Vom incepe cu acest articol o serie de topuri in care vom prezenta diferite produse lansate anul trecut care ne-au atras atentia. Incepem cu un domeniu popular, telefoanele mobile high end. Astfel, fiecare editor isi va prezenta top 5 telefoane high end, urmand ca zilele urmatoare sa ne ocupam si de segmentul mid range si low end. De asemenea puteti si voi sa votati telefonul vostru preferat din 2018.
Gabriel
Telefoanele lansate anul trecut nu mi-au atras deloc atentia. As putea chiar sa spun ca sunt foarte urate si doar cateva modele mi-au placut cu adevarat. Insa am tot discutat cu colegii mei si mi-am pus intrebarea: ce telefon mi-as cumpara ACUM daca as avea o suma mare de bani? Si am analizat putin piata si am ajuns la urmatoarele 5 modele:
- Razer Phone 2: ecranul cu o rata de refresh de 120Hz este cel care mi-a atras atentia la acest telefon, dar si design-ul foarte elegant. Performantele sunt de top la fel ca la toate celelalte modele de mai jos. Are cel mai nou Snapdragon, memorie suficienta, camere duale, diagonala ideala, baterie generoasa de 4000mAh, sunet Dolby. Pentru mine este un pachet complet. Nu stiu interfata cum se comporta, insa din ce am vazut este destul de simpla. Sunt foarte indecis intre acest model si locul 2. Si pentru ca am zis top 5 si mai am de adaugat un telefon pe lista o sa fac o mentiune. O alternativa foarte buna este Asus ROG Phone. Este chiar mai performant decat Razer si are mai multe accesorii. Vi l-am prezentat AICI. Este clar o alternativa chiar mai buna dpdv al specificatiilor, insa designul este cel care m-a obligat sa il las ca o optiune cel putin pentru mine. Razer Phone 2 mi se pare mai simplu si mai elegant, pe cand ROG este mult mai agresiv si pare rupt dintr-un film SF. Arata ca un produs de gaming, pe cand Razer are un aspect mai cuminte. Performantele sunt identice in utilizarea de zi cu zi, insa cine este pasionat de extrem va alege ROG.
- iPhone XS Max – chiar ieri am fost intr-un showroom eMAG si am vazut toate modelele nou lansate si le-am putut compara cu 6S-ul meu. Diferenta este uriasa la capitolul display. Chiar si XR are un ecran senzational desi este un IPS. Imi este teama doar ca nu ma pot invata cu gesturile. Le urasc atat pe Android cat si pe iOS. Nu am avut nici un iPhone la test, doar colegii mei, insa tinand cont ca m-am obisnuit cu ecosistemul Apple as alege un alt iPhone.
- iPhone XR – Am pus XR pe lista preventiv. Ori cumpar un XR ori un XS Max ca sa stiu macar ca diferenta de bani merita. XS simplu nu consider ca merita banii.
- OnePlus 6T – Il are Darius, l-am vazut, imi place. Design-ul este frumos, mi-a placut cum se simte in mana, este foarte rapid (neasteptat in comparatie cu 6S) si are un pret corect. Camera foto nu este deloc rea. Mi-a placut si l-am trecut pe lista.
- Pixel 3 – L-as alege doar pentru camera foto si interfata curata de Android. Nu l-am testat ci doar l-am vazut la prieteni, iar prima impresia a fost buna. Pot renunta foarte usor la ecosistemul Apple desi sunt invatat cu el, atata timp cat gasesc o performanta mai buna la Android. Pixel pare sa promita acest lucru.
Alex
Anul 2018 nu m-a dat pe spate cu nimic in materie de telefoane. V-am povestit de ce am renuntat sa-mi schimb telefonul mobil cu ceva timp in urma aici. Totusi, daca as gasi 2000 de euro in fata usii pe covor, batalia s-ar da intre urmatoarele:
- Samsung Galaxy Note 9. Review-ul integral il puteti citi aici. Note 9 vine cu un ecran Super AMOLED superb, baterie de 4000mAh si un stylus updatat cu diferite functionalitati pe care eu le gasesc utile (spre exemplu posibilitatea de a face poze cu ajutorul stylusului). In plus beneficiaza de slot card SD si jack de 3.5mm, aspecte pe care le gasim pe tot mai putine flagship-uri. Interfata Samsung a devenit mai aerisita si cursiva, lucru de apreciat.
- Pixel 3 il folosesc in acest moment ca telefon principal, fiind oferit pentru review de evoMAG. Atat camera foto principala cat si camera foto secundara m-au cucerit. Software-ul Google face pur si simplu minuni. Camera pentru selfie-uri produce poze foarte detaliate, ofera si posibilitate wide-angle pentru poze de grup precum si modul Night Sight. Pe langa camerele foto, difuzoarele stereo asezate pe parte din fata ofera o experienta audio incredibila pentru un telefon. Nu am mai fost nevoit sa conectez telefonul prin Bluetooth la o boxa portabila, difuzoarele sunt foarte bune.
- Xiaomi Mi Mix 3 – nu l-am testat, nu l-am tinut in mana, dar partea de software mi-a lasat cu o impresie buna pe Mi Max 3, iar design-ul si camera foto par reusite.
- LG G7ThinQ – probabil il considerati o surpriza pe lista, dar mie chiar mi-a lasat o impresie buna dupa review. Partea hardware este de top, sistemul de operare imbracat cu interfata proprietara nu e chiar rau.
- OnePlus 6T – sincer m-as fi oprit la punctul 3 cu topul, dar daca e musai 5 flagship-uri pe care le-as lua in considerare astazi, 6T este ultimul. Cum a ajuns in fata lui G7? Efectiv nu stiu dar e ceva la 6T care nu imi place, l-am butonat si dupa tot hype-ul in jurul lui nu a reusit sa ma impresioneze. Ce pot spune e ca senzorul de amprenta sub ecran este foarte rapid si nici nu se poate compara cu cel adormit de pe Huawei Mate 20 Pro.
Răzvan
Nici eu nu am fost prea impresionat de lansările din 2018, însă tot am găsit câteva modele pe care le consider bune spre foarte bune. Nici unul din ele nu justifică upgrade-ul de la generația anterioară, însă dacă ai un smartphone mai vechi de doi ani și vrei să faci upgrade la un flagship de ultimă generație iată care sunt opțiunile pe care ți le sugerez:
- Pixel 3 XL. Pentru mine alegerea a fost simplă. Am încercat mai toate vârfurile de gamă lansate anul trecut și într-un final m-am oprit tot la Google Pixel. Pixel 3 XL este din punctul meu de vedere cel mai bun smartphone pe care îl poți cumpăra. Excelează nu doar prin dotările hardware, ci și prin experiența software stock, extrem de bine optimizată și actualizată la zi. Cu alte cuvinte, este cel mai rapid, stabil și sigur telefon cu Android pe care îl poți cumpăra. În plus, are cea mai bună cameră foto prezentă pe un smartphone și, spre deosebire de modelul anterior, oferă un display OLED de foarte bună calitate, fabricat de Samsung. Pe de altă parte, cu greu m-am obișnuit cu notch-ul imens, iar calitatea construcției nu prea se compară cu ceea ce vedem pe iPhone XS sau Samsung Galaxy Note 9. Îl am deja de vreo 2 luni și am să vi-l prezint într-un review complet în cursul săptămânii viitoare.
- Samsung Galaxy Note 9. Nu l-am testat intens, însă l-am butonat cu câteva ocazii. Mi se pare cel mai bun smartphone pentru productivitate și multimedia. E foarte bine construit, are poate cel mai bun display de pe piață, nu are notch și vine cu jack pentru căști. Principalele dezavantaje: implementarea software a celor de la Samsung, mult prea încărcată și consumatoare de resurse, și prețul (încă) foarte piperat.
- OnePlus 6T. L-am inclus pe listă datorită raportului calitate/preț imbatabil. Într-o lume dominată de flagship-uri de 1.000 Euro mi se pare surprinzător ce poate să ofere OnePlus 6T la doar jumătate de preț. Are un display (aproape) edge-to-edge cu notch micuț (sau sexy, cum ar zice colegul meu Darius), chipset Snapdragon 845, 128 GB stocare în varianta de bază, până la 10 GB RAM și încărcare super rapidă prin Dash Charge. În plus, vine cu OxygenOS, o distribuție software similară cu Android-ul stock, foarte rapidă și bogată în opțiuni de personalizare. Nu-mi place însă display-ul FHD+ la 6.4 inci (402 PPI) și lipsa certificării waterproof. Totuși, la 549 Euro, cât costă varianta cu 6 GB RAM și 128 GB stocare, mi se pare un smartphone extrem de atractiv.
- iPhone XS. L-am avut pe mână timp de o lună și în ciuda faptului că nu prea sunt atras de iOS și de ecosistemul Apple, iPhone XS mi se pare un telefon foarte bun. Nu vine cu upgrade-uri majore față de generația anterioară, însă experiența software pare a fi un pic mai rafinată. Camera foto este cam pe aceeași linie cu celelalte flagship-uri, display-ul este excelent, chiar și cu notch, iar design-ul este printre cele mai bune din industrie. Dacă te dau banii afară din casă și ești prins în ecosistemul Apple clar e un telefon demn de luat în calcul.
- Xiaomi Mi Mix 3. Din listă nu putea lipsi un telefon cu adevărat bezel-less. În loc de notch, Mi Mix 3 se folosește de un mecanism de tip slider pentru camera frontală. În plus, telefonul este și foarte bine dotat (Snapdragon 845 + 6/8/10 GB RAM + 128 sau 256 GB stocare) și are un preț excelent – 549 Euro în Europa. Acesta se mai laudă și cu un sistem de camere duale foarte bune, cu o încărcare foarte rapidă, prin tehnologia Qualcomm QC 4.0, și cu un încărcător wireless inclus în pachet. Din păcate, nu beneficiază de certificare Ingress Protection la contactul cu lichide și praf.
Cristian
Hmmm! Desi sunt ultimul venit in echipa, ma uit peste alegerile colegilor mei si descopar ca avem cam aceleasi pareri. In primul rand, la nivel de design, telefoanele au cam incetat sa inoveze de la an la an. La acest capitol, o data la doi sau trei ani mai gasesti o inovatie (ecran curbat, notch sau lipsa butoanelor fizice). Daca vorbim de software sau hardware, devine si mai dificil sa inovezi cu adevarat. Nu ma impresioneaza deloc sa am foarte multa memorie RAM, noua camere pe spate, o noua iteratie de sistem de operare sau un nou chipset. So, here goes nothing..
Locul 1 ii revine lui OnePlus 6. E telefonul pe care il folosesc in mod curent, de aceea imi asum criticile. Nu il prefer pe 6T pentru ca senzorul din display este prea incet, iar pretul lui nu justifica aceasta inovatie, lipsa notch-ului si o camera (relativ) mai buna. Dar sa revenim la OnePlus 6. L-am ales pentru ca, la banii pe care ii dai pe el, devine best-buy. Are cel mai nou Snapdragon, Android Pie (am primit actualizarea la nivelul de securitate 01.2019 la doua saptamani dupa gama Pixel), camera decenta, baterie ok si pret excelent. Punctul forte mi se pare Dash Charge.
Locul doi este adjudecat de Google Pixel 3 XL. E urat cu acel notch imens, si e scump cat masina vecinului de vis-a-vis, dar are o singura camera foto, care baga sub papuc alte smartphone-uri cu 2 sau chiar 4 camere, are difuzoare duale, cel mai puternic procesor, cea mai noua versiune de Android, are 3 ani de update-uri garantate si suport exceptional din partea developerilor. Bine, recunosc ca sunt fanul telefoanelor Google, dar nu cred ca poate combate cineva ce am scris mai sus.
Pe podium urca si Samsung Galaxy Note 9. OK, nu te lasa sa deblochezi bootloaderul si interfata (astept sa vad One UI!!!) mi se pare kitschoasa, dar are cel mai frumos si mai lizibil display, baterie generoasa de 4000 mAh si…stylus. Am vazut telefonul la o prietena care renuntase sa mai mearga la sedinte cu laptop si/sau agenda de cand a primit Note 9. Mi se pare alegerea potrivita pentru oamenii din corporatii sau antreprenori.
iPhone XS Max e primul sub linie, ca sa zic asa. Are una din cele mai bune camere, un display foarte bun (am ales modelul mare, pentru ca mie imi plac telefoanele cu display generos), baterie mica, dar care am inteles ca “duce” o zi de utilizare. Piesa de rezistenta este sistemul de operare si ecosistemul iOS. Nu sunt fanul lor, dar recunosc cand un telefon este excelent. OK, si ce il trage in jos? De ce nu e pe locul 1? Pai, pretul prea mare si faptul ca tinde sa devina fita sa ai iPhone. Plus ca, daca verifici specificatiile, nu este vreun upgrade major de la modelul precedent. A! Si lacomia celor din Cupertino, care iti cer zeci de dolari pentru un amarat de adaptor de casti, spre exemplu.
Ultimul loc este al lui Xiaomi Mi Mix 3. Spre deosebire de Alex, nu imi place deloc interfata MIUI, dar am vazut telefonul la o cunostinta si pot spune ca se misca “flawless”. La capitolul design e cel mai aratos, bateria este mica, dar am vazut ca e destula pentru ce ofera, ecranul are culori superbe, are ultimul Android si ultima generatie de procesor, dar inovatia cu slide il trage in jos, in topul meu. Ca si la OnePlus 6T, cred ca tehnologia aleasa e inovativa, dar prea noua pentru a fi utilizabila pe termen lung.
O remarca personala – LG G7 ThinQ nu s-ar fi regasit deloc in topul meu. 😞
Pai si Darius? 🙂
dpdvd al pretului nu merita niciunul. altfel ar fi s9. ciudat ca nimeni nu a pus vreun sony.
astept sa le dea fum la toti primele camere de 40+mp
Sony n-are ce căuta nici în top 20.
Imi pare rau pentru Sony sincer, dar la capitolul telefoane (design mai ales) nu s-au priceput. Daca as face topul meu, ar fi cam asa: XS Max, Note 9 si 1+6T. Desi am asteptat cu netabdare un Samsung fara notch, gaurile alea din ecran tot nu-mi plac. Asa ca daca tot trebuie sa fac un compromis, prefer sa raman la Apple. Inca mai e timp pana mi-l schimb.
nu inteleg deloc asta cu designu la telefoane, toate arata la fel. doar ecranele curbate sunt ilogice.si enervante cele care nu stau bine in mana.
ps: un sony il recunosti din 100 de telefoane, deci…
Mate 20 pro, randament baterie peste note 9 si iPhone atat la autonomie cat si la incarcare, calitatea imagining camerelor peste cele 2, android 9 din fabrica peste note 9 iar pretul este la fel ca cele dispozitive, nu zic ca celelalte 2 sunt telefoane slabe sau inferioare sunt foarte frumoase si foarte performante din multe puncte de vedere insa Mate 20 pro a iesit la anumite aspecte peste cele 2, nu o zic eu ci o zic testele de pe YouTube facute de diferiti blogeri. S9 este un telefon foarte apreciat iar mai ales ca aduce experimental identica cu Note 9 dar la un pret foarte bun. Este zic eu peste LG si One plus. La fel nu ca LG si One plus sunt rele dar…. Oricum interesant topul vostru insa e doar parerea mea si cred ca nu a-ti fost foarte impartial, scuze e doar parerea mea. Eu as fi pus iphone xs max, Note 9, mate 20 pro, pixel 3xl, one plus 6t si nu neaparat in ordinea asta. Defapt nici nu stiu in ce ordine dar cu siguranta astea. Scuze daca am deranjat cu postarea. Multumesc!
Scuze, dar n-ai cum să mă convingi că un telefon chinezesc de 1000 Euro își merită banii. Pentru oamenii tech savvy software-ul e principalul criteriu de selecție, iar pe Huawei e dezastru.
pai, in afara de Mate, ai enumerat telefoane mentionate de fiecare dintre noi. Cat despre Huawei, ce pot spune – nu ma impresioneaza. Si da, scrie in titlu, sunt optiunile noastre, Bursucule, nu sunt altceva 🙂
Testat Mate20Pro, not impressed. Ai si review aici pe site pentru el.
Interesant cum la toți în top apare Pixel 3 sau Pixel 3 XL da’ nimeni nu zice că ele nu vin oficial în România. Chiar și eMag îl ia de la QuickMobile sau mai știu eu ce importator de-ăsta…
Bine, nu cred c-o să-ți zică eMag că nu beneficiezi de garanție pentru Pixel-uri din moment ce ei le vând, dar sunt sigur că în cazul altei companii scoateați în evidență chestia asta.
Acum, e hilar faptul că Gabriel a pus iPhone XR în topul celor mai bune 5 telefoane high-end din 2018 (în viziunea lui), dar na, fiecare cu piticii lui.
Eu deja m-am spovedit aici pe site cand am scris despre gandurile mele privind upgrade-ul. Am motivat si aici in articol : „Totusi, daca as gasi 2000 de euro in fata usii pe covor, batalia s-ar da intre….”. Practic am eliminat costul din discutie. Note 9 costa acum 3700 comparativ cu 4700 cat era atunci cand scrisesem articolul original si tot nu l-am cumparat desi il consider cel mai potrivit pentru mine. Astept sa vad S10le cu cele 3 variante si apoi „reconfigurarea traseului”. Desi imi permit sa imi cumpar un telefon mai scump decat imi permiteam acum 5 ani de exemplu, a inceput sa ma doara mana sa dau cate 4000 de lei pe cate un telefon odata la 2 ani pentru ca nici nu imi gateste, nici nu ma insanatoseste. In the meantime, am reusit si sa sparg S8-ul, dar mai merge garantat inca 6 luni pe putin Sa vad acum daca reusesc sa imi potolesc toate pornirile. 🙂
Cred ca e doar o chestiune de gust si de cum prefera sau s-a obisnuit fiecare cu un anumit brand sau S.O. De fapt si de drept toate fac acelasi lucru pentru utilizatorul de rand, si de obicei cum utilizatorul de rand predomina piata nu sunt foarte multi tech guy cum s-a zic mai sus ar trebui in principiu sa se faca articol pentru average consumer asa cum fac toti ceilalti mari blogeri doar parerea mea. Si apropo nu incercam sa coving nimic pe nimeni insa doar zic ca alte canale sau blogeri au mentionat mate 20 pro ca un telefon de top printre celelalte de varf. Sa nu uitam ca nici interfata Samsung nu e chiar cea mai stralucita experienta si cand vine vorba de updateuri. .. Pai nici Samsung si nici Huawei nu sta prea bine Si apropo nu sunteti singuri care nu sunt incantati de Interfata Huawei insa asta nu trebuie sa ne impiedice sa fim impartiali. Eu de exemplu nu indragesc Iphoneurile, folosesc ca tel de servici un iphone 6s plus, foarte bun telefon din foarte multe puncte de vedere insa mie personal nu-mi place, dar doar ca mie personal nu-mi place nu imi da chiar un motiv veritabil sa nu ii recunosc performanta. In fine. ..
Daca vreti sa ajutati pe cineva sa ia o decizie de cumparare acest top e un pic intarziat, era mai oportun prin octombrie-noiembrie. De atunci nu a mai aparut mare lucru si de luna viitoare se lanseaza generatiile noi, acum nu e un moment bun sa cumperi un telefon nou.