În ciuda avantajelor în materie de eficiență energetică și capabilități AI, laptopurile cu procesoare ARM Snapdragon X de la Qualcomm nu au reușit să aibă vânzările așteptate.
Qualcomm renunță la planul de preluare Intel. Compania ia în calcul acum doar achziția unor subsidiare
În urmă cu câteva săptămâni, din surse credibile am aflat despre planul Qualcomm de a preluare Intel, însă, cum socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, compania a renunțat, pentru moment, la această propunere.
Qualcomm se așteaptă să vândă cel puțin la fel de multe procesoare pentru PC-uri ca AMD până în 2029
Qualcomm și-a stabilit obiective extrem de ambițioase pentru noua divizie de procesoare ARM pentru PC-uri și se așteaptă ca până în 2029 să egaleze AMD la cotă de piață și încasări.
Cutremur în industria cipurilor: ARM revocă licența Qualcomm. Qualcomm nu va mai putea produce SoC-uri bazate pe arhitectura ARM
Qualcomm se află acum într-o poziție extrem de delicată. Compania britanică Arm tocmai anunțat că retrage licența Qualcomm pentru dezvoltarea și fabricarea de cipuri ce au la bază arhitectura ARM, iar producătorul trebuie să se conformeze în termen de 60 de zile.
Smartphone-urile Android cu Snapdragon 8 Elite vor primi până la 7 ani de actualizări
Pe lângă îmbunătățirile substanțiale de performanță și eficiență energetică, Snapdragon 8 Elite mai vine cu o noutate importantă: suportul software extins.
Qualcomm a prezentat Snapdragon 8 Elite
Snapdragon 8 Elite sau Snapdragon 8 Gen 4 dupa vechea denumire este varful de gama oferit de Qualcomm, cu o eficienta imbunatatita cu 44% si cu o procesare grafica mai performanta cu 40% comparativ cu modelul 8 Gen 3.
Qualcomm a lansat o ofertă pentru preluarea Intel
Știți deja, Intel nu o duce prea bine de ceva timp. A pierdut poziția dominantă pe segmentul procesoarelor desktop, ajungând la o cotă de vânzări de doar 10% în ultima perioadă, rezultatele financiare au fost dezastruoase, cu pierderi de ordinul miliardelor de dolari și, colac peste pupăză, a avut mari probleme și cu procesoarele 13th […]
Snapdragon 8 Gen 4 se arată foarte potent. Este cu până la 40% mai puternic decât Apple A18 și A17 Pro
În premieră, Qualcomm ar putea veni cu un procesor flagship cu performanțe mai bune decât cele oferite de Apple.
Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 va fi cu 20% mai scump. Prețurile flagship-urilor Android ar putea crește
Procesorul ce va sta la baza viitoarelor smartphone-uri de top cu Android, Snapdragon 8 Gen 4, ar putea suferi o creștere considerabilă a prețului.
Snapdragon 8 Gen4 va fi produs pe 3nm si va folosi nuclee Oryon
Qualcomm se pregateste sa lanseze noua platforma Snapdragon 8 Gen4 si din primele informatii aflam ca este produsa tot la TSMC, dar pe 3nm. Important de mentionat este ca va folosi nuclee Oryon.
Cafeluța IT 18.06.2024: Whatsapp are o opțiune nouă pentru ședințe, relația complicată a Apple cu OpenAI, iOS 18 copiază anumite funcționalități Android și altele
A trecut ceva vreme de la ultima cafeluță, așa că sper că nu v-ați dezobișnuit să începeți ziua cu știri noi, lângă o ceașcă aburindă. 🙂
Procesoarele Qualcomm Snapdragon X vor ajunge și pe PC-uri desktop
Pe lângă performanțele foarte bune și eficiența ridicată, noile SoC-uri ARM Snapdragon X Plus și Snapdragon X Elite oferă numeroase funcționalități de accelerare AI și sunt integrate și deja disponibile în numeroase modele de laptop-uri de la ASUS, HP, Dell, Acer și Lenovo sub denumirea de CoPilot+ PCs.
Qualcomm lansează Snapdragon 8s Gen 3
Am aflat deja că procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen4 ar putea fi o platformă extrem de puternică, iar pe Snapdragon 8 Gen 3 am avut ocazia să-l vedem la lucru pe OnePlus 12 (review aici), Samsung S24+ (review aici, dar cu Exynos) sau Honor Magic 6 Pro.
Qualcomm Snapdragon 8 Gen4 ar putea fi o platforma extrem de puternica
Platforma SoC Snapdragon 8 Gen3 abia daca s-a aratat la fata si noi deja vorbim despre urmatoarea generatie. Conform unor informatii ajunse pe internet, viitoarea platforma SoC ar putea rupe gura targului oferind un boost urias de performanta.
Qualcomm Snapdragon 8 Gen3 vine cu AI integrat
Xiaomi 14 vine peste doua zile cu platforma SoC Snapdragon 8 Gen3. Avem si informatii despre noul SoC si se pare ca va avea functii de AI integrate.
















