Salutare tuturor! În primul rând, vreau să menționez că sunt un fan al blogului de mai bine de 10 ani și a fost o surpriză plăcută pentru mine când am văzut că am fost ales câștigător pentru smartwatch-ul CMF Watch Pro. Pe această cale, le mulțumesc celor de la ArenaIT și Nothing pentru cadoul grozav.
Am să încerc să vă spun pe scurt povestea mea și cum a fost experiența de până acum cu ceasul.
Întâmplarea face ca, aproximativ cu o săptămână înainte să apară pe blog articolul cu concursul, să îmi atragă atenția ceasul unui coleg de la birou, care era chiar un CMF Watch Pro. Ca o paranteză, acum un an citisem review-ul despre el publicat pe blog și țin minte că și atunci mi-a atras atenția, dar cumva uitasem de el. Ei bine, de data aceasta, când l-am văzut live și l-am probat, mi-a plăcut foarte mult și mi-a rămas întipărit în minte.
Mi se pare foarte fain minimalismul pe care îl oferă, deoarece eu prefer lucrurile simple, dar în același timp utile. Pentru mine, la un smartwatch cel mai mult mă interesează funcția de notificări, iar restul sunt doar extra-uri de care mă bucur și pe care le folosesc uneori.
De altfel, nu sunt concursoman și, în general, evit să particip la concursuri și giveaway-uri, dar, cum pe data de 29 ianuarie urma să îmi sărbătoresc ziua de naștere, am zis să îmi încerc norocul și am lăsat un comentariu în care am spus sincer care era situația cu ceasul pe care îl aveam la momentul acela și faptul că urma ziua mea în curând. Nu m-am gândit nicio clipă că voi avea șanse cu acel comentariu și chiar am uitat că m-am înscris la giveaway.
În dimineața de 31 ianuarie, când am deschis laptopul, am fost foarte fericit să văd mailul de la Cristi. Apoi, după ce am stabilit toate detaliile, abia am așteptat să ajungă la mine smartwatch-ul. Vă zic sincer că, de când l-am primit, îl port tot timpul pe mână și este foarte comod chiar și când dorm.
Pentru mine, funcțiile pe care le oferă sunt mai mult decât suficiente, iar bateria mă ține lejer câteva zile. Ca fapt divers, în ultimii ani am avut tot smartwatch-uri simple, no-name, dar, din diverse motive, nu rezistau mai mult de un an. Așa că, an de an, în jurul zilei mele de naștere, îmi schimbam ceasul. Am trimis și o poză cu ultimul ceas, ca să vedeți la ce m-am referit când am scris că „a luat-o pe căile Matrix-ului”, adică de fiecare dată când se aprinde ecranul, încep să apară niște dungi verticale care se mișcă și nu se mai vede bine informația .
Dacă ar fi să enumăr ce îmi place la CMF Watch Pro, aș putea menționa:
- AOD (always on display) – pot să arunc câte un ochi și să văd rapid cât e ora.
- Ecranul și luminozitatea bună – chiar și afară, în lumină puternică.
- Notificările – se pot citi foarte bine, fără să fiu nevoit să scot telefonul din buzunar.
- Faptul că pot vorbi direct la el – în situațiile când am nevoie să comunic ceva rapid soției și prefer să vorbesc decât să scriu mesaje.
- Monitorizarea somnului – să știu dacă reușesc să dorm câte 8 ore pe noapte și cât de bun e somnul.
- Skin-urile minimaliste – arată foarte bine în opinia mea.
- Brățara și sistemul de închidere – sunt practice și confortabile.
În concluzie, pentru mine este ceasul ideal, primit exact la fix, și cu siguranță mă voi folosi de el mult mai mult decât de oricare smartwatch pe care l-am avut până acum.
Salutări de la Cluj!
Andrei L.
Nota redactorului: Articolul de față este scris de către câștigătorul concursului nostru – Andrei L. -, care a fost atât de amabil să ne ajute cu un mic fan review. Nu am modificat nimic la text, îi aparține în totalitate.
Lasa un comentariu!