HP a ajuns la un acord pentru a achiziționa active esențiale ale companiei Humane, specializată în hardware AI. Această tranzacție marchează sfârșitul proiectului ambițios al start-up-ului de a lansa un dispozitiv AI portabil de tip pin.
Observații de înaltă rezoluție asupra găurilor negre
Colaborarea Event Horizon Telescope (EHT) a atins un nou nivel în observarea din spațiu, reușind să realizeze cea mai detaliată observație de pe suprafața Pământului a unei găuri negre aflate în inima unei galaxii îndepărtate.
TESS a descoperit un nou Super-Pământ
Pământul este un loc destul de special, cu totul diferit de celelalte planete din sistemul solar. Este amplasat la distanța perfectă de Soare pentru a permite apei noastre să rămână lichidă și pentru ca viața să prospere la rândul ei.
Un sistem planetar interesant
Dacă tot am aflat care este cea mai mare planetă din univers, ia să mai vedem câteva recorduri. 🙂
Numărul lunilor lui Jupiter a ajuns la… 92
Jupiter își merită numele, fiind zeul suprem în ceea ce privește dimensiunea, din galaxia noastră sistemul solar. Doar că a avut parte de multe povești și mituri, de-a lungul timpului.
Venera: Programul sovietic dedicat planetei Venus
OK, nu sunt deloc fanul comunismului sau al perioadei Războiului Rece, dar la nivel de explorare spațială trebuie să recunosc că a fost un moment propice. Și, parcă totuși aș prefera ca și acum să se mute în acest domeniul războaiele…
Povestea complicată a nașterii lui Jupiter
Cercetătorii de la Universitatea din Zurich (UZH) și de la Centrul Național de Competență în Cercetare (NCCR) au investigat în detaliu istoria formării lui Jupiter. Rezultatele lor sugerează că planeta gigantică a migrat departe de originea sa și a colectat cantități mari de material în timpul călătoriei sale.
Are fiecare stea planete care o orbitează?
În 1992, astronomii au descoperit prima planetă din afara sistemului solar. De atunci, telescoapele au observat mii de exoplanete, care orbitează nu numai stele similare cu soarele, ci și în sisteme de stele binare; stele mici și reci numite pitici roșii; și chiar stele ultradense cu neutroni.
Celulele roșii din sânge se distrug mai rapid în spațiu
Subiectul nu ar trebui să fie musai nou pentru voi, pentru că l-am mai prezentat aici, aici și aici.
Avem noi indicii despre cum se va sfârși sistemul nostru solar
Am mai scris articole despre subiect, așa că nu va fi ceva inovativ. Doar că, spun cercetătorii, acum avem și ceva indicii de la o planetă îndepărtată, aflată la la aproximativ 6.000 de ani lumină de Pământ.
Stația Spațială Internațională salvată cu un plic de… ceai
De mic, am fost fascinat de legende. Fie ele grecești, romane, dacice, sau de prin îndepărtatul Orient, dar le-am citit cu interes pe toate care mi-au ajuns pe mână. Printre ele, la loc de cinste, este cea cu gâștele care au salvat Roma.
Cum va influența colonizarea planetei Marte evoluția umană?
Dacă tot am discutat despre noi metode de a coloniza Planeta Roșie, să vedem cum ar afecta acest lucru evoluția speciei umane.
Marte a fost prea mică pentru a-și păstra apa
Planeta roșie a exercitat o fascinație aparte în conștința umană. Iar oamenii și-au imaginat mereu cum ar arăta Marte cu apă și atmosferă, poate chiar și cu viață pe suprața ei.
HTC anunță noi headset-uri VR: Vive Pro Eye și Vive Cosmos
Deși divizia de smartphone-uri HTC este în pragul colapsului, taiwanezii nu se lasă bătuți și încă speră la o revenire. Astăzi au anunțat două noi headset-uri VR: Vive Pro Eye și Vive Cosmos. Primul este o variantă îmbunătățită a lui Vive Pro și oferă în plus o tehnologie de eye tracking care elimină necesitatea unui […]