Placa de bază ROG Strix B860-F Gaming WiFi este vârful de gamă din seria B860 de la ASUS, oferind specificații de top și funcții care simplifică construcția și optimizarea unui PC performant. Cu un design modern, plin de detalii subtile, și o construcție robustă, această placă este ideală pentru gaming, multitasking și sarcini complexe.

Performanțe de top cu PCIe 5.0 și DDR5
ROG Strix B860-F este pregătită pentru memoriile DDR5, care suportă până la 192 GB și viteze de peste 9066 MT/s (în regim de overclocking). Slotul principal PCIe 5.0 x16 oferă suport pentru cele mai noi plăci video, iar un slot PCIe 5.0 M.2 asigură stocare ultra-rapidă. SSD-ul poate fi montat fără unelte, nu e nevoie să strângi vreun șurub devreme ce are o prindere ca o clemă ce fixează ferm modulul.

În plus, sunt disponibile trei sloturi PCIe 4.0 M.2 suplimentare, oferind spațiu pentru o configurație extinsă de SSD-uri. Acestea sunt acoperite cu plăci de disipare a căldurii. Vizual, acestea formează un logo STRIX.
Conectivitate avansată cu WiFi 7 și Thunderbolt 4
Un alt punct forte al acestei plăci este conectivitatea. Integrarea WiFi 7 asigură viteze wireless ridicate și o conexiune stabilă pe banda de 6 GHz, fiindu-ți potrivită dacă te bazezi pe rețele rapide pentru gaming sau streaming. Antena poate fi prinsă magnetic pe carcasa PC-ului. La aceasta se adaugă portul Thunderbolt 4, care permite conectarea perifericelor rapide sau a unui monitor 4K.
Pe partea de I/O include șase porturi USB 5 Gbps, două USB Type-C (20 Gbps și Thunderbolt 4), un port HDMI 2.1 și DisplayPort 1.4, ceea ce face placa extrem de versatilă.

Sunet premium și optimizări ușoare
Pentru gamerii care pun preț pe audio de calitate, ROG Strix B860-F dispune de un codec audio ROG SupremeFX ALC 4080, care oferă un sunet clar și bogat, fie că este redat printr-un set de boxe desktop sau printr-o pereche de căști high-end. Amplificatorul Savitech SV3H712 integrat permite utilizarea căștilor cu impedanță mare, fără a fi nevoie de hardware suplimentar.
În ceea ce privește construcția și mentenanța, ASUS a simplificat lucrurile. Sistemele Q-Latch și Q-Release permit instalarea și înlocuirea SSD-urilor M.2 și a plăcilor grafice fără unelte, iar BIOS FlashBack permite actualizarea firmware-ului fără procesor.
BIOS-ul de pe ROG Strix B860-F Gaming WiFi aduce o experiență optimizată. Un upgrade major este rezoluția mai mare a interfeței, acum de 1920×1080, care face meniurile mai clare și mai ușor de navigat. Acest aspect este inspirat din gama high-end Z890, oferind o interfață mai modernă și bine organizată.
Toate aceste caracteristici fac placa o alegere excelentă pentru utilizatorii care își construiesc singuri sistemele.
Design și construcție

Placa se remarcă printr-un design cu accente futuriste specifice seriei ROG Strix. Heatsink-urile mari și bine poziționate oferă o răcire eficientă pentru componentele critice, iar iluminarea RGB completă prin Aura Sync permite personalizarea setup-ului în detaliu.
Sloturile și conectorii sunt clar etichetați, ceea ce contribuie la o experiență de asamblare mai plăcută.
ROG Strix B860-F Gaming WiFi oferă un pachet complet pentru entuziaștii care vor performanțe de ultimă generație, conectivitate avansată și o experiență de utilizare ușoară. Cu suport pentru cele mai noi tehnologii și un design premium, această placă de bază este un partener excelent pentru orice build modern.
Specificații principale:
- Dimensiune: ATX
- Memorie: 4 sloturi DIMM, max 192GB, DDR5, până la 9066+ MT/s (OC)
- Etape de alimentare: 16 (80A) + 1 (80A) + 2 (80A) + 1 (80A)
- PCIe: 1 x PCIe 5.0 x16 (@x16), 1 x PCIe 4.0 x16 (@x4)
- Stocare: 1 x M.2 2242 / 2260 / 2280 (PCIe 5.0 x4), 1 x M.2 2280 / 22110 (PCIe 4.0 x4), 2 x M.2 2280 (PCIe 4.0 x4)
- Rețea: WiFi 7, 1 x Ethernet Realtek 2.5Gb
- Audio: ROG SupremeFX 7.1 Surround Sound High Definition Audio CODEC ALC4080, Amplificator Savitech SV3H712
- Display: 1 x DisplayPort 1.4, 1 x HDMI 2.1, 1 x Thunderbolt 4
- I/O spate: 1 x port Thunderbolt™ 4 (USB Type-C®), 1 x port USB 20Gbps (USB Type-C®), 1 x port USB 10Gbps (Type-A), 6 x porturi USB 5Gbps (Type-A)
- I/O frontal: 1 x USB 10Gbps (USB Type-C®), 1 x header USB 5Gbps (pentru 2 porturi suplimentare), 2 x header USB 2.0 (pentru 3 porturi suplimentare)
- Aura: 3 x header Gen 2 adresabile
- Răcire: 1 x header ventilator CPU 4 pini, 1 x header OPT ventilator CPU 4 pini, 1 x header pompă AIO 4 pini, 4 x header ventilatoare șasiu 4 pini
- ASUS Q-Design: M.2 Q-Latch, M.2 Q-Release, PCIe Slot Q-Release Slim, Q-LED, Buton BIOS FlashBack™
Lasa un comentariu!