Unul dintre cele mai celebre și bune filme SF din toată istoria cinematografului este 2001: A Space Odyssey a lui Stanley Kubrick. Apropo de film, acesta are, vă vine sau nu să credeți, deja 57 de ani!!!
În peliculă apare o scenă celebră, taman la final, în care apare un bebeluș. În viziunea regizorului și a lui Arthur C. Clarke, Star Child este simbolul unei noi forme de existență, o ființă umană transformată, eliberată de limitările biologice și tehnologice. David Bowman, astronautul care traversează portalul monolitului de lângă Jupiter, este transformat într-o entitate superioară, un copil cosmic care plutește deasupra Pământului. Această imagine nu este doar poetică, ci și profund filosofică: reprezintă renașterea umanității, începutul unei noi epoci evolutive.
Dar ce se întâmplă dacă această renaștere nu este metaforică, ci biologică? Ce se întâmplă dacă un copil se naște cu adevărat în spațiu?
În mod surprinzător, microgravitația nu pare să împiedice implantarea embrionului în uter, dar face concepția mai dificilă din punct de vedere fizic. Dacă sarcina se instalează, dezvoltarea poate continua într-un mediu asemănător cu cel lichid din uter, similar unui simulator natural de gravitație redusă. Cu toate acestea, provocările reale încep de la momentul nașterii.
Fără gravitație, nimic nu rămâne fix: fluidele plutesc, oamenii plutesc, iar nașterea devine un proces haotic. Poziționarea mamei, controlul sângerărilor, igiena și hrănirea nou-născutului devin operațiuni complicate. Reflexele posturale care ajută copilul să ridice capul, să stea în șezut sau să meargă, toate depind de gravitație. În lipsa acesteia, dezvoltarea motorie și coordonarea pot fi afectate semnificativ.
Dar gravitația nu e singura problemă. Un risc major în spațiul interplanetar este radiația cosmică. În afara scutului atmosferic și magnetic al Pământului, corpul uman este expus la particule subatomice de mare energie care pot distruge celule și afecta ADN-ul. În primele săptămâni de sarcină, când celulele embrionare se divid rapid, un singur impact cosmic poate provoca avort spontan, adesea fără ca sarcina să fie detectată.
Pe măsură ce fătul crește, devine o țintă mai mare. Radiația poate ataca mușchiul uterin, declanșând contracții premature. Nașterea înainte de termen, deși gestionabilă pe Pământ, ar fi mult mai riscantă într-un mediu spațial. După naștere, creierul copilului continuă să se dezvolte și rămâne vulnerabil la efectele radiațiilor, care pot influența memoria, comportamentul și sănătatea mentală pe termen lung.
Experimentele pe animale au arătat că dezvoltarea embrionară în spațiu este posibilă, dar cu o rată scăzută de succes. Cercetările pe șoareci expuși în afara ISS indică că spermatozoizii uscați pot supraviețui, dar embrionii în dezvoltare sunt extrem de fragili. În plus, stația spațială oferă un minim de protecție magnetică – ceea ce nu va fi cazul pe Marte sau în spațiul interplanetar.
Astfel, deși în teorie un copil ar putea fi conceput și născut în spațiu, realitatea este că suntem încă departe de a putea garanta siguranța sarcinii, nașterii și dezvoltării postnatale. Nașterea unui Star Child în sens propriu rămâne deocamdată un experiment cu risc ridicat – medical, biologic și psihologic.
Traim inceputul unei lumi care va urma . Orce proces dureaza ani si ani . Stiinta merge inainte .
Dacă apare un război va trece rapid aberațiile cu spațiul.