YouTube a început să informeze abonații din România despre o nouă majorare a tarifelor pentru planul Premium. Astfel, abonamentul individual va costa 32 de lei/lună, față de 29 de lei în prezent, iar cel family va urca la 62 lei lună, față de 55 lei cât este acum. În cazul abonamentului individual, scumpirea este de aproximativ 10% și vine la doar două luni după ce noile prețuri au început să fie aplicate abonaților existenți din Statele Unite.
Potrivit notificării trimise de YouTube, compania justifică modificarea prin necesitatea de a continua dezvoltarea serviciului și susținerea creatorilor și artiștilor de pe platformă. Beneficiile abonamentului rămân neschimbate, printre acestea numărându-se eliminarea reclamelor, redarea în fundal, posibilitatea de a descărca videoclipuri și accesul la YouTube Music.
Utilizatorii existenți trebuie să accepte explicit noul tarif până pe data de 8 octombrie pentru a-și păstra abonamentul, în caz contrar acesta se anulează automat. Google precizează că prețurile abonamentelor pot fi ajustate periodic în funcție de condițiile pieței, inflație și modificările fiscale locale, iar utilizatorii pot oricând să își gestioneze sau să își anuleze abonamentul din pagina dedicată achizițiilor și abonamentelor YouTube.





Participa si tu la discutie!