
Portabilitatea, mobilitatea și comoditatea merg mână în mână cu tableta și s-ar putea să fie în unele cazuri o alegere mai potrivită decât un laptop.
TAB A1 Plus din portofoliul TCL pare să-i țintească pe cei care vor portabilitate, ecran mare, autonomie bună, preț rezonabil și se descurcă fără mouse și tastatură fizică.
Design si constructie
Designul este minimalist și practic. Un ecran drept, cu margini destul de colțuroase și colțuri rotunjite care îl fac ușor de manevrat. Pe spate, insula camerei foto este poziționată bine și are dimensiuni reduse. Rama ecranului este destul de groasă, de 7.35 mm, dar, în cazul unei tablete de asemenea dimensiuni, ajută la evitarea atingerii accidentale a ecranului.
În materie de construcție, merge pe varianta unibody metalică. Are o grosime de doar 6.7 mm. Este certificată IP54 și cântărește 542 de grame.
Software, experienta in utilizare si autonomie
Sistemul de operare este Android 16 cu upgrade planificat la 17 și suport de securitate până în noiembrie 2028. În traducere, cred că vorbim de o singură actualizare majoră de OS – cea către Android 17 – și patch-uri de securitate până în noiembrie 2028.
Interfața TCL UI 9.0 este foarte curată și vine cu destul de puține aplicații preinstalate. De partea de AI se ocupă Gemini de la Google. Deși n-am avut niciodată un iPad și nici n-am folosit unul, interfața mă trimite în direcția respectivă. Având un ecran mare, partea de multitasking merge ca unsă și cam orice activitate vrei să desfășori cu ajutorul ei se poate face mai comod decât pe ecranul unui telefon mobil. Eu am folosit-o la scris articole, planificat o drumeție pe Via Transilvanica, citit știri și am urmărit două filme. Bineînțeles că puteam face toate treburile astea pe unul dintre cele trei laptopuri și două PC-uri pe care le am în casă, dar, în condițiile în care au fost cinci zile consecutive de caniculă, am apreciat tableta enorm prin simplul fapt că am putut să mă așez cu ea oriunde și nu degajă căldură deloc. Pe partea software, niște adiții utile sunt MagicHub, care îți permite să salvezi rapid conținut de care nu vrei să uiți și să-i acorzi atenție mai târziu, și Sidebar. Cu Sidebar ai la îndemână o serie de comenzi și aplicații utile. Extra, se poate achiziționa un stylus T-Pen în cazul în care aveți aplicații de design pe care doriți să le utilizați sau vreți să apelați la scrisul de mână pe care sistemul să-l transforme în text standard.
La capitolul viteză, nu este cea mai harnică. Comenzile nu se execută mereu instant, iar la unele aplicații vei vedea ecranele de încărcare. De exemplu, o lansare curată pentru YouTube, Google Maps sau Brave/Google Chrome durează 1-2 secunde. Dacă acestea sunt deja pornite în fundal, timpul acesta dispare. Nu este nimic de speriat, însă este vizibil, mai ales dacă ai trecut de la un telefon flagship la tabletă. Iar fiind o tabletă de buget, nu o recomand pentru gaming solicitant. Folosește un procesor Qualcomm Snapdragon 4 Gen 2, realizat pe o tehnologie de 4 nm, cuplat cu 6 GB RAM și 128 GB memorie internă, care se poate extinde până la 2 TB prin intermediul portului microSD. Deși procesorul este octa-core, face parte din linia superioară a entry-level-ului, motiv pentru care gamingul se poate face doar cu jocuri simple. Memoria RAM beneficiază de un boost virtual de 4 GB la nevoie.
Acumulatorul de 8000 mAh cu încărcare rapidă la 20 W te lasă să o folosești trei zile solicitante și intense până ajunge la 0%. Cu primul ciclu de încărcare, în care am configurat-o și am butonat-o pentru a o descoperi, am citit zilnic știri cam 30 de minute, am efectuat un apel video de aproximativ 2 ore pe ea, am redat clipuri de pe YouTube și am văzut un film de 2 ore, plus timpul de standby, a rezistat 5 zile. Vine cu un Smart Standby Mode, care o ajută la conservarea energiei atunci când nu este folosită.
Ecran și sunet
Ecranul are o diagonală de 12.2 inch și este de tip IPS LCD. Se poate configura cu o rată de reîmprospătare de 60 sau 120 Hz. Are un aspect de 3:2, care îl face ideal pentru citit, și folosește rezoluția 2400×1600: mai mult decât suficientă pentru diagonala de 12 inch și mai generoasă decât cea a unor laptopuri cu ecrane mai mari. Este certificat hardware TÜV Rheinland pentru emisii reduse de lumină albastră și echipat cu tehnologie flicker-free. Oferă culori plăcute și o imagine de calitate. Tehnologia NXTVISION este responsabilă de bunăstarea imaginii. La utilizarea în interior, am pățit de două ori ca senzorul de luminozitate să ajusteze greșit lumina. În lumină puternică, ecranul este utilizabil, oferind o luminozitate maximă de 550 niți.
Sunetul este asigurat de un sistem de patru difuzoare, care beneficiază de modul Sound Booster 200%. Sunetul produs este satisfăcător și extrem de puternic. Basul devine puțin deformat în modul 200%, dar la nivelul maxim standard de 100% al difuzoarelor oferă o experiență muzicală foarte reușită. În timpul apelurilor video, sunetul este clar.
Concluzii
TAB A1 Plus este o tabletă ușor de recomandat. Are un ecran mare și frumos pentru multi-tasking, o interfață simplă și practică, cu o autonomie de lungă durată și un sistem audio performant. Se potrivește perfect pentru citit, redactat conținut sau urmărit conținut de pe YouTube sau un episod din serialul preferat și e ușor de transportat. O găsiți la prețul promoțional de 1450RON in varianta cu stylus și husă inclusă sau 1100RON doar tabletași cablul de încărcare.








































Participa si tu la discutie!