Mediatek nu este singurul producator de platforme SoC ultramobile accesibile care va avea o prezenta puternica la CES 2014. Si Rockchip urmareste acelasi lucru. Si la fel ca si concurentul sau direct, isi anunta prezenta din timp, cu multa energie, in incercarea de a ne cuceri, pe noi si pe producatorii de dispozitive.
Astfel, la standul lor se va regasi noua platforma RK3288, realizata in procesul tehnologic de 28 nm, cu procesor quad core Cortex A12 la 1.8 GHz, GPU Mali T628 si conectivitate 4G-LTE integrata. Aceasta va fi o oferta interesanta pentru anul urmator, oferind performante bune cu un consum electric redus, si ar putea sa inlocuiasca o parte din quad-urile A7 de pe piata de la ora actuala.
Rockchip ne va pregati si o serie de ochelari inteligenti, un prototip menit sa demonstreze capacitatile versatile ale platformei RK3168. Aceasta este compusa dintr-un CPU Harvard dual core Cortex A9 la 1.6 GHz, 1 GB de RAM si GPU PowerVR SGX540. Este realizata in acelasi proces tehnologic de 28 nm, si acompaniata de 4 GB memorie.
Ochelarii au un mic display cu rezolutia de 1280*720 pixeli, si dispun si de o camera de 5 MP ce filemaza fullHD, casti stereo si microfon incorporate. Iar la conectivitate vom remarca Wi-Fi, Bluetooth si GPS.
Si pe langa acesti ochelari care vor acapara probabil cel mai mult atentia, Rockchip va avea si un ceas inteligent, despre care insa nu a dat detalii inca.
Hai Google Glass cu lansarea oficiala 😀