Recent a ajuns la mine un nou router de la Mercusys. Acesta se numește MR50G și este unul dintre routerele de vârf din portofoliul companiei. Un lucru m-a impresionat foarte tare la el: acoperirea și viteza foarte bună, chiar impresionantă, pe 5 GHz!
Chiar dacă este probabil cel mai bun router din gama Mercusys la ora actuală, acesta nu costă mult deloc, îl găsiți la 198 lei la eMAG sau Altex. Dar haideți să vedem ce știe să facă pentru această sumă.
Nu uitați să dați un ochi și peste sistemul mesh Mercusys Halo S12 testat anterior. Apropo, ce ziceți de un concurs în care vă oferim ca premiu acel sistem?
Ambalaj și design
Mercusys MR50G vine tot într-o cutie roșie, cum deja ne-am obișnuit de la acest producător. În cutie găsiți routerul, un cablu UTP gigabit și un alimentator. Plus câteva hârtii și manuale.
Scuzați-i pe curieri pentru colțul îndoit a cutiei mele.
Routerul arată bine, dacă mă întrebăți pe mine. Are un design simplu, negru mat cu câteva dungi lucioase, și un singur LED, care, apropo, poate ti oprit sau poate fi programat să se oprească noaptea.
Antenele (șașe la număr) sunt destul de mari și dau routerului aspectul unei tarantule. Probabil dacă le făceau mai mici nu mai avea o acoperire atât de impresionantă.
Specificații
Mercusys MR50G este un router gigabit care oferă conectivitate wireless atât pe 2.4 GHz cât și pe 5 GHz și oferă viteze până la AC. Pe spate routerul are trei porturi gigabit, unul WAN pentru conexiunea la internet și încă două porturi LAN.
Configurare
Configurarea routerului se face extrem de simplu prin intermediul unui wizard ușor de înțeles. Am apreciat asta foarte mult, plus micul detaliu de la final în care parolele pentru WiFi sunte afișate și ca și cod QR, deci poti fi scanate direct cu telefonul. Aveți mai jos pașii dedicați configurării.
În rest, routerul are două interfețe, una foarte prietenoasă unde poți vedea cine e conectat pe router, dacă ai conexiune la internet și poți seta parola pentru WiFi, și una pentru avansați de unde poți face setări ce merg de la Port Forwarding și ajung până la control parental.
Partea de configurare avansată chiar cuprinde destul de multe setări, însă nu voi intra în detaliu pentru că nu cred că e cazul. Totuși, dacă vreți să vă jucați prin interfața de configurare exista un simulator pentru asta, unul pentru mod router și unul pentru mod AP.
Și pentru că am zis de mod AP, routerul se poate seta dintr-un click (fără configurare manuală) în mod AP, adică poate fi folosit într-o rețea cu alte routere cu același SSID iar MD50G devine un simplu emițător wireless.
Cam atât despre partea de configurare, să trecem la teste.
Teste de viteză și acoperire
Am instalat routerul central într-o casă parter (70 mp) + pod/mansarda (70 mp). Am făcut teste cu un laptop într-o camera situată chiar în spatele routerului și cu telefonul peste tot prin casă. Să vedem ce a ieșit.
Testele din casă le-am făcut lângă router și, apoi, în capetele diametral opuse ale casei. Conexiunea mea la internet este prin fibră de la Orange și abonamentul este de 500 Mbps. Din ce am mai citit și pe la alții, poate peste 900 Mbps pe cablu, dacă ai o conexiune de 1000 Mbps.
Test laptop
Teste în casă – parter
Teste în casă – mansarda/pod
Teste în exterior
Am fost complet impresionat de viteza obținută și distanța la care s-a întâmplat față de router. Am făcut și câteva teste pe 2.4 GHz dar rezultatele au fost inconsistente (între 30 și 70 Mbps) și cam irelevante, având viteze atât de bune pe 5 GHz
Și apropo de frecvențe, routerul știe să combine SSID-urile de 2.4 și 5 GHz într-un singur, iar dispozitivul care se conectează la el folosește conexiunea mai rapidă. Eu n-am activat funcția pentru teste pentru a putea a putea fi sigur că testez doar pe 5 GHz.
Și da, suporta crearea și de rețele wireless doar pentru oaspeți.
Concluzie
Nu pot să spun decât că acest router m-a impresioant extrem de plăcut și că, la cei 200 lei cât costă, este un chilipir. Cred că pentru o casă mică/medie nu ai nevoie de mai mult, mai ales dacă ai posibilitatea de îl amplasa central. Pentru o casă mai mare nimic nu te oprește să iei două iar al doilea să îl setezi în mod AP.
Suna bine…chiar ma gândeam sa imi inlocuiesc routerul. Ma gandeam la ceva Archer de la TP, dar si asta pare o optiune decenta.
Depinde câte conexiuni WiFi preconizezi la o eventuală „sindrofie”. Archer duce teoretic 64 de conexiuni însă maxim 25 dacă vrei stabilitate. Pe când Mercusys probabil că teoretic 20 însă de la 8 în sus mă aștept să ‘gâfâe’ – adică de la 2-3 persoane în sus mă aștept la ceva ‘vorbe’.
La mine vin 2-3 oameni odata…asa ca e mai mult decat suficient…si cei care vin stau la o bere si o poveste…nu au treaba cu wireless-ul…practic pe wireless am conectate doua telefoane..al meu si al sotiei…poate un laptop, ocazional
La mine doar eu, soția și „aparatura” strângem de 6 conexiuni WiFi și 3 fixe care la un moment dat pot să „muncească” simultan la muzică, actualizări, descărcări, etc. Nu mereu dar se poate întâmpla de 2-3 ori pe săptămână. Mai degrabă îl văd ca un AP în altă cameră pentru îmbunătățirea semnalului. Doar că „tarantula” asta trebuie ascunsă în spatele unui șifonier/bibliotecă – în orice caz nu poate fi lăsată așa la „vedere” 🙂
Dupa teapa pe care mi-am luat-o cu Archer 5 am renuntat la TP. Mi-am luat un Tenda ac18 si imi tine casa fara sa gafaie (4 telefoane, 2 televizoare, 2 laptopuri, o tableta si o consola) on regular basis, plus cel putin inca pe atat cand se aduna si prietenii. Iar ca putere de semnal…sa zicem, ca la 15m si 3 pereti, inclusiv planseu, pe 5G am 4 liniute
Știe cineva câte conexiuni multiple suportă pe 2,4 GHz, respectiv pe 5 GHz?
În gama asta de preț mă aștept la ceva de genul 4+16, dar așa o fi?
” Are un design simplu, negru mat cu câteva dungi lucioase”
Aproape ca au reusit. Nu inteleg obsesia pentru negru lucios. In prima secunda se vad toate amprentele din lume pe el, orice zgarietura fina e scoasa in evidenta si mai mult.
Pui și tu un mileu deasupra.
Si-o vaza.
@varucu: Un peste de sticla.
Pui pe router un mileu, iar pe acesta o vaza. Si in vaza un peste … si impaci pe toata lumea :))
Mai bine un tuning si ii dai un negru mat…din ala de bmw