După ani în care doar abonații Premium aveau onoarea de a alege ce melodie să asculte, Spotify a decis că și utilizatorii gratuiți merită un minim de control.
Compania a anunțat că, începând de acum, oricine poate căuta și reda orice piesă dorește, fără să fie obligat să accepte ordinea aleatorie impusă anterior. Funcția se numește „Pick & Play” și vine alături de „Search & Play” și „Share & Play”, toate disponibile pentru utilizatorii non-plătitori din întreaga lume.
Până acum, utilizatorii gratuiți puteau doar să asculte playlisturi în mod aleatoriu, cu un număr limitat de skip-uri. Dacă voiai să asculți o melodie anume, trebuia să plătești. Acum, Spotify pare să fi realizat că libertatea de alegere nu ar trebui să fie un lux. Totuși, compania subliniază că anumite funcții, precum streamingul lossless, playlisturile AI și Mix, rămân exclusive pentru abonații Premium.
Decizia vine într-un moment în care afacerile din publicitate ale Spotify nu performează conform așteptărilor. CEO-ul Daniel Ek a recunoscut că firma „se mișcă prea lent” în acest domeniu, iar ad-urile generează doar 11% din veniturile totale, deși obiectivul este de 20%. Prin oferirea de funcții mai atractive pentru utilizatorii gratuiți, Spotify speră să crească timpul petrecut în aplicație și, implicit, expunerea la reclame.
În prezent, din cei 696 de milioane de utilizatori activi lunar, 433 de milioane folosesc versiunea gratuită. Cu alte cuvinte, Spotify tocmai a decis că majoritatea utilizatorilor merită să apese „play” pe ce vor. O revelație ce pare că a avut nevoie de mulți ani să ajungă și la directorii lor. Bine, eu cred că în spatele deciziei stau jucătorii FC Barcelona, care sunt sponsorizați de companie și erau certați de rudele care aveau licența basic. 🙂






Vor sa acapareze mai multă cotă de piață. Cum spuneam in alt comentariu, redus Sportify și rămân la Tidal pentru că e foarte bine sa fie concurență. Și pentru că Tidal e foarte bun