Intel se află într-o situație din ce în ce mai neplăcută. În ciuda măsurilor de restructurare și lansării unei noi generații de procesoare desktop în toamnă, compania americană nu reușește să-și revină din impas și se îndreaptă spre irelevanță. Pe segmentul desktop, vânzările sale de procesoare au ajuns acum la doar o treime față de cele ale rivalului AMD, iar cota sa de piață se află într-o cădere abruptă cu șanse mici de revenire. Și pentru că nu era suficient de rău, compania se confruntă acum și cu taxele de import impuse de administrația Trump. Toate acestea sperie investitorii, iar rezultatul este vizibil și pe bursă. Prețul de tranzacționare pentru acțiunile Intel s-a închis ieri la 18.13 dolari, iar capitalizarea de piață a ajuns la doar 79.06 miliarde de dolari – valori întâlnite ultima data în iulie 2009. Și mai îngrijorător, deprecierea pe bursă s-a accentuat în ultimul an, Intel pierzând peste 50% din prețul acțiunilor.
Din câte susțin analiștii, singura șansă de revenire a companiei este perfecționarea procesului de fabricație propriu 18A, care este planificat a fi utilizat pentru viitoarea generație de procesoare Panther Lake. Dacă Intel va reuși să obțină creșteri de performanță semnificative și un randament satisfăcător, atunci ar putea avea șanse în a recâștiga încrederea investitorilor, însă în caz contrar compania ar putea fi forțată să-și restrângă și mai mult operațiunile. Un alt potențial pericol pentru Intel este menținerea taxelor vamale pentru importurile din China, ajunse în prezent la 54%. Acestea din urmă pot duce la scăderea semnificativă a vânzărilor de PC-uri și implicit și a procesoarelor Intel.
Via Tom’s Hardware
Lasa un comentariu!