
Utilizând RAM Corsair Vengeance, placă de bază Gigabyte Aorus Tachyon ICE, procesor Intel Core Ultra 9 285K și sistem de răcire pe LN2, overclocker-ul german „SaltyCroissant” a reușit să stabilească un nou record de overclocking pe DDR5 și să atingă 13010 MT/s (6504 Mhz).
Viteza a fost atinsă cu un singur modul de memorie RAM de 24 GB (single channel), însă, chiar și așa, rezultatul este unul impresionant și validat de HWBot. Din câte se pare, procesoarele Intel Core Ultra 200S, deși nu impresionează din punct de vedere al performanțelor, integrează controllere de memorie bine puse la punct, iar asta le permite creșterea frecvențelor pentru RAM cu mult peste ceea ce ar putea platformele echivalente de la AMD.

Desigur, astfel de viteze de transfer nu pot fi obținute în condiții normale, necesitând sisteme de răcire care coboară temperaturile sub 0 grade Celsius. Au mai degrabă rol competitiv între overclockeri și producători, însă pot evidenția anumite caracteristici ale hardware-ului, utile chiar și pentru utilizare normală.
Via Tweaktown





dar uita sa ne zica si cate memorii au prajit intre timp… ca si emagu de blec fraidei, ne spun cat au vandut, dar ca jumate aproape e retur… mai uita
Teste de laborator și flexare de mușchi, în rest au utilitate 0 aceste recorduri în uzul obișnuit.