God of War Ragnarok, disponibil până acum exclusiv pentru PlayStation 5, va debuta pe PC luna viitoare, iar Sony a publicat cerințele de sistem. În mod surprinzător, jocul nu va fi prea pretențios pe PC, putând rula pe aproape orice configurație de gaming din ultimii 5 – 6 ani, singura excepție fiind spațiul de stocare – 190 GB, neapărat SSD.
Pentru a-l rula pe detalii minime, rezoluție 1080p și 30 de cadre pe secundă aveți nevoie de un procesor Intel Core i5-4670K sau AMD Ryzen 3 1200, 8 GB RAM și o placă video NVIDIA GTX 1060 sau AMD RX 5500 XT. Pentru 1080p și 60 de cadre pe secundă se impune un procesor Intel Core i5-8600 sau AMD Ryze 5 3600, o placă video NVIDIA RTX 2060 sau AMD RX 5700 și 16 GB RAM, în vreme ce pentru 1440p, 60 fps și fidelitate grafică ridicată e nevoie de un procesor Intel Core i7-7700K sau AMD Ryzen 7 2700X, o placă video NVIDIA RTX 3070 sau AMD RX6800 și 16 GB RAM. Pentru 4K, 60 fps și detalii înalte jocul necesită un procesor Intel Core i7-7700K sau AMD Ryzen 7 2700X și placă video NVIDIA RTX 3080 Ti sau AMD RX6900 XT, în vreme ce pentru aceeași rezoluție și framerate, dar detalii ultra e nevoie de o configurație de ultimă generație: placă video RTX 4070 Ti / AMD RX 7900 XT și procesor Intel Core i5-11600K sau AMD Ryzen 7 3700X.
Jocul are framerate-ul deblocat și are suport nativ pentru rezoluții 21:9 și 32:9. Totodată, acesta oferă suport pentru controller DualSense și integrează tehnologiile de upscaling NVIDIA DLSS 3.1, AMD FSR 3.1 și Intel XeSS 1.3. Îl găsiți pe Steam la prețul de 59.99 euro.
Lasa un comentariu!