Iată ca a venit momentul să testez un nou aspirator robot de la Roborock, de această dată fiind vorba despre un model din gama de mijloc, un model din seria Q10, care se vinde la un preț decent însă, zic eu, nu face rabat de la performanță.
La mine a ajuns un Roborock Q10 PF+ pe negru, care costa în momentul scrierii acestui review în jur de 1950 lei pe piața din Romania. Mult mai ieftin decat Qrevo MaxV pe care l-am prezentat data trecută , cu mai puține funcționalități, însă cu o putere de aspirare chiar mai mare, care poate ajunge pana la 10.000 Pa.
Specificații și estetica
Și haide să luăm pe rând toate specificațiile importante pentru acest aspirator robot.
- Putere de aspirare HyperForce®: 10 000 Pa — putere impresionantă pentru aspirarea eficientă a murdăriei și firelor de păr din locuri greu accesibile
- Sistem Dual Anti-Tangle: perie principală JawScrapers® + perie laterală anti-încurcare — reduce semnificativ riscul de încurcare a părului pe perii
- Două tipuri de sisteme de spălare cu mop:
– VibraRise® 2.0 (versiunea TF+): agitare prin vibrații la 3 000 rpm pentru o curățare perfectă a petelor
– Mop cu ridicare automată (versiunea PF+ si TF+): se adaptează la covoare, ridicându-se automat 8 mm - Navigație & Evitare obstacole:
– ReactiveTech (tehnologie de evitare a obstacolelor)
– PreciSense® LiDAR — navigație precisă și planificare inteligentă a traseului - Stație de andocare cu golire automată — reduce necesitatea întreținerii frecvente
- Control prin aplicație — ușor de configurat, controlat și programat de la distanță
- Dimensiuni robot / dock: Robot: 353 × 353 × 99 mm | Dock (VF+/X5+): 212 × 178 × 259 mm
- Baterie: 5 200 mAh Li-ion — autonomie extinsă pentru sesiuni de până la 3 ore de curățare continuă
- Compatibilitate: Alexa și Google Home; moduri de curățare personalizabile și funcție „off-peak charging”
- Capacitate curățare continuă & acoperire -: acoperă ~180 m²; autonomie de până la 150 minute
Pe scurt, pare un robot destul de performant care știe să-și golească singur sacul și ar trebui să cartografieze foarte bine casa, fără să-l blocheze nimic in drumul lui. Haideți să-l punem la treabă. Însă nu înainte de a vă arăta și cum se prezintă din punct de vedere estetic.
După părerea mea, arată super bine așa pe negru. Sunt curios însă cum se va prezenta în timp și cum vor rezista suprafețele negru-lucios. Doar ce îl scosesem din cutie și dădusem foliile de protecție jos de pe el și deja situția scamelor era cea din poze. În rest, e mic, compact, și stația de andocare destul de finuță și ea, pentru că are doar descărcarea compartimentului de praf inclusă.
Video review și unboxing
Pentru o prezentare video dar și un unboxing, am pregatit pe canalul YouTube ArenaIT un material dedicat, pe care puteți să-l urmăriți și aici:
Cum aspiră/ce știe să facă
Deocamdată am apucat să-i dau drumul o singură dată, însă primele impresii sunt foarte bune. La prima aspirare a și cartografiat foarte bine casa și a consumat undeva la 50% din baterie pentru a aspira tot etajul, că de această dată aici am efectuat primul test.
Nu sunt atât de multe lucruri de spus ca la Qrevo MaxV pentru că Q10 PF+ este un aspirator mai simplu din punct de vedere funcțional, fără prea multe funcționalități cu care poate interacționa utilizatorul dar care-și face treaba pur și simplu.
Și chiar dacă a fost prima rulare în casă și am organizat totul încât sa nu poată rămâne blocat nicăieri, tot mă așteptam ceva să-l blocheze, cum se mai întâmpla câteodată cu vechiul aspirator. Dar asta nu s-a întâmplat.
A aspirat 60 de metri pătrați în 74 de minute și a făcut-o foarte bine. Mai mult, am și plecat de acasă cât l-am lăsat să-și facă treaba și când ne-am întors totul era curat și la locul lui, nimic dărâmat, nimic mutat.
După prima cartografiere i-am definit eu camerele, le-am dat nume, le-am setat tipul de pardoseală și am delimitat casa scării, unde a detectat singur ca e pericol de cădere și mi-a sugerat să o delimitez ca să fie mai eficient, să nici nu mai încerce să aspire pe acolo.
Nu cred că e doar o chestie psihologică, chiar mi se pare că a aspirat și mopuit cel mai bine dintre toate aspiratoarele pe care le-am avut la etaj până acum. Cred ca ajută mult si vibrațiile mopului.
Nu l-am testat pe covoare, pentru că nu prea avem covoare și puținele pe care le avem sunt genul „covoraș” din material moale care se adună și dacă-l atingi ușor. Așa că preferăm să le strângem rapid de fiecare dată și să le scuturăm. Ne gândim pe viitor sa le lipim perimetral cu bandă dublu-adezivă pe unele de podea (exista ceva dedicat de la Tesa) și să lăsăm aspiratorul să-și faca treaba.
Concluzie
Dacă nu vrei să dai o avere pe un aspirator robot, dar vrei totuși să faci treabă bună cu el, Roborock Q10 este o variantă de luat în calcul.
Mi-ar fi plăcut să nu trebuiască să mă ocup singur de instalarea-dezinstalarea mopului atunci când vreau să aspir, cum e la Qrevo Max V, dar asta ar fi însemnat clar un cost mai mare. Partea bună e că Q10 are un mic pad, de plastic, care permite să lași o vreme mopul instalat, că nu-ți afectează parchetul. Dar chiar și așa, tot trebuie să scoți, să speli, și să usuci mopul dacă nu vrei să prindă miros neplăcut.
Partea bună e că nu trebuie să golești și recipientul de praf, că se golește singur în sac și probabil ai autonomie cateva săptămâni bune, dacă nu chiar luni, în funcție de cât praf ai în casă: la noi a scăzut considerabil nivelul de praf de când am dat drumul la sistemul de ventilație și nu mai deschidem geamurile.
De aspirat aspiră foarte bine, spală pe jos foarte bine, și are autonomie pentru un etaj de 80 mp utili (din care efectiv 60 au fost aspirabili, zice el), ceea ce nu e rău deloc. Probabil că paoate să aspire peste 100 mp lejer.
Pentru mai multe detalii chiar vă recomand pagina de pe site-ul Roborock.




















Ce sistem de ventilatie ai?
Intentionez sa pun si eu 2 ventilatoare din alea smechere, undeva la 100mp, fara bai, alea au ventilatoare separate.
Eu am sistem centralizat.
Okay.
Eu nu vreau centralizat, e prea single point of failure.
Vreau 2-3 ventilatoare, independente, cu schimbator de caldura care functioneaza non-stop.
Urmează să îmi vină și mă tot uit de accesorii calitative și compatibile pentru el: sac, filtru, perie, mop.
Aveți ceva recomandări și la ce interval trebuie înlocuite? Vine cu sac?
Intenționez utilizarea sa de 2 ori / săptămână.