Camerele digitale sunt din ce in ce mai mici. Marturie stau telefoanele mobile care le integreaza. Si daca performanta si calitatea nu sunt principala prioritate, dimensiunile pot fi scazute mult mai mult. Si nu ma refer acum la ce are CIA-ul, ci la modele disponibile la nivel consumer.
Compania Exemode ne aduce acum probabil cel mai mic exemplar de pe piata, SQ28m Pocket Digital Camera. Acesta este sub forma de breloc, masoara 53*23*19 mm si cantareste 21 de grame. Senzorul este un CMOS de 1/2.7″ si 1.95 MP, capabil sa faca poze la o rezolutie de 1280*1200 pixeli si sa filmeze la 320*240 pixeli cu 8 fps. Si lipseste microfonul, asa ca filmele nu au sunet.
Camera are si 64 MB memorie interna. Insa, in mod ciudat, aceasta este SDRAM si nu flash, deci se sterge cand bateria se termina. Iar slot-ul microSD permite card-uri de maxim 2 GB. Poza se incadreaza pe mini display-ul LCD de pe spate. Lentila are doua pozitii, una pentru macro si cealalta pentru poze normale, iar bateria Li-Ion este suficienta pentru aproximativ 250 de imagini.
Exemode a lansat oficial camera SQ28m pe 12 decembrie 2009, pe rosu si albastru, la pretul de 65 $.