Guvernul chinez este de părere că aplicațiile militare ale sateliților Starlink pot pune în pericol securitatea națională, așa că și-a îndrumat cercetătorii să elaboreze un plan de distrugere a acestora. Informația provine din surse oficiale, mai exact un articol din jurnalul China’s Modern Defense Technology, iar chinezii pare că și-au format deja o idee despre cum ar putea fi utilizați sateliții lui Elon Musk în eventualitatea unui conflict militar.
Starlink are potențialul de a crește de 100 de ori volumul de date transmise și de a reduce considerabil latențele în comunicațiile dintre avioanele de luptă, drone și trupele de la sol. Sateliții pot inclusiv să transporte focoase de mici dimensiuni și să distrugă alți sateliți, susțin autorii articolului. Și mai îngrijorător pentru chinezi, SpaceX a semnat un contract cu US Defense Department pentru dezvoltarea unor instrumente de detectare și urmărire a rachetelor balistice hipersonice.
Distrugerea sateliților cu rachete nu ar fi practică din cauza deșeurilor rezultate, așa că cercetătorii militari din China se gândesc la metode avansate de dezactivare, bruiere sau distrugere, mai mult sau mai puțin realiste. Pe lângă metodele de atac software, cercetătorii iau în calcul inclusiv utilizarea de microunde de putere mare sau de echipamente laser care să „orbească” sau să distrugă componentele sateliților la nevoie.
Starlink are deja 2.000 de sateliți pe orbită care oferă acces la internet în zonele izolate, iar pe viitor plănuiește să extindă rețeaua la 30.000 de sateliți.
Via Techspot
De mult am spus ca internetul este doar un pretext. Scopul lor este altul.
Poate chinezii comunisti sunt paranoici sau stiu ei ceva ce nu stim noi.
Dupa ce America , UE si acum Canada…le gasesc motive comunistilor si renunta la echipamentele lor, cauta si ei motive. Putin nu plange la fel ? Planuiesc si chinezoii o invazie cumva ?
deci musk iar e cu serviciile de gat? un fel de cosmic bili gates?