Dupa o pauza de doua luni, nVidia are un nou pachet de driver-e video, denumit Forceware 257.21. Si dupa cum tradeaza si saltul de indicativ, avem de-a face cu un driver destul de important, care aduce sporuri semnificative de performanta in mai multe jocuri cunoscute, si o multime de alte lucruri.
Avem suport pentru OpenGL 4.0 pe placile de generatie GeForce 400, restul placilor de la GeForce 8000 in sus ramanand la OpenGL 3.3. GPU-urile nVidia stiu si sa accelereze hardware Flash Player 10.1 si Adobe CS5, plus Blu-Ray 3D, si sunt introduse noi versiuni de PhysX, 3D Vision si CUDA.
Si poate cele mai interesante sunt noile moduri de AA in Triple SLI. Cu trei GeForce 200 se poate opta pentru AA 48x, in timp ce trei GeForce 400 urca la 96x AA. Dar sa trecem la sporurile de performanta, majoritatea aplicabile doar la placile video de generatie DirectX 11.
Aliens vs Predator vede rezultate cu 14% mai bune, Batman Arkham Asylum urca in frame-uri cu 4%, iar BattleForge isi imbunatateste comportamentul cu 5%. Si Call of Duty Modern Warfare 2 are performante cu 5% mai bune, Crysis Warhead doar cu 4%, insa Enemy Territory Quake Wars se bucura de rezultate ameliorate cu 24%.
Far Cry 2 se imbunatateste cu 9%, Just Cause 2 urca si el cu 25%, Metro 2033 se multumeste cu sporuri de 7% cu o singura placa sau 40% in SLI. Stalker Call of Pripyat se amelioreaza cu 8%, iar Stone Giant reuseste in SLI rezultate record cu 110% mai bune. Nu in ultimul rand The Chronicles of Riddick Dark Athena reuseste o crestere cu 6%.
Nici benchmark-urile nu au fost uitate. Unigine Tropics are rezultate cu 9% mai bune, iar 3DMark Vantage obtine punctaje cu 5% mai mari. Si bineinteles, au fost rezolvate o multime de bug-uri. Toti doritorii isi pot descarca noile driver-e de aici, in timp ce lista completa a modificarilor poate fi parcursa aici.