Am avut in teste un laptop foarte cool de care m-am atasat enorm. Aspire Nitro V15 Black Edition de la Acer este un laptop care reuseste sa combine stilul business si sobru cu o usoara tenta de gaming. Nu exceleaza la ultimul capitol, insa este un companion decent in acest sens pentru coporatistul care vrea sa se joace in pauza de masa sau acasa.
Laptop-ul are un design foarte reusit. Reuseste sa fie elegant, subtire, rezistent in tot acest timp, dar sa atraga si privirile celor mai critici. Capacul monitorului are o textura din plastic usor zimtat. Este aderent atunci cand il iei in mana ca sa-l transporti de colo-colo. Sta pe niste picioare de cauciuc si are suficient loc pentru a trage aer. Aerul este eliminat prin spate, iar zonele laterale sunt destinate porturilor.
Pe partea stanga sunt pozitionate doua USB-uri 2.0, 2 jack-uri pentru casti si microfon, slotul de carduri SD si 2 LED-uri de status. Iar pe partea dreapta sunt 2 USB-uri 3.0, un USB Type C, portul HDMI, portul LAN si mufa de incarcare. Simt lipsa unui al doilea port HDMI sau Display Port…
Ce mentiune as avea, una oricum minora, sunt LED-urile de status. Nu le vezi atunci cand folosesti laptop-ul. Sunt obisnuit sa am un LED in fata care sa-mi indice cand laptop-ul e pornit sau cand HDD-ul este utilizat. La acest model sunt putin mai bine ascunse. E bine ca nu iti distrag atentia, dar un geek ca mine ar prefera sa la vada.
Trackpad-ul este maricel si are butoanele integrate. Este foarte precis si poti sa-ti faci treaba cu el fara probleme. Tastatura este foarte bine spatiata, este confortabila la scris, iar in jocuri nu pune probleme. De mentionat ca este iluminata cu rosu, special pentru gameri.
Ecranul este de 15 inch, are panou IPS si rezolutie 4K 3840 x 2160 pixeli. Este o rezolutie impresionanta, totul se vede foarte bine. Insa unele aplicatii mai vechi mi-au pus probleme. Nu stiu daca tine de Windows, de aplicatie sau de rezolutia ecranului in sine, insa Adobe Photoshop CS5 este imposibila de utilizat daca nu scazi rezolutia. Nu a fost singura aplicatia. La munca folosesc SADP Tool pentru a avea acces la camerele de supraveghere HIKVISION. La fel, interfata este groaznica in 4K.
In rest numai de bine despre ecran. Culori clare, luminozitate suficient de bogata pentru o utilizare la mediul exterior, fara bleeding sau alte probleme.
Difuzoarele sunt impresionante. Au tehnologie Dolby Audio si m-am bucurat de senzatia oferita. Laptop-urile Acer de anul acesta chiar reusesc sa ofere o experienta audio de nota 10. Mereu am apreciat solutiile audio de buna calitate. Nici nu ai nevoie de o placa audio externa.
Pana la urma vorbim despre un laptop. Rolul lui este sa fie o extensie pentru PC-ul de acasa sau de la birou. Reuseste sa integreze un hardware foarte puternic intr-o carcasa compacta, cu un consum redus de energie si design atragator. Totusi, l-am pus putin la munca in cateva jocuri pentru a vedea cum se comporta GTX 1060 in rezolutie 4K. Este de laudat, va spun din start.
Tinant cont ca nu este un laptop de gaming, ci doar are valente in acest sens, consider ca performantele oferite in jocuri sunt foarte bune, dar nu excelente. In tabelul de mai jos puteti vedea FPS-urile din cateva jocuri recente, originale. Toate jocurile au fost rulate in rezolutie 4K. Asadar, puteti oricand sa va jucati pe rezolutie Full HD si sa scoate rezultate mai bune. Insa, ce rost mai are atunci ecranul 4K?
Joc | Setari | FPS Min | FPS Max | FPS Mediu |
Tomb Raider | Mediu | 12 | 56 | 30 |
Hitman | Mediu | 3 | 78 | 27 |
GTA 5 | Mediu | 19 | 90 | 54 |
BF1 | Mediu | 21 | 80 | 50 |
Sniper Elite | Mediu | 19 | 110 | 65 |
Far Cry Primal | Mediu | 10 | 71 | 40 |
La capitolul temperaturi nu pot spune ca s-a descurcat la fel de bine. Si acest model este un sample si are mici bube. Totusi, la o temperatura ambientala de 27 de grade, fara AC in camera, rezultatele le vedeti mai jos in tabel. In varianta finala sunt convins ca temperaturile sunt mai mici. Totusi, si temperatura ambientala a fost una destul de ridicata.
CPU Idle | CPU Load | GPU Idle | GPU Load |
40 | 80 | 38 | 77 |
Sa vedem si ce gasim sub capota. Cum spuneam este un laptop numai bun pentru munca intensa.
CPU | Intel Core i7 7700HQ 2.8 GHz |
GPU | GTX 1060 |
RAM | 32GB DDR4 |
Stocare | SSD 500GB + 2TB HDD |
Ecran | IPS 4K 3840 X 2160 15 inch |
Altele | Ventilatoare rezistente la praf cu constructie metalica, tehnologie CoolBoost, Wireless MU-MIMO |
Mie mi-a placut acest laptop pentru ca a reusit sa combine doua stiluri. Ii ofera corporatistului sansa sa se relaxeze cu jocurile lui preferate, in pauza de masa sau acasa. Ofera un design elegant la prima vedere, insa are o tastatura iluminata cu rosu. Este puternic pentru a rula orice joc, insa usor si compact pentru a putea fi transporat zilnic pana la Pipera.
PRO
- Constructie si design
- Ecranul 4K
- Sistemul de racire cu tehnologie Dust Defender
- Sistemul audio cu tehnologie Dolby
- Performantele bune din jocuri
- Tastatura iluminata cu rosu
CONTRA
- Lipsa unui al doilea conector HDMI sau Display Port pentru a putea conecta 2 monitoare
- Poate merita o placa video mai puternica
Nu stiu cat costa modelul testat de mine, dar revin cu un update la pret. Totusi, la PC Garage am gasit modele cu rezolutie Full HD si specificatii asemanatoare. Cred ca ar merita mai mult unul cu ecran Full HD. Link AICI.
cam degeaba vezi 4k daca ai antialias-ul la 0 si vezi umbrele doar „in reflexia monitorului”.
Un update de succes ar putea fi rularea jocurilor pe FHD la high-uhigh
Arata bine , placa video este buna si la jocuri sau daca vrei ceva mai bun o poti inlocui cu una de 1080 [ excelenta pentru jocuri] , 32 Ram GB este foarte bine [ cu 16 Ram GB poti juca orce joc ] , hard 2TB super bine , puterea placii video DDR 4 este ok , procesor I7 foarte bun , rezolutia 4K , numai bun de gaming . Faptul ca nu totul ruleaza la rezolutie 4K cred ca jocurile ar trebui sa fie 4K , dar nici HD nu se vede rau .
As vrea sa imi explici pe scurt cum schimbi tu placa video….
Nici nu m-am mai obosit să zic ceva când am văzut ce-a scris.
„puterea plăcii video DDR 4 este ok”-Ce concluzie puteți trage de aici? Că e troll? Asta ar fi varianta fericită în cazul lui.
„dar nici HD nu se vede rău”-Cred că are televizor 8K în cameră. HD-ul e așa, mediocru.
„Faptul că nu totul rulează la rezoluție 4K cred că jocurile ar trebui să fie 4K”- *Facepalm*. S-o fi referind la faptul că jocurile nu au rezoluție nativă 4K. Ca noul Forza Motorsport 7 disponibil pentru Xbox One X.
True 4K®. Sau cine știe, cine îl mai înțelege pe el.
„rezoluția 4K, numai bun de gaming”-Dacă ai 2 1080 în SLI. Omul ăsta vorbește la mișto sau are bani să ne cumpere pe toți?
Ca să nu mai zic de aberația: „dacă vrei ceva mai bun o poți înlocui cu una de 1080”. O fi mare inginer el, o fi schimbând procesorul grafic la laptop-uri.
Na că m-am obosit să-i răspund.
@ NBA
merci, poti sa te obosesti si alta data 🙂
Nu te supără, dacă nu stii nimic despre IT nu te pronunţa te rog. Cceea ce ai scris tu e pueril, superficial şi denotă o grasa lipsă de cultură.
Este un laptop foarte bun dar mai trebuie lucrat la el în rest e ok
„Pe partea stanga sunt pozitionate doua USB-uri 2.0”
WTF, in anul 2017 astia inca mai pun 2 (doua) porturi usb 2.0? Hai, intelegeam daca lasau doar un USB 2.0 „de samanata”, dar doua !?!
@Gabriel, incepe si tu review-urile cu specificatiile complete ale produsului, cum se face normal, ca am citit juma’ de review si inca nu stiam ce se afla sub capota acestui laptop.