Android 13 a fost lansat acum două luni, dar iată că a ajuns și pe terminalele vivo vândute în Europa, sub forma interfeței Funtouch OS 13.
Printre noutăți se numără funcția pentru pictograme monocrom, care permite schimbarea culorii pictogramelor de pe ecranul principal pentru a se potrivi cu fundalul, cu setările din sistem şi cu interfeţele aplicaţiilor. În plus, noul sistem permite consumatorilor să personalizeze culorile interfeţei şi ale aplicaţiilor incluse, inclusiv culorile pentru bara cu notificări, controlul volumului, calculator şi ceas.
La nivel de securitate, se pot marca aplicații și fișiere media la care un alt utilizator să nu poată avea acces. Dacă vei combina asta cu plusul de securitate pe care X80 Pro îl oferă prin cei doi senzori de amprentă, cred că iese ceva bun, pentru cei interesați de securizarea accesului!
Funtouch OS 13 asigură o gestionare îmbunătăţită a aplicaţiilor cu ajutorul iManager, care ajută la monitorizarea timpului de utilizare a aplicaţiilor. Dacă procesorul este suprasolicitat, consumatorii pot închide aplicaţia respectivă cu o simplă atingere. De asemenea, iManager previne supraîncălzirea prin reducerea numărului de aplicaţii active şi prin sincronizarea frecvenţei procesorului cu funcţia de răcire a telefonului.
Pe lângă informaţiile despre vreme, panoul de control oferă un card AQI pentru consumatorii preocupaţi de sănătate care vor să primească informaţii actualizate despre calitatea aerului, având la dispoziţie un index PM2.5 detaliat.
Pe partea de media, s-au îmbunătățit atât aplicația de cameră, cât și cea de editare. În cazul primei, vizorul profesional face fotografierea mai uşoară datorită noului inel de stabilizare care ajută la eliminarea mişcării mâinilor, iar cea din urmă permite utilizatorilor să oprească sunetul filmării în timpul editării şi chiar să facă reglaje exacte de volum pentru fiecare segment al unei filmări.
Sistemul de operare Funtouch OS 13 va fi disponibil din 24 octombrie 2022, începând cu modelul X80 Pro. Pentru restul modelelor, calendarul este cel de mai jos: