibilă gratuit pe AppStore, a avut peste 83.000 de descărcări, însă mai nimeni nu a dorit să facă upgrade la varianta completă. Motivele sunt multiple, de la vechimea jocului, care este este de peste 7 ani și până la spațiul de stocare necesar, însă, din punctul meu de vedere, cel mai mare impediment în a vinde jocuri AAA pe iPhone este profilul jucătorului mobile. Vedeți voi, un gamer de PC sau consolă are cu totul alte gusturi față de un jucător pe smartphone, acesta preferând de regulă jocurile complexe și lungi. Gamer-ul mobile, în schimb, preferă jocurile simple, care pot fi jucate doar câteva minute în fiecare zi.
Modelele de business sunt foarte diferite și nu cred că Apple va reuși să le schimbe prea curând, indiferent de cât de mult va investi în hardware și marketing. În plus, mai e și o chestiune legată de prețuri: jocurile AAA au cost inițial mare, de regulă de 60 sau 70 euro, în timp ce majoritatea jocurilor mobile sunt disponibile gratuit și încasează în principal din microtranzacții și reclame. Foarte puțini sunt dispuși să achite un preț atât de mare pentru un joc de smartphone, iar cine vrea să se joace serios în deplasare probabil că va alege un Nintendo Switch sau un Steam Deck.
Via Wccftech
varucu a zis
Nailed it!