Va mai aduceti aminte de Chuwi Hi8? O tableta chineasca destul impresionanta, la care i-am facut un review aici, cu ecran full HD, 2 GB RAM si doua sisteme de operare: Windows 10 si Android 4.4. Ei bine, tocmai a fost lansata o versiune imbuntatita a acesteia iar pretul nu este cu mult mai mare.
Daca e sa spun ca-i lipseste ceva lui Hi8 atunci ar putea fi vorba despre iesirea HDMI. Chuwi Hi8 Pro pastreaza caracteristicile versiunii anterioare: procesor Intel, de data aceasta Intel Atom-X5 Z8300, 2 GB RAM, 32 GB spatiu de stocare, ecran de 8 inch cu rezolutie 1920 x 1200 (deci peste full HD) si Windows 10 – din pacate pierde Android-ul din dual-boot.
Pe langa astea are acum si un port HDMI si un port USB type C. Bateria are tot 4000 mAh si tableta dispune de bluetooth 4.0. In momentul de fata, ca e la promotie, costa cat versiunea anterioara, adica 100 de dolari la Gearbest.
Pe de o parte e pacat ca n-au pastrat si Android-ul, pe de alta parte, poti sa-ti faci treaba destul de decent si pe Windows.
Te rog nu mai blama windowsul e net superior androidului. E bine ca au scapat de mizeria de android.
Am aflat de curand si eu de ei. Un produs foarte interesant mi se pare Hi12, o alternativa ieftina la Surface Pro: 12″ 2160 x 1440, 4Gb RAM, 64 ROM, full USB2.0 si USB3.0+ micro, baterie 11000mAh si Windows 10 x64 cu posibilitatea de dual boot in Android pe viitor. Totul la doar 250$ pe Gearbest http://www.gearbest.com/tablet-pcs/pp_289082.html
Urmeaza sa lanseze si dock cu tastatura. Cred ca e un produs care merita un articol detaliat mai mult decat minitableta de 8″.
bun cum ati procedat sa achizitionati aceasta tableta
ma gandeam de mult sa comand de la gearbest dar pe langa plata produsului
ce taxe mai platesc?o ridic de la posta sau de la vama
Subscriu. Si eu as dori sa stiu mai multe informatii pentru plasarea comenzilor, costuri de transport sau de vama si TVA.
Multumesc anticipat!
coletele primite de catre persoane ca urmare a comenzilor facute prin Internet, a caror valoare globala nu depaseste 10 EURO sunt scutite de la plata taxelor vamale si a TVA.
Se platesc taxe vamale daca valoarea globala a bunurilor depaseste 150 EURO
Se plateste TVA pentru bunurile a caror valoare globala depaseste 10 EURO pentru comenzile facute prin Internet si 45 EURO in cazul bunurilor fara caracter comercial (cadouri) intre persoane fizice.
Exemplu Concret: Daca ati comandat un produs pana in 10 euro (transportul nu este inclus) atunci nu veti plati nimic in plus. Daca valoarea comenzii dumneavoastra nu depaseste 150 euro, atunci veti achita in plus doar TVA, din suma platita. Tot ce depaseste 150 euro va fi taxat cu TVA si taxa vamala
plata comenzilor facute se face prin card VISA/MASTERCARD sau PAYPAL
coletele vor sosi la posta vamala de care apartii (vei fi instiintat de acest lucru)
Transportul va fi cu plata prin diversi curieri internationali(10-50 $ ) si care vor sosi in aprox.7 zile lucratoare…..sau transportul va fi gratuit si coletul va ajungr in aprox.20-30 zile lucratoare
Si comenzile venite prin NLPost ? Am intelez de pe un site ca NLPost ar insemna posta olandeza; cu alte cuvinte, produsul ajunge din China undeva intr-un depozit european, posibil chiar Olanda, si de acolo pleaca mai departe (in UE sau alte destinatii). Caz in care, din nou, dinc e stiu, nu se mai plateste vama, produsul venind din UE. Gresesc?
a fost o data ca nici-o data cu post NL,sau prins cei de la posta romana de smecherie si tot ce vine prin post NL intra direct in vama…..trebuie căutată o altă alternativă…succes