OK, știrea nu am scris-o aici, pentru că era deja pe toate gardurile și cred că o cunoașteți deja! Pe scurt, Apple ia serios în considerare ca următoarele modele să nu mai aibă căști și încărcător de perete în pachetul de retail…
Acum, nu vă impacientați chiar așa – veți găsi în cutie cablul de încărcare, doar partea care se bagă în priză va lipsi! Asta pentru că am citit comentarii pe net în care lumea se întreba dacă mai găsesc măcar telefonul în pachet!
Inițial am vrut să fac un sondaj pentru a afla părerea voastră, dar m-am gândit că este mai bine să vă las opțiunea de a completa liber ideile. Așa că, în schimb, am să vă spun care sunt punctele pro si contra acestei decizii, în viziunea mea.
Aspecte pozitive
- Mare parte a clienților lor fac trecerea de la un model mai vechi la unul nou, nu de la Andoid la iOS. Asta înseamnă că mai au pe acasă astfel de produse.
- Apple va putea menține prețurile la o cotă rezonabilă, dat fiind că telefoanele vor fi vândute cu chip 5G, deci cu costuri semnificativ mai mari pe partea de hardware.
- Reducem cantitatea deșeurilor electronice (asta că tot făcea Alex curățenie în timpul carantinei și decoperea adevărate comori).
- Consumatorii învață să fie mai atenți cu produsele „secundare”: căști și încărcătoare.
- Cu ambele puncte de mai sus, Apple poate construi o campanie interesantă în presă și, cunoscând o parte a fanilor, asta va genera multe aprecieri pozitive. Într-un cuvânt, vor putea clama că sunt primii care se gândesc la aspecte ce țin de mediu și nu de consumerism.
Aspecte negative
- Când dai peste 1000 euro pe un telefon, te aștepți să ai parte de pachetul full-option, nu să mai cheltui 50 de euro pe alte chestii care îți sunt necesare.
- După bunul obicei al pieței, alți producători vor prelua ideea. În scurt timp va fi mare minune să mai ai altceva decât telefonul în pachet.
- OK, am deja un iPhone și am încărcătorul vechi, dar aș vrea să am cu ce încărca și la birou, nu doar acasă.
- Brandurile chinezești, alea atât de dragi lui Gabi (wink! wink!), pompează bani în popularizarea tehnologiei fast Charge. Nu prea dă bine, Apple!
- La anul, pe vremea asta, vor scumpi si noua generație de airpods, pentru că, nu-i așa, se vor fi înregistrat creșteri la volumele vândute!
La final, vă dau cuvântul – ce părere aveți despre subiect?
In industria telefoanelor se face foarte multa risipa.
Ar fi bine ca nici cablul de incarcare sa nu fie prezent in ambalaj.
Toata lumea are acasa multe incarcatoare, casti si cabluri stranse de la telefoanele vechi.
Ce are nevoie mediul este ca noi sa minimizam resursele consumate si acesta ar fi un pas important.
Un altul ar fi ca telefoanele sa nu fie bune de aruncat dupa 1-2 ani, fiindca nu mai au suport software sau se misca execrabil.
Sunt pentru eliminarea accesoriilor inutile din pachet. Castile alea inear sunt cam inutile. Am 2-3 perechi noi pe acasa.
PRO
As fi vrut sa zic Pro, dar nu. Inteleg sa renunte la casti, sunt inutile din moment ce ai AirPods. Dar incarcatorul? Sa fie atat de scump incat sa se simta daca l-ar scoate din pachet? Nu prea cred. Mi se par o prostie pentru utilizatorul de rand sa-i scoti incarcatorul din pachet. Un procent mare din utilizatorii de iPhone isi cumpara un iPhone pentru ca „functioneaza” sau „iPhone = telefon”. Altceva nu mai exista, cu asta sunt obisnuiti etc. Daca le iei incarcatorul din pachet i-ai terminat, s-a sfarsit lumea pentru ei. Pentru cealalta parte a utilizatorilor nu cred ca este un dezavantaj dar nici un avantaj.
Nu vor renunta niciodata la incarcator si cablu din sinplul motiv ca un incarcator si un cablu chinezesc pot sa iti prajeasca un iPhone in 5 minute. Cum ramane cu garantia atunci? E clar ca nu renunta la astea.
Pro
– am destule incarcatoare acasa;
– castile alea pe fir nu le mai folosesc de mult timp, am cateva perechi care stau de pomana;
– se evita risipa si aglomerarea sertarelor (pentru ca nu sunt chiar lucruri de aruncat la gunoi).
Dpmdv ar putea face pachetul cu optiuni, fiecare alege ce-i trebuie / foloseste. Eu unul mi-as lua doar telefonul, nici cutia sau cheita sim-ului sau manualele nu ma intereseaza. De merele alea de plastic cu lipici nici nu vreau sa mentionez.
Când dai peste 1000 euro pe un telefon, te aștepți să ai parte de pachetul full-option, nu să mai cheltui 50 de euro pe alte chestii care îți sunt necesare.
Care este diferența dacă telefonul costă 1099 euro sau 999 euro + încărcător? Exact!
Eu sunt pro să scoată căștile din cutie, la încărcător nu știu ce să spun încă deși le dau dreptate – dacă am un încărcător bun acasă (și știu că o să funcționeze 3-4 ani fără probleme) iar eu îmi schimb telefonul anual, de ce să mai plătesc și încărcătorul iar?
+ ECO. Mult ECO dacă ne gândim a tonele de deșeuri…
Sunt utilizator de Android si nu cred ca voi trece vreodata la CrapOS . Sa nu pui incarcator in pachet, e cea mai idioata decizie, la cati bani cere Crapple pe deviceuri. Astia de se lauda cu incarcatoare pe acasa, daca telefonul suporta incarcare mult mai rapida si are baterie mai mare fata de telefonul anterior, cu ce te ajuta incarcatorul vechi ? Ca sa tii telefonul in priza juma de zi ? Ce sa zic .. daca tot ai fani cu ochelari de cal … cred ca poti sa ceri bani si pe cutie, hartiile din cutie si aerul din cutie, ca DEH, sa respire telefonul bine pana la tine.
Castile ar fi trebuit sa dispara de mult timp.
O idee iDioata asta cu scosul incarcatorului din pachet.
Pai si daca eu dau vechiul iPhone si n-am incarcator, ce fac??
Daca vin de pe Android si am incarcator fast-charge la 30W,ce fac?? Daca ard ceva in el o sa fie vina mea ca nu l-am folosit corespunzator,nu??
Nu ar trebui sa-i intereseze pe Apple cate incarcatoare si cabluri am eu pe acasa…Telefonul ar trebui livrat cu toate accesoriile necesare pentru a fi folosit de oricine.
De curiozitate: Voi cand ati cumparat un laptop, ce ati fi zis daca ar fi venit fara incarcator, ca deh, mai aveti si altele pe acasa; sau sa luati un PC si sa nu aiba cablurile de la sursa la placa de baza… In aceste cazuri tot ati fi zis ca acea companie este ECO si se gandeste la binele planetei??
fanii lor is de asa natura in cat isi permit sa faca asa ceva :))))
Imi este greu sa cred ca apple se gandeste la partea ecologica inaintea profitului, in cel mai bun caz va crea o imagine impresionanta pe mapamond cum „apple este ingrijorat de mediu”. Trecand peste gluma (serioasa) de mai devreme, nu imi explic cum va proceda apple cand vor aparea utilizatori ai noilor modele, cu aparate defecte, iar apple ar putea da vina pe faptul ca au fost incarcate necorespunzator? Oare incarcatoarele mai vechi, pe care toti le avem pe acasa, mai au randamentul si protectiile necesare, dupa mai multi ani de utilizare? Daca eu doresc sa-mi achizitionez un iphone si nu am incarcator de iphone acasa, deoarece am avut doar android pana acum, va trebui sa-mi cumpar si un incarcator separat sau voi putea folosi in siguranta orice incarcator de android? Atea sunt intrebari fara raspuns deocamdata, dar sunt sigur ca vor primi un raspuns dupa aparitia noilor telefoane.
nu inteleg in ce univers poti justifica sa iti scoata ceva, eu folosesc castile din pachet, am nevoie de incarcatorul din pachet, nu m-ar deranja sa vina cu folie de sticla aplicata si o husa in pachet, nu folosesc iphone, vorbesc pt ori ce telefon. cum sa fi asa tampit in cat sa justifici asa ceva?! nu o luati personal ca nu ma iau de voi, care comentati si care a scris articolul, sa folosesc din nastere samnsung, apple sau ori ce alt ceva si cand a facut asa ceva eu nici gratis nu mai folosesc acel ceva
Misto! Dupa ce-i faci pe oameni tampiti, le spui sa nu o ia personal. Nu stiu care din noi e mai tampit in conditiile astea. In fine… optiunile altora nu ar trebui comentate in modul in care ai facut-o tu. Daca tu nu poti intelege ceva nu inseamna ca acel ceva este automat gresit. Dpmdv, cu atatea optiuni certificate de apple pe piata, eu mi-as lua un alt incarcator si nu cel din pachet. La capitolul casti, din nou, nu folosesc mizeriile alea din pachet. Daca tu le preferi e treaba ta, nu trebuie sa-ti judec eu preferintele, ca tu traiesti cu ele, nu eu. Poate acum intelegi niste chestii.
deci spui ca apple iti pune in pachet niste mizerii de casti :))) apropo, la casti poti vorbi, asculta un clip etc nu e vorba doar de muzica iar daca am mai multe perechi, una o dau la unul care nu are, nu toata lumea are incarcatore si casti cum se crede, eu mai am de a face cu oamenii chiar direct acasa la ei, ca bula in care traiesti au, e alt ceva
Sunt de acord cu elimiarea castilor din pachet – telefoanele ieftine au niste casti de proasta calitate care oricum ajung la gunoi in cateva luni in timp ce in segmentul premium, cine inca pune sunt decente dar pot lipsi.
Incarcatorul insa este alta poveste, practic fara el nu mai poti folosi telefonul dupa o zi/doua.
E aproape ca si cum ti-ai cumpara masina noua, dar nu iti iei anvelope ca le ai pe cele de la masina veche…
Singur nu are nici o legatura cu protectia mediului inconjurator si nici a reducerii costurilor achizitiei unui telefon nou.
Incarcatorul nu este un accesoriu cum este husa sau folia de protectie. Este ceva obligatoriu pentru orice telefon…
Dar nu ar fi frumos sa poti opta pentru un alt tip? Sa ai optiuni: standard, fast, wireless etc.
Pachetul la ei parca vine cu incarcatorul standard si poti cumpara extra cel rapid sau cel wireless separat. Deci cumva ai optiunea asta. Oricum ai nevoie de minim 2 incarcatoare. Eu am unul in masina, unul la birou si 2 in casa pentru un singur telefon.
Ce spui tu ar fi frumos ca pachet: la fel cum alegi capacitatea memoriei interne 64/128/256/etc, la fel cand cumperi telefonul sa alegi ce incarcator doresti sa gasesti in cutie, sa fie diversificat pachetul.
Frumos ar fi fost din partea Apple să introducă încărcătorul fast-charge ca standard. Telefonul se poate încărca rapid,dar trebuie să plătești pentru acest beneficiu din partea lor.
Hai să fie opțional și AI-ul camerei foto sau ce anume „calibrează” pozele făcute noaptea etc. și cine vrea asta să plătească