Dacă ai urca într-o navă care accelerează aproape de viteza luminii, universul din jur nu ar mai semăna deloc cu ce vezi acum pe cer. În față, lumina s-ar „strânge” și ar fi deplasată spre albastru – stelele ar deveni un fel de tunel strălucitor, foarte intens, iar pe laterale și în spate luminile s-ar […]
Nouă tehnologie care ne va permite să călătorim intergalactic
Bine, tehnologia este nouă, dar ideea din spate e veche de când civilizația. Acum 3 milenii, fenicienii călătoreau pe mări cu ajutorul navelor cu pânze.
Imagine spectaculoasă a Terrei
Una din primele lecții care mi-au fost predate la Facultatea de Jurnalism a fost clasicul dicton: O imagine face cât o mie de cuvinte.
Metoda prin care am putea călători (mai) rapid prin univers poate fi mai aproape de noi
Probabil că următorul pas logic în dezvoltarea umană este ca ea să devină una interplanetară, poate chiar intergalactică. Poate nu chiar ca în Star Trek, dar pe undeva pe acolo…








